Newsflash
Știri

Neurostimulatoare pentru tratamentul durerii neuropatice, la SUUB

de Mirabela VIAŞU - nov. 28 2012
Neurostimulatoare pentru tratamentul durerii neuropatice, la SUUB
   O echipă de medici de la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, condusă de dr. Ovidiu Nicolae Palea, a realizat primele două proceduri din România de implantare de neurostimulatoare în coloana vertebrală. Intervenţiile au avut loc joi, 15 noiembrie a.c., şi au constat în implantarea unor electrozi în spaţiul epidural, în partea posterioară a canalului vertebral, pentru tratamentul durerii neuropatice. „Stimulii dureroşi rămân, însă este posibil să fie anulaţi prin stimularea pe care o creăm, pe cu totul alte cordoane care merg la creier. Practic, înlocuim o senzaţie dureroasă foarte intensă, cu una uşoară, de furnicături şi presiune locală, iar efectele se văd pe masa de operaţie“, ne-a explicat dr. Ovidiu Nicolae Palea, medic primar ATI.
   Prima pacientă operată suferea de durere cronică pe partea stângă de peste trei ani. Anterior, a fost supusă mai multor intervenţii chirurgicale, iar medicaţia orală antialgică nu era eficientă. După procedura efectuată la SUUB, durerea a fost net atenuată, urmând ca, după o perioadă de ajustări, să fie realizate reglajele finale. A doua intervenţie a fost mai dificilă, pacientul necesitând stimulare bilaterală.
   Procedura nu vindecă durerea neuropatică, însă o reduce considerabil, oferind pacienţilor o mai bună calitate a vieţii. Conform ghidurilor de practică medicală, se consideră o reuşită terapeutică dacă, iniţial, se obţine o scădere a nivelului durerii de patru puncte. Treptat, durerea poate să mai scadă şi să ajungă aproape de zero, în cazurile fericite.
   Se estimează că, raportat la populaţia României, ar fi peste 1.000 de pacienţi suferind de durere neuropatică refractară la tratament, care ar putea beneficia de această procedură. Trebuie însă precizat că dispozitivul implantabil este destul de scump, ajungând să coste şi 14.000 de euro. Acesta este alcătuit din unul sau doi electrozi, un conector aplicat subcutanat şi o telecomandă, prin care pacientul poate intensifica sau diminua impulsurile. Cele două intervenţii realizate la SUUB au fost gratuite, iar medicii îşi doresc ca Ministerul Sănătăţii să demareze un program, prin care să acopere, anual, fondurile necesare pentru tratarea unui număr de pacienţi cu durere refractară.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe