Acasă » ACTUALITATE » Știri
Nelu Tătaru, despre condițiile în care s-ar impune din nou starea de urgență

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat recent că țara noastră nu a depășit primul val al pandemiei de COVID-19.
În opinia ministrului Nelu Tătaru, asistăm acum la a doua cocoașă a primului val al pandemiei de COVID-19, în condițiile în care pe teritoriul României au fost înregistrate ieri peste 600 de cazuri noi de infecție cu virusul SARS-CoV-2.
„Nu instituim starea de urgenţă doar pentru două zile în care am avut un număr crescut de cazuri de peste 500. Instituim acea stare de urgenţă, care este apanajul preşedintelui, în contextul în care avem o perioadă cu transmitere accentuată, la un moment dat, o creştere a numărului de cazuri exponenţial, poate şi dublări de la o zi la alta, într-un context în care transmiterea comunitară este accentuată”, a declarat Nelu Tătaru într-un interviu acordat ieri pentru AGERPRES.
Totodată, ministrul a explicat și în ce condiții s-ar impune din nou instituirea stării de urgență pe teritoriul țării noastre:
„Altceva e să apară zece mii de cazuri într-o săptămână- jumătate, două şi alta e să apară zece mii de cazuri în patru-cinci zile. Atunci este impunerea unei stări de urgenţă. În condiţiile în care avem aceste zece mii de cazuri în trei-patru zile la nivelul întregii ţări se impune starea de urgenţă, când avem aceste zece mii de cazuri în trei oraşe diferite atunci carantinăm acele oraşe”.