Newsflash
Știri

MS: peste 50.000 de teste pentru depistarea coronavirusului

de Dorina Novac - mar. 16 2020
MS: peste 50.000 de teste pentru depistarea coronavirusului

Ministerul Sănătății (MS) dispune de peste 50.000 de teste pentru depistarea coronavirusului în centrele din țară.

Potrivit Grupului de Comunicare Strategică, MS monitorizează în permanență situația stocurilor de teste pentru diagnosticare moleculară (Real Time PCR) existente la nivel național.

Astfel, în prezent există un număr de 1.524 teste pentru diagnosticare moleculară în cele 7 centre de boli infecțioase care au capacitate de diagnostic și testare din București (2 unități sanitare), Cluj Napoca, Iași, Timișoara, Constanța și Craiova.

tESTE CORONAVIRUS

Centrelor de testare din Capitală li se adaugă și Laboratorul de referință acreditat OMS al Institutului Național de Cercetare Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”, care contribuie, alături de unitățile sanitare, la creșterea capacității de diagnosticare cu dotările existente.

La acestea se adaugă 10.000 de teste pentru diagnosticare moleculară și alte 40.000 de teste rapide achiziționate de către Compania Unifarm SA și care sunt distribuite săptămâna aceasta către unitățile sanitare, pe bază de comandă.

„Compania Unifarm SA achiziționează și aprovizionează permanent spitalele care solicită cu echipamente de protecție pentru personalul medical, măști, produse biocide pentru suprafețe și mâini, teste de diagnostic, medicamente”, informează sursa citată.

evolutia testelor

Autoritățile naționale depun eforturi în mod constant pentru creșterea capacității de testare privind infectarea cu noul tip de coronavirus (COVID – 19).

În acest moment analizele pot fi efectuate în 8 centre medicale, trei în București și câte unul în Cluj-Napoca, Timișoara, Iași, Constanța și Craiova.

Mai mult, Grupul de Comunicate Strategică recomandă cetățenilor să evite aglomerările la camerele de gardă și unitățile de primiri urgențe din spitale, să contacteze cu prioritate, telefonic, medicul de familie, în cazul în care suspectează infectarea cu noul coronavirus.

Eventuala prelevare de probe se va face la domiciliul persoanei, sub coordonarea direcțiilor de sănătate publică.


Notă autor:

Sursă imagine:pixabay

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe