Newsflash
Știri

Mesajul transmis de Nelu Tătaru cu ocazia noului an universitar

de Florentina Ionescu - oct. 1 2020
Mesajul transmis de Nelu Tătaru cu ocazia noului an universitar

Ministrului Sănătății, Nelu Tătaru, a dat publicității un mesaj cu ocazia începerii noului anului universitar, amintind de studenții la medicină și de importanța educației lor.

Unul dintre punctele centrale ale mesajului ministrului a fost legat de dorința ca studenții de astăzi să practice medicina în Romania și să beneficieze de condițiile necesare pentru a face performanță.

nelu tataru palatul victoria

Iată mai jos mesajul integral al ministrului Sănătății, Nelu Tătaru:

„Stimați profesori și studenți,

Acum, la începutul unui nou an universitar, urez mult succes tinerilor care au optat să urmeze cursurile universităților de medicină și farmacie și îi felicit pentru că au ales una dintre cele mai vechi și nobile profesii practicată încă din antichitate.

Vă așteaptă un drum frumos care presupune de multe ori sacrificii şi timp departe de familie, în care efortul susținut, ambiția și pasiunea reprezintă cheia succesului, dar care în final aduce satisfacţia profesională pe măsură.

Așa cum la 1855, medicul Carol Davila a început construirea, din aproape în aproape, a unui sistem medical pe care l-a implementat cu succes în serviciul sanitar militar și civil, am încredere că generațiile voastre veți avea puterea și cunoștințele pentru a schimba și reconstrui sistemul medical românesc aducându-l la standardul pe care şi noi îl dorim. Alături de educație, sănătatea unui popor reprezintă pilonul de dezvoltare și prosperitate și, chiar dacă parcurgem una dintre cele mai mari provocări sanitare la nivel global, unul dintre obiectivele mandatului meu îl reprezentă regândirea sistemului sanitar românesc și transformarea lui într-unul european.

Îmi doresc ca studenții de astăzi să practice medicina în Romania, și să beneficieze de condițiile necesare pentru a face performanță în beneficiul pacienților noștri.

Mulțumesc profesorilor care călăuzesc pașii viitorilor noștri colegi și le urez multă putere de muncă, responsabilitate și succes în procesul de formare a lor ca  oameni și profesioniști”, ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe