Dl Gh. Buluţă semnează editorialul celui de-al doilea număr incă datat 2009 al interesantei publicaţii a Bibliotecii Naţionale a Romaniei: REVISTA ROMÂNĂ DE CONSERVARE ŞI RESTAURARE A CĂRŢII. Revista am primit-o la sfarşitul toamnei 2010, iar anul inscris pe copertă sugerează cu discreţie dificultăţile intampinate de alcătuitorii periodicului spre a-l menţine in viaţă, in aceste vremuri dificile din punct de vedere economico-financiar. (...)
"> Medicii cărţilor - Viața Medicală
Newsflash
Știri

Medicii cărţilor

de Dr. Mihail TOMŞA - dec. 17 2010
Medicii cărţilor

   Dl Gh. Buluţă semnează editorialul celui de-al doilea număr incă datat 2009 al interesantei publicaţii a Bibliotecii Naţionale a Romaniei: REVISTA ROMÂNĂ DE CONSERVARE ŞI RESTAURARE A CĂRŢII. Revista am primit-o la sfarşitul toamnei 2010, iar anul inscris pe copertă sugerează cu discreţie dificultăţile intampinate de alcătuitorii periodicului spre a-l menţine in viaţă, in aceste vremuri dificile din punct de vedere economico-financiar. (...)

Autorul textului prefaţator pledează pentru implicarea mai serioasă a statului in Cultură, inclusiv in programe de conservare a patrimoniului scris, pornind de la faptul că intre obiectivele Europei Unite se numără şi calitatea vieţii, or, aceasta presupune, intre altele, şi calitatea lecturii. În acest context, banul public trebuie bine chivernisit, fără excluderea sau favorizarea unei instituţii culturale in dauna alteia. Sunt necesare legi, standarde, reglementări şi metodologii inteligente care să conducă la stabilitate, continuitate juridică şi organizatorică a instituţiilor, vizandu-se, desigur, Biblioteca.
   Intrand, mai adanc, in fondul problemei, dl Aurelian-Cătălin Popescu desfăşoară o „Pledoarie pentru un sistem naţional de conservare şi restaurare a patrimoniului documentar“. Dsa analizează cadrul legislativ şi instituţional cu privire la patrimoniul documentar, atribuţiile create in baza acestor legi, stadiul de aplicare al lor la nivelul structurilor cu atribuţii in domeniu, schiţand etapele ce i se par necesare pentru a se realiza un sistem naţional coerent de prezervare şi conservare a patrimoniului documentar. „Ca o trăsătură definitorie a stării actuale – observa dsa –, se desprinde clar lipsa de comunicare şi colaborare între instituţiile abilitate legal să vegheze asupra patrimoniului documentar“, ignorandu-se problemele grave cu care se confruntă bibliotecile. (...)
Mai multe detalii în ziarul nostru, Viaţa medicală.
 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe