Newsflash
Știri

Medic din Timișoara: În lume, tetanosul produce un milion de decese anual

de Dorina Novac - sept. 2 2021
Medic din Timișoara: În lume, tetanosul produce un milion de decese anual

În ultima perioadă nu puțini sunt pacienții care fac tetanos, iar în cazul unora boala a dus chiar la deces, din cauza lipsei vaccinarii, a precizat dr. Virgil Musta.

Tetanosul este o boală infecțioasă dată de un microb anaerob (Clostridium tetani) care trăiește sub formă de spori pe sol.

Virgil Musta

Potrivit medicului din Timișoara, Virgil Musta, odată ajuns într-o plagă care nu este oxigenată suficient, cum sunt de exemplu plăgile prin mușcătura de câine, sporii se modifică și trec în formă vegetativă, iar microbul începe să se multiplice în rană, eliberând o toxină care pătrunde în circulația sanguină și produce tetanosul.

Gravitatea acestei maladii depinde de cantitatea de germeni din plagă, imunitatea specifică și timpul scurs de la mușcătură până la administrarea tratamentului.

Medicul a subliniat că în tetanosul supraacut, în care cantitatea de toxină eliberată în sânge este mare și anticorpii nu sunt suficienți sau deloc, mortalitatea în boală depășește 80%.

„Primul semn care apare este trismusul, adică dificultatea sau imposibilitatea de a deschide gura, iar apoi apar spasmele musculare generalizate. Contractura musculară se poate generaliza și chiar provoca moartea prin asfixiere și chiar prin stop cardiorespirator. Alte simptome ale tetanosului sunt febra, frisoane urmate de transpirație excesivă, ritm cardiac accelerat, penumonie, fracturi osoase, leziuni cerebrale și hipertensiune arterială”, a explicat dr. Virgil Musta.

Boala se tratează în spital. Esențială, însă, este prevenția bolii, care se face prin vaccinare.

„Tratamentul este cuprins în programul național de vaccinare cu 5 doze în perioada copilăriei, iar apoi un rapel din 10 în 10 ani. Din păcate, în ultima perioadă nu puțini sunt pacienții care fac forme grave de boală, iar în cazul unora a dus chiar la deces, din cauza lipsei vaccinării. Vaccinul antitetanos face parte din schema obligatorie de vaccinare propusă de Ministerul Sănătății sub denumirea de vaccin hexavalent. În lume, tetanosul produce un milion de decese anual”, a adăugat dr. Virgil Musta.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe