Newsflash
Știri

„Măsoară pentru a controla!“

de Dr. Maria DRAGOTĂ - mai 15 2009
„Măsoară pentru a controla!“
Asistăm la o pandemie de hipertensiune arterială (se estimează că în lume există un miliard de persoane suferind de această boală, iar numărul lor va creşte cu 50% până în 2025). HTA – „ucigaşul tăcut“ – este cel mai puternic factor de risc cardiovascular şi principala cauză de mortalitate cardiovasculară pe glob. În România, 40% din populaţie e hipertensivă.
 
La 17 mai este marcată Ziua Mondială a Hipertensiunii Arteriale, cu scopul de a avertiza şi a comunica publicului informaţii despre prevenţia, depistarea şi tratamentul HTA şi al complicaţiilor acesteia. Cu acest prilej, la 11 mai a.c., la hotelul Hilton din Capitală a avut loc o conferinţă de presă, la care au participat dl dr. Dan Deleanu – preşedintele Societăţii Române de Cardiologie (SRC), dl prof. dr. Eduard Apetrei – reprezentând Academia de Ştiinţe Medicale, dna prof. dr. Cătălina Arsenescu-Georgescu – preşedintele Grupului de lucru „HTA“ din cadrul SRC, dl dr. Ovidiu Saltas Dabija – director medical Sanofi-Aventis România.
 
A fost subliniat faptul că HTA este foarte frecventă, dar poate fi prevenită, tratată, controlată. Scăderea TA sistolice cu 2 mm Hg duce la scăderea cu 7% a riscului de deces prin cardiopatie ischemică şi cu 10% a celui prin AVC. Factorii de control insuficient al TA sunt legaţi de: • furnizorii de servicii de sănătate (depistare tardivă, strategie terapeutică inadecvată, educarea insuficientă a pacientului privind schimbarea stilului de viaţă, timp scurt alocat bolnavului, EMC insuficientă) • pacienţi (complianţă scăzută, lipsa consecvenţei în respectarea tratamentului) • sistemul de sănătate(materiale promoţionale insuficiente, lipsa implicării mass-media, lipsa evidenţelor de dispensarizare a pacienţilor). Principalele măsuri pentru atingerea valorii-ţintă a TA: • controlul greutăţii • evitarea excesului de sare în alimentaţie • dietă sănătoasă • reducerea consumului de alcool • renunţarea la fumat • activitate fizică regulată şi relaxare • respectarea recomandărilor medicului. Valorile-ţintă ale TA sunt 140/90 mm Hg (130/80 mm Hg la risc – DZ, boală cardiovasculară, boală renală, cel puţin trei factori de risc).
 
În ţara noastră a fost creat Forumul Naţional de Prevenţie– structură de lucru reprezentând societăţile profesionale (de Cardiologie, Neurologie, Nefrologie, Diabet zaharat, nutriţie şi boli metabolice, Medicină de familie) şi instituţii publice (Ministerul Sănătăţii şi cel al Educaţiei şi Cercetării, Colegiul Medicilor, Institutul Naţional de Sănătate Publică), cu diverse grupuri de lucru: fumat, alimentaţie, activitate fizică, HTA, sindrom metabolic, diabet zaharat. Sunt abordate două strategii: cea populaţională, pentru conştientizarea populaţiei privind modificarea factorilor de risc prin adoptarea unui stil de viaţă sănătos şi faptul că HTA poate fi tratată şi controlată; cea pentru risc înalt – ce prevede screening la aceste persoane şi tratarea lor cu prioritate.
 
Societatea Română de Cardiologie, cu sprijinul companiei Sanofi-Aventis România, continuă campania „Măsoară pentru a controla!“ (iniţiată în 2008), în cadrul căreia au fost organizate în multe oraşe din ţară acţiuni de măsurare gratuită a TA şi de informare despre HTA.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe