Newsflash
Știri

Masca de protecție, obligatorie pe stradă în București și în alte orașe

de Dorina Novac - oct. 6 2021
Masca de protecție, obligatorie pe stradă în București și în alte orașe

Masca de protecție devine obligatorie pe stradă, în localitățile unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 6/1.000 de locuitori, a anunțat Ministerul Sănătății.

Cseke Attila, ministrul interimar al Sănătății și Lucian Bode, ministrul Afacerilor Interne, au semnat ordinul privind instituirea obligativităţii purtării măştii de protecţie, a triajului epidemiologic şi dezinfectarea obligatorie a mâinilor pentru prevenirea contaminării cu virusul SARS-CoV-2 pe durata stării de alertă.

masca pe strada

Conform documentului, în localitățile în care incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 6/1.000 de locuitori, se instituie obligativitatea purtării măștii de protecție, în toate spațiile publice deschise.

Vor fi exceptate de la obligativitatea purtării măștii de protecție, în spațiile publice deschise, persoanele care desfășoară activități, inclusiv sportive, în mod individual sau împreună cu persoanele cu care locuiesc.

„Alte excepții se pot stabili, la propunerea direcţiilor de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, prin hotărâri ale comitetelor judeţene, respectiv al municipiului Bucureşti pentru situaţii de urgenţă”, a precizat Ministerul Sănătății.

Potrivit sursei citate, într-o localitate unde rata incidenței este de peste 6 la o mie de locuitori, o persoană care circulă singură sau cu persoane cu care locuiește împreună, într-un spațiu deschis unde nu este aglomerat (activitate sportivă, activitate în parc, pe stradă, merge cu bicicleta etc.) nu trebuie să poarte mască.

„Atunci când interacționează cu altcineva decât cu persoane cu care locuiește împreună, nu se mai consideră activitate în mod individual și trebuie să poarte mască. Menționăm că rămâne, în continuare, în vigoare obligativitatea purtării măștii de protecție în locurile aglomerate indiferent de rata incidenței în localitate: ex: târguri, balciuri, talciocuri, piețe, stații pentru transport în comun etc.”, transmite Ministerul Sănătății.

Documentul se va publica astăzi în Monitorul Oficial al României.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe