Newsflash
Știri

Marijuana, sex și naturopați în politica australiană

de Dr. A. M. - iun. 24 2016
Marijuana, sex și naturopați în politica australiană
     Letʼs do cannabis better“ este sloganul cu care se prezintă la alegeri Partidul Marijuanei. Nu vă speriați, nu se întâmplă la noi, unde oricum sunt destui penali la modul cel mai serios, nu mai e loc și de glume. În Australia, unde alegerile federale vor fi peste doar două săptămâni, una dintre opțiunile de vot are o platformă politică extraordinar de simplă, care se adresează cât se poate de direct alegătorului: „Canabisul e adevăratul candidat. Candidații reprezintă interesele utilizării plantei și ale tale, în calitatea de consumator de canabis“. În unele state, Partidul Marijuanei și-a unit forțele cu Partidul Sexului, o formațiune politică pe a cărei agendă se înscriu oprirea actelor de cruzime împotriva animalelor, dreptul la o moarte demnă, taxarea veniturilor bisericii, încetarea finanțării învățământului religios din bani publici, educația sexuală inclusivă, drepturi pentru comunitatea LGBT, finanțare adecvată pentru sănătate, educație, justiție și mediu. Partidul Sexului militează pentru o vârstă-prag a consimțământului sexual de 16 ani pe tot teritoriul Australiei (în prezent, aceasta variază între 16 și 18 ani, de la un stat la altul), pentru dezincriminarea lucrătorilor sexuali și pentru o educație de calitate în domeniul sexualității și al relațiilor interumane. Cum se prezintă alegătorilor? Ca singurul partid care nu se preface...
 
 
     Orice avantaj contează în lupta electorală, iar poziția pe buletinul de vot este foarte importantă. După cum scrie Sydney Morning Herald, liberal-democrații au ajuns să câștige un loc în senat în 2013 prin șansa de a fi fost poziționați pe prima pagină a buletinului de vot. Anul acesta, în New South Wales, sorții au fost favorabili unui foarte dubios Partid al Sănătății, care și-a schimbat numele după ce fusese înființat, în 2013, ca Partidul Medicinii Naturale. Programul „politic” include preocupări pentru promovarea homeopatiei și a nașterilor la domiciliu, dar și teorii ale conspirațiilor din cercetarea medicală. Partidul sprijină deschis părinții care refuză „procedurile medicale sau intervențiile invazive“ (în fapt, antivacciniștii) și și-a propus să răstoarne legislația actuală, care prevede ca familiile care nu își vaccinează copiii să nu primească alocație pentru aceștia. Totodată, formațiunea politică se opune fluorizării apei potabile și susține manipularea chiropractică pentru colicile sugarilor. În NSW, primul pe listă este un naturopat, în vreme ce lista din statul Victoria este deschisă de un homeopat care se autoproclamă drept „autoritate mondială în imunizarea homeopatică“. Președintele federal al Partidului Sănătății este o fitoterapeută. Platforma politică pare să le fi fost stimulată de intenția laburiștilor (principala forță de opoziție, care ocupă o treime din locurile din senat), de a elimina decontarea terapiilor naturiste prin asigurările de sănătate.
 
     Un recent sondaj de opinie arată că mai mult de jumătate (52%) din alegătorii australieni cu vârsta peste 50 de ani sunt preocupați în primul rând de politica privind sănătatea, următoarele teme de interes fiind, la distanță, starea economiei, schimbarea climei, locurile de muncă, taxele și educația.
 

 

     Ocompanie indiană cu sediul la Bangalore a lansat primul serviciu medical de urgență din India care oferă transport cu elicopterul la spital, pentru un abonament anual. Prețul serviciului este totuși mare pentru puterea de cumpărare din India – echivalentul a 120 de euro de persoană sau 240 de euro pentru o familie. Pentru început, compania va utiliza trei elicoptere Airbus, cu care va acoperi cererile din statele Karnataka, Tamil Nadu, Andhra Pradesh, Telangana și Kerala, după cum scrie Business Standard. Pentru anul viitor însă, este programată achiziția a încă șapte ambulanțe aeriene, cu ajutorul cărora va fi acoperit întreg teritoriul țării. Cum autoritatea aeronautică civilă nu permite aterizarea pe drumurile publice sau în alte spații deschise, compania a încheiat parteneriate cu aproximativ două mii de spitale și de servicii de ambulanță, care să preia pacienții de la heliport și să îi transporte apoi către cel mai apropiat spital. Pachetul oferit publicului ar putea include și o asigurare pentru ambulanță, de aproximativ 200 de euro pe an, precum și o asigurare pentru servicii spitalicești, de peste o mie de euro pe an. Sperăm doar ca indienii să aibă mai mult noroc în operarea elicopterelor medicale decât SMURD-ul nostru, care a reușit să piardă cinci aparate din 2003 încoace, patru dintre ele produse de Eurocopter, divizie Airbus redenumită Airbus Helicopters din 2014 (două în 2006, unul în 2014 și unul la începutul lunii iunie 2016).

 

     Cinci societăți științifice medicale americane au emis lunea aceasta un comunicat prin care afirmă că violența prin arme de foc trebuie să înceteze. În lumina celui mai sângeros atac armat din istoria SUA, produs la Orlando, în urma căruia au murit 50 de persoane, autorităților americane li se amintește că violența cu arme de foc este o adevărată problemă de sănătate publică, făcând nu mai puțin de 91 de victime în fiecare zi, iar tendința este una crescătoare. Comunicatul este semnat de conducerile Academiei americane a medicilor de familie (cu 124.900 de membri), Academiei americane de pediatrie (64.000 de membri), Colegiului american al medicilor (societate de medicină internă cu 143.000 de membri), Colegiului american al obstetricienilor și ginecologilor (peste 57.000 de membri) și Asociației psihiatrice americane (117.500 de membri), totalizând peste jumătate de milion de profesioniști din domeniul medical.

 

     FDAagenția americană pentru alimente și medicamente – a desfășurat, în parteneriat cu organisme similare internaționale și în coordonarea Interpol, în prima decadă a lunii iunie, acțiunea Pangea IX – a noua săptămână internațională anuală de acțiune pe internet. Prin aceasta, au fost închise 4.402 site-uri care vindeau ilegal medicamente către publicul american.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe