Autentificare

Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!

Căutare:

Căutare:

Acasă  »  ACTUALITATE  »  Știri

MApN investește în modernizarea Institutului Cantacuzino

Viața Medicală
Dorin CHIOȚEA vineri, 12 octombrie 2018
    Până la finalul lui 2020 Guvernul a aprobat ocuparea eșalonată a peste 1.000 de posturi la Institutul Cantacuzino, din care în luna august s-au ocupat deja 508. Prestigiul institutului a atras și specialiști din străinătate la concursurile de angajare, dar mai ales tineri școliți peste hotare. Concurența e acerbă: pentru patru posturi de farmacist s-au depus 75 de dosare, pentru 20 de posturi de cercetător s-au înscris 51 de candidați, pentru șase posturi de medic sunt 42 de concurenți. Din 2011 nu s-a mai făcut vreo angajare aici.
    La sfârșitul anului trecut, Guvernul a trecut Institutul Cantacuzino din București în subordinea Ministerului Apărării Naționale (MApN). După zece luni de la preluare, oficialii MApN au prezentat marți bilanțul sinistrului rezultat din ultimii 10–15 ani: nu existau acte pentru multe active valoroase, în timp ce altele pentru care s-au angajat cheltuieli importante nu erau, pur și simplu, de găsit. S-a decis demolarea a cinci clădiri, dar și construirea unei hale de producție a vaccinurilor la marginea Bucureștiului. Tot complexul va fi complet modernizat la standarde internaționale.
    Peste 25 de milioane de euro vor fi investite în laboratoare. În plus, profesorul Mircea Ioan Popa, directorul științific al Institutului, va merge, împreună cu echipe din subordine, la centre de cercetare și producție celebre în lume pentru a observa modul de lucru și dotările. „Managementul modern presupune asocierea cu companii puternice pentru transfer de tehnologie și know-how. Luăm serios în calcul acest lucru, suntem în discuții foarte avansate”, a precizat Mihai Fifor, ministrul apărării.

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
Avem două tipuri de abonamente anuale:
• Tipărit + digital – 180 de lei
• Digital – 115 lei

Prețul include TVA și taxele poștale de expediere a ziarului.
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
• Colegiul Medicilor Dentiști din România – 5 ore de EMC
• Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
• OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
• OAMGMAMR – 5 ore de EMC