Limba electronică, disponibilă în
numeroase modele, are o gamă extrem de largă de utilizări, printre care: • analiza
„îmbătrânirii“ aromelor în băuturi (suc de fructe, băuturi alcoolizate sau
nealcoolizate, o mulţime de sortimente de lapte aromatizat) • cantificarea (şi
nu cuantificarea, cum cam toată lumea
spune; acest termen trebuie utilizat numai în relaţie cu celebra cuantă) gustului amar sau a gradului de
modificare prin adăugarea de mirodenii ori de compuşi dizolvaţi (de exemplu, măsurarea
variaţiilor gustului amar al ceaiului) • măsurarea gradului de mascare a
gustului în diferite forme farmaceutice (comprimate, siropuri, gelule) • analiza
stabilităţii gustului medicamentelor • în competiţia dintre firme, urmărirea şi
compararea produselor concurente.
Se afirmă că, asemenea receptorilor umani,
fiecare captor al limbii artificiale reacţionează cu o anumită specie de compuşi
proprie. Informaţia furnizată de toţi captorii este complementară şi combinarea
tuturor captorilor generează o amprentă gustativă unică. Se susţine că
pragurile de detecţie ale captorilor sunt similare sau chiar mai bune decât ale
receptorilor umani. S-a susţinut de atâtea ori superioritatea maşinăriilor,
îndeosebi prin evoluţia IT, încât nu-mi rămâne decât să vă propun două remarci:
„maşinăriile“ moleculare din organismele vii au un grad inegalabil de
complexitate, iar interacţiunile de ordin fizic sau chimic de la nivelul limbii electronice nu au nimic comun cu
receptorii celulari, organizaţi în admirabile reţele de comunicare intercelulară.
Este
firesc să continuăm cu nasul electronic
(engl. electronic nose, fr. nez électronique). Subiectul, vechi de
vreo jumătate de secol, a fost propulsat considerabil în ultimul deceniu,
datorită tehnologiei captorilor electronici, dezvoltată atât consecutiv
progresului tehnic, cât şi graţie intereselor comerciale. O minusculă chestiune
de semantică: sintagma englezească electronic
sensing, tradusă în franceză prin capteurs
électroniques (iar în română captori
electronici, ca francofoni ce suntem, în Bucureşti inaugurându-se recent
Piaţa Francofoniei; una dedicată englezilor e superfluă, romgleza, cea de afaceri îndeosebi, fiind în floare), se referă la
capacitatea de a reproduce simţul uman (odoratul) cu ajutorul unei baterii de
captori şi de sisteme de recunoaştere.
Într-un
răstimp de circa 15 ani, precedând 2007 (conform Wikipedia în limba engleză, dar şi alte surse), cercetările s-au
concentrat asupra unor tehnologii consecutiv cărora se obţinea un nas
electronic capabil să detecteze şi să identifice mirosurile şi aromele –
savoarea. Actualul nas electronic ar
permite parcurgerea unor etape de recunoaştere similare cu cele ale olfacţiei
umane spre identificarea şi compararea diferitelor substanţe odorante. Se
recunoaşte totuşi un adevăr: evaluarea hedonică este strict specifică nasului
uman, deoarece depinde de opiniile subiective individuale. Hedonismul simţurilor
e un vast teren de divagaţii, dar mă abţin deocamdată. Oricum, dispozitivele de
tip nas artificial se utilizează în industrie. Aceste instrumente sunt
concepute pentru obţinerea amprentei chimice (adică a naturii agenţilor odoranţi)
sau a amprentei mirosurilor.
Simplificat, analizatorii de tip nas electronic se compun din trei părţi
principale: sistem de eşantionare, de detecţie şi de tratament al datelor obţinute.
Adaptat nevoilor industriale, nasul este cuplat cu un sistem de manevrare
automatică a eşantioanelor (până la 96 de flacoane cu probe), incubare,
agitare, prelevare şi injectare la nivelul capului de detecţie.
În conceperea sistemului de detecţie, se
utilizează numeroase tehnologii: • captori cu oxizi metalici • captori cu
cristal piezoelectric din cuarţ • captori cu efect de câmp (MOSFET) • spectrometrie
de masă prin amprentă • gaz – cromatografie ultrarapidă • celule electrochimice
pentru analiza gazelor ţintă (NH3, H2S, CO2 etc.) direct în mediu, la primele două gaze
nasul uman fiind extrem de sensibil • detectori prin fotoionizare, spre analiza
şi cantificarea compuşilor organici volatili direct pe teren şi nu prin
prelevarea de probe analizate ulterior, dar degradabile în drumul către
laborator.
Pentru tratarea şi interpretarea măsurătorilor
obţinute cu ajutorul diferitelor tipuri de nasuri electronice se utilizează
programe adecvate. Acestea ţintesc deopotrivă aspectele cantitative şi
calitative, dar şi de „îmbătrânire“ a probelor, îndeosebi a celor cu origine
organică.
Gustul şi odoratul, dincolo de rolurile lor
psihofiziologice subtile, au devenit astfel ţinta unei vaste industrii,
deoarece fabricanţii ştiu că de savoare şi miros depinde succesul produselor
lansate pe piaţă.
Nasurile electronice au împânzit
departamentele implicate în diferitele ipostaze ale ciclului unui produs:
dezvoltarea de noi sortimente, industrializare, comercializare, ameliorarea
produselor sau a procedeelor de obţinere a acestora.
Voi continua într-o manieră seacă, arareori
uşor îndulcită, enumerând domeniile care profită de pe urma nasurilor electronice: • agroalimentar
(cu rezultate contradictorii, despre care s-a scris o literatură întreagă,
predominant sceptică) • polimeri, materiale plastice şi ambalaje alimentare
(„înfrumuseţează“ produsele prin aspect şi miros agreabil; condiţie: să fie
biodegradabile) • industria farmaceutică (medicamentele pot deveni „elixiruri“
aromate) • mediu (domeniu extrem de util, fără rezerve; monitorizarea
sistematică a siturilor critice rămâne uneori doar un deziderat) • industria
tutunului (există, cu toată lupta antifumat, ferice de nefumători) • chimie/petrochimie
(deşi motorina şi benzina îşi menţin mirosurile specifice) • cosmetice şi
parfumuri (cele mai celebre îşi păstrează, totuşi, misterele fabricaţiei) • sănătate
(o gamă imensă de aplicaţii, cel mai adesea utile).
Tehnologia susţinută de nasul artificial a
generat şi probleme de legislaţie. Francezii susţin că sunt primii din lume
care au recunoscut pertinenţa nasului electronic în supravegherea mediului,
elaborând şi oficializând reguli şi legi severe.
Închei cu o noutate. În prezent, s-a
conturat, cu argumente plauzibile, ideea fuzionării
simţurilor (să păstrăm termenul fuziune
pentru fuziunea nucleară, un vis prin
a cărui realizare s-ar rezolva problema energiei). Cercetătorii din neuroştiinţe
observă de mai multe decenii că activitatea unor arii cerebrale este influenţată
de unele simţuri. Dar probele suficient de convingătoare au fost obţinute de
Lawrence Rosenblum (n. 1949), profesor de psihologie la Universitatea California
– Riverside, autorul cărţii „See What I’m
Saying: the Extraordinary Power of Our Five Senses“, 2010. Esenţialul
rezultatelor sale: treptat, în ultimele trei decenii, a devenit tot mai limpede
că, la nivelul creierului, se amestecă (adică fuzionează) informaţii provenite
din simţuri distincte. Cum s-a mai întâmplat în istoria neuroştiinţelor, o
serie de cazuri clinice a inspirat cercetările.
