Newsflash
Știri

Legitimațiile studenților UMFCD vor face parte din programul ISIC

de Florentina Ionescu - apr. 4 2022
Legitimațiile studenților UMFCD vor face parte din programul ISIC

Legitimația studenților de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” se modernizează, aducându-le tinerilor mai multe avantaje.

Începand din acest an academic, legitimațiile studenților din cadrul UMF „Carol Davila” din București vor face parte din cadrul programului ISIC (International Student Identity Card), se arată pe o rețea socială. 

legitimatii umfcd
Sursa foto: www.facebook.com/UMFCD/

Astfel, noile legitimații UMFCD se vor bucura de recunoaștere la nivel global (în peste 130 de țări), vor face parte dintr-un proiect UNESCO și vor oferi studenților acces la o rețea de reduceri, cât și acces la beneficii, atât în țară, cât și în străinătate.

Studenții vor putea să facă economii considerabile. Cu legitimația ISIC-UMFCD un student poate economisi chiar și peste 7.000 de lei / an academic, potrivit anunțului făcut pe pagina oficială a Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila”. 

Încă un aspect special este că legitimațiile vor avea un vizual unic și dedicat universității. Legitimațiile cu acest vizual vor fi emise numai pentru studenții UMFCD. Un alt avantaj oferit de legitimațiile UMFCD-ISIC este acela că, începând cu anul academic viitor, vor conține și elementele noului proiect al Instituțiilor Europene denumit European Student Card. 

Expoziția Facultăților UMFCD, organizată online pentru liceenii interesați de medicină 

Astfel, legitimația UMFCD-ISIC va avea mai multe funcționalități și le va fi de ajutor studenților în toate activitățile lor, nemaifiind nevoie să existe câte o legitimație în parte pentru fiecare dintre activități.

Toate informațiile despre legitimația UMFCD-ISIC pot fi găsite la acest link

Legitimațiile se obțin în mod gratuit, iar studenții nu trebuie să plătească nimic. În perioada următoare, toate legitimațiile vor ajunge în mod fizic la secretariatele facultăților din UMFCD, de unde vor putea fi ridicate de studenți. De asemenea, după ridicare legitimația va putea fi folosită și în format digital prin aplicația de mobil ISIC, au transmis reprezentanții UMF „Carol Davila”.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe