Newsflash
Știri

Ioana Mihăilă: peste 70 de copii cu COVID-19 sunt la ATI

de L. Budin - sept. 1 2021
Ioana Mihăilă: peste 70 de copii cu COVID-19 sunt la ATI

Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a spus că peste 70 de copii infectaţi cu noul coronavirus sunt internaţi în secţii de terapie intensivă. Cei cu forme moderate și severe provin din familii nevaccinate.

Unii dintre copiii sunt cu forme „deosebit de severe şi ventilaţi”, a mai precizat ministrul, în cadrul unei conferințe de presă, chiar dacă, din fericire, numărul lor nu e mare.

copil-covid-ati

„Ce trebuie să înţelegem e că fiecare dintre copiii care sunt internaţi pe secţiile de terapie intensivă şi au forme moderate şi severe provine din familii nevaccinate -  şi vorbim aici inclusiv de bebeluşi de sub şase luni care sunt internaţi împreună cu mamele pozitive nevaccinate”, a mai declarat ministrul Sănătăţii, citat de Agerpres.

Ioana Mihăilă a spus că se va accepta învăţământ online pentru copiii de până la 12 ani cu afecţiuni cronice „dintr-o sferă mai largă”.

Se recomandă vaccinarea pentru elevii de peste 12 ani cu boli cronice, aflați în grupele de risc. „Pentru copiii care au imunodeficienţe, fie ca o boală primară, fie dobândite ca urmare a unor tratamente, chiar dacă sunt vaccinaţi, se permite să continue învăţământul online”, a precizat Ioana Mihăilă.

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a subliniat că micuții cu imunodepresie moderată sau severă, pacienţii oncologici, cei cu boli autoimune cu certificare medicală au dreptul să rămână, la solicitarea lor, în sistem online, şcoala având datoria să le asigure acest tip de predare.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe