Newsflash
Știri

Investiții în telemedicină și sisteme mobile de monitorizare a pacienților

de L. Budin - oct. 5 2022
Investiții în telemedicină și sisteme mobile de monitorizare a pacienților

În cadrul Planului de Național de Redresare și Reziliență, Ministerul Sănătății va derula investiția „Telemedicina și sisteme mobile de monitorizare a pacienților”, cu buget de 100 milioane de euro.

Ministerul Sănătății va realiza un studiu de piață pentru identificarea celor mai noi tehnologii referitoare la soluțiile/echipamentele disponibile și a bugetelor necesare implementării sistemului de telemedicină și a sistemelor mobile de monitorizare a pacienților, se arată într-un comunicat

doctor-computer

În cadrul PNRR, Ministerul va derula investiția „Telemedicina și sisteme mobile de monitorizare a pacienților”, care are un buget de 100 milioane de euro.

Fondurile vor fi alocate pentru achiziția unui sistem de telemedicină compus din hardware și software, precum și pentru echiparea mai multor ambulatorii de specialitate, a cabinetelor medicilor de familie, în mod preponderent din zonele defavorizate și greu accesibile, cu echipamente dedicate serviciilor medicale furnizate prin  telemedicină”, se subliniază în document.

Mai multe informații și modalitatea de a transmite propunerile tehnico-financiare pot fi consultate aici, termenul fiind 1 noiembrie 2022.

Operație de zece ore: medicii de la SCJU Târgu Mureş i-au replantat mâna unui bărbat

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe