Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă  »  ACTUALITATE  »  Știri

Întrebări și răspunsuri verificate despre vaccinul AstraZeneca

Viața Medicală
Florentina Ionescu luni, 8 februarie 2021, ora 11:36

Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România prezintă pe site-ul său mai multe răspunsuri utile referitoare la vaccinul COVID-19 dezvoltat de compania AstraZeneca.

Vaccinul COVID-19 de la AstraZeneca este un vaccin pentru prevenirea bolii COVID-19 la persoanele cu vârsta de 18 ani și peste. Acest produs este alcătuit dintr-un alt virus (din familia adenovirusurilor) care a fost modificat pentru a conține gena pentru producerea unei proteine din SARS-CoV-2. Vaccinul nu conține virusul în sine și nu poate provoca COVID-19.

vaccinul astrazeneca

În plus, vaccinul împotriva COVID-19 de la AstraZeneca a fost recomandat de Comitetul EMA pentru medicamente de uz uman (CHMP) pe 29 ianuarie 2021 pentru o autorizare condiționată de punere pe piață valabilă pe întreg teritoriul UE. Comisia Europeană va emite o decizie în curând.

Iată mai jos câteva dintre cele mai importante întrebări și răspunsuri referitoare la acest nou vaccin:

Cum se utilizează vaccinul COVID-19 AstraZeneca?

Vaccinul COVID-19 AstraZeneca se administrează sub formă de două injecții, de obicei în mușchiul brațului superior. A doua doză trebuie administrată la interval de4 -12 săptămâni față deprima doză.

Persoanele care au avut deja COVID-19 pot fi vaccinate cu vaccinul AstraZeneca?

Nu au existat efecte adverse suplimentare la cele 345 de persoane care au primit vaccinul COVID-19 AstraZeneca în cadrul studiilor și care au avut anterior COVID-19. Nu au existat suficiente date provenite din studii pentru a concluziona cât de bine funcționează vaccinul COVID-19 AstraZeneca administrat persoanelor care au avut deja COVID-19.

Vaccinul COVID-19 AstraZeneca poate reduce transmiterea virusului de la o persoană la alta?

Impactul vaccinării cu vaccinul COVID-19 AstraZeneca asupra răspândirii virusului SARS-CoV-2 în comunitate nu este încă suficient cunoscut. Nu se știe încă gradul în care persoanele vaccinate pot în continuare purta și răspândi virusul.

Cât durează protecția oferită devaccinul COVID-19 AstraZeneca?

În prezent, nu se cunoaște cât durează protecția acordată de vaccinul COVID-19 AstraZeneca. Persoanele vaccinate în studiile clinice vor continua să fie monitorizate timp de 1 an, pentru a se colecta mai multe informații referitoare la durata protecției.

Copiii pot fi vaccinați cu vaccinul COVID-19 AstraZeneca?

Vaccinul COVID-19 AstraZeneca nu este recomandat în prezent la copii. EMA a convenit cu compania asupra unui plan de desfășurare a studiilor clinice care implică copii într-o etapă ulterioară

Persoanele imunodeprimate pot fi vaccinate cu vaccinul COVID-19 AstraZeneca?

Există date limitate despre persoanele imunocompromise (persoanele cu sistem imunitar slăbit). Deși este posibil ca persoanele imunocompromisesă nu răspundă la fel de bine la vaccin, nu există probleme de siguranță deosebite. Persoanele imunocompromise pot fi și ele vaccinate, întrucât pot prezenta un risc mai mare de COVID-19.

Femeilor însărcinate sau celor care alăptează li se poate administra vaccinul COVID-19 AstraZeneca?

Deși studiile preliminare efectuate pe animale nu au evidențiat efecte dăunătoare în timpul sarcinii, datele privind utilizarea vaccinului COVID-19 AstraZeneca în timpul sarcinii sunt foarte limitate. Deși nu există studii privind alăptarea, se presupune ca nu există riscuri în perioada alăptării.

Decizia cu privire la utilizarea vaccinului la femeile gravide ar trebui luată în strânsă colaborare cu un profesionist din domeniul sănătății, după luarea în considerare a beneficiilor și riscurilor.

Persoanele alergice pot fi vaccinate cu vaccinul COVID-19 AstraZeneca?

Persoanele care știu deja că au o alergie la una dintre componentele vaccinului enumerate în secțiunea 6 aprospectului nu ar trebui să se vaccineze. Au fost observate reacții alergice (hipersensibilitate) la persoanele care au primit vaccinul. Ca pentru toate vaccinurile, vaccinul COVID-19 AstraZeneca trebuie administrat sub supraveghere medicală atentă, cu tratamentul medical adecvat disponibil în caz de reacții alergice. Persoanele care au o reacție alergică severă atunci când li se administrează prima doză de vaccin COVID-19 AstraZeneca nu trebuie să o primească pe cea de-a doua.

Cât de eficient este vaccinulCOVID-19 AstraZeneca pentru oameni de diferite etnii și sexe?

Studiile clinice au inclus persoane de diferite etnii și sexe. Eficacitatea s-amenținut între sexe și grupuri etnice.

Care sunt riscurile asociate vaccinuluiCOVID-19 AstraZeneca?

Cele mai frecvente reacții adverse asociate cu vaccinul COVID-19 AstraZeneca în cadrul studiilor cliniceau fost de obicei ușoare sau moderate, ameliorându-se la câteva zile după vaccinare. Cele mai frecvente reacții adverse sunt durerea și sensibilitatea la locul injectării, cefaleea, oboseala, durerea musculară, senzația generală de rău, frisoanele, febra, durerile articulare și greața. Acestea au afectat mai mult de 1 din 10 persoane. Vărsăturile și diareea au afectat mai puțin de 1 din 10 persoane. Scăderea poftei de mâncare, amețelile, transpirațiile, durerile abdominale și erupțiile cutanate au afectat mai puțin de o persoană din 100. Au apărut reacții alergice la persoanele care au primit vaccinul. Ca pentru toate vaccinurile, vaccinul COVID-19 AstraZeneca trebuie administrat sub supraveghere atentă, tratamentul medical adecvat fiind disponibil.

Mai multe informații pe acest subiect găsiți pe site-ul anm.ro.

Etichete: astrazeneca vaccinul astrazeneca oxford astrazeneca vaccin covid vaccin covid-19 monitorizare vaccin covid vaccinare impotriva COVID-19 vaccinare impotriva covid

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 200 de lei
  • Digital – 129 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.