Articolul
de săptămâna trecută l-am dedicat în întregime cărţii lui Peter C. Doherty intitulată „The
Beginner’s Guide to Winning the Nobel prize. A Life in Science“. Dar, cu
toată excesiva concizie, n-am reuşit să scriu nimic despre capitolul How to Win a Nobel Prize, cel mai util
îndeosebi tinerilor. Contrar la ceea ce s-ar putea aştepta eventualii cititori,
autorul nu oferă o reţetă infailibilă pentru străbaterea căii ce garantează
„excursia la Stockholm“ ca laureat Nobel. Totul se limpezeşte de la primele
propoziţii: „Vrei să câştigi Premiul Nobel: pentru a deveni faimos, influent şi
poate chiar foarte prosper? Dacă aceasta este ambiţia ta, eu nu pot să te ajut.
Cartea mea nu este un manual sau un curs care să te ghideze către Premiul
Nobel“ (p. 288).
Mărturie
sunt cele 18 recomandări amicale, uneori surprinzătoare. Cu siguranţă, autorul
ilustrează în acest capitol o subtilă (dar cât de adevărată) sintagmă americană:talkers are not good (pe româneşte:
cei care ştiu să vorbească frumos nu strălucesc prin fapte). Iar la noi în ţară
avem, din acest punct de vedere, numeroase exemple, de la demagogia politică
nesusţinută de fapte şi complet ruptă realitate, până la cea medicală, în care
s-au ilustrat – ba chiar consacrat – câţiva demagogi de meserie, cu mare
succes, culmea, chiar la o mare parte din corpul medical. O ciudăţenie,
deoarece medicii rămân printre intelectualii cei mai instruiţi.
Dar
să revenim, cum probabil se mai spune, la oile noastre: la cele 18 recomandări
amicale formulate de Peter C. Doherty. Voi păstra formulările din carte, dar
voi comprima comentariile din pricina spaţiului.
Încearcă să rezolvi probleme majore şi să
faci descoperiri cu adevărat mari. O persoană bine formată, care lucrează
enorm şi cu tenacitate, cu abilităţi înnăscute extraordinare şi capacitate
intelectuală care să îi permită identificarea unei probleme majore la nivelul
premiului Nobel şi să le rezolve poate aspira la această consacrare. Din
experienţa autorului, asemenea persoane sunt extrem de rare. Cel mai adesea,
nimeni nu poate decide să descopere ceva, dar există căi ce favorizează
descoperirea. Concentrarea asupra unor informaţii considerate neaşteptate. Prin
încercarea de a găsi neconvenţionalul, lucrul intens şi cu puţină şansă –
serendipitate – tânărul îşi va găsi un rost în cercetare.
Fii realist şi întinde-te numai cât poţi. Un
cercetător din domeniul biologiei moleculare, de pildă, poate fi şi poet, dar
este, de regulă, mai bun într-unul din aceste domenii. Ştiinţa este ideală
pentru cei care iubesc răspunsurile la întrebări declanşate de descoperiri ce răstoarnă
ideile preconcepute şi prejudecăţile.
Dobândeşte abilităţi de bază şi lucrează cu
oameni potriviţi. Cel mai adesea, tinerii caută universităţile cu faimă din
Statele Unite, Europa, Japonia, Canada sau Australia. Mulţi aspiră să se
formeze şi să lucreze în preajma unor personalităţi recunoscute, iar dorinţa de
a lucra cu un laureat Nobel reprezintă chiar un vis. Cercetătorii seniori sunt
adesea tentaţi să creadă că prin crearea unor şcoli dure se asigură o anumită
tradiţie nobilă. De aceea, o serie de tineri se confruntă cu dificultăţi uneori
insurmontabile. În aceste circumstanţe, căutarea unui loc cu relaţii umane
normale devine imperioasă.
Citeşte şi scrie clar şi concis. Mulţi
dintre cei mai buni în ştiinţă sunt scriitori neinspiraţi. Nu este necesar să
fii Shakespeare, dar oricine vrea să fie recunoscut în topul cercetătorilor
trebuie să fie capabil să scrie clar şi concis în engleză. Engleza este
limbajul ştiinţei şi multe ţări, până în Malaezia şi Singapore, au clădit
bazele învăţământului ştiinţelor în engleză, atât în şcoli, cât şi la nivel
universitar. Ceea ce nu înseamnă renunţarea la limbile naţionale. În realitate,
problema este foarte dificilă. E limpede că un articol ştiinţific original
valoros nu are nicio şansă să fie cunoscut dacă nu este publicat într-o revistă
în engleză, bine cotată. Pe de altă parte, cultura umanistă naţională nu există
cu adevărat decât în limba natală.
Lucrează într-un domeniu care ţi se potriveşte.Pentru un tânăr ajuns într-un grup, ca străin, este esenţial ca acesta să
câştige un credit şi să dobândească o reputaţie. Dacă lucrul său şi el însuşi
vor rămâne în anonimat, se impune să se întoarcă acasă sau să găsească o soluţie.
Găseşte şi cultivă adevărata ta pasiune. În
pofida multora, autorul este convins că o descoperire poate fi importantă,
chiar dacă nu va beneficia de o recunoaştere imediată. Mai importante rămânând
entuziasmul, energia şi pasiunea cu care tânărul se implică. Iar într-o zi,
uneori foarte târziu, poate veni şi recompensa.
Concentrează-te şi nu fi un diletant. Mulţi
cercetători identifică domenii pentru care le-ar fi necesare mai multe vieţi.
Chiar cei străluciţi, mergând de la un subiect la altul, reuşesc foarte puţin.
Fii selectiv în lucrul tău. Fiecare este
diferit şi, indiferent de mediu, trebuie să îşi exprime personalitatea proprie şi
deprinderile/capacitatea de lucru. Dacă în compania colegilor tânărul este
stimulat prin discuţii şi aderenţa la aceleaşi valori, viaţa sa va fi satisfăcătoare.
Preţuieşte datele şi învaţă să vezi şi ce
este chiar sub nasul tău. Finalmente, ştiinţa se bazează pe date, iar cercetătorul
trebuie să „citească“ valoarea reală a acestora. Şi, prin aceasta, sensul adevărului.
O minte deschisă este pregătită să vadă şi dincolo de aceste date, obţinute
adesea cu o aparatură sofisticată, revenind şi la observaţia directă a
fenomenului.
Gândeşte dincolo de tipare. Mintea
lucrează pe căi stranii, iar uneori, în procesele normale de gândire, cercetătorul
poate fi ajutat de un scurtcircuit sau un „bypass“. Sunt mai frecvente decât ne
putem imagina cazurile în care unele mari descoperiri s-au născut în cele mai
diverse situaţii, unele anecdotice, în afara tiparelor riguroase.
Discută şi cu alţii. Cea mai bună
ilustrare a acestei recomandări este cartea lui James D. Watson, intitulată „The Double Helix“ (apărută şi în română,
cu titlul „Elicea vieţii“), lectură obligatorie pentru tinerii cercetători.
Spune adevărul. Condiţie absolută în
cercetarea ştiinţifică, abaterile de la etică (diverse) distrugând cariere.
Fii generos şi civilizat. Deşi competiţia
în ştiinţă este acerbă, generozitatea este posibilă, apreciată chiar şi de
adversari.
Fii persistent şi tenace, dar pregătit şi
pentru eşec. Un cercetător lipsit de tenacitate şi persuasiune riscă să se
excludă singur din comunitatea ştiinţifică.
Timpul tău este preţios. În afara
lucrului propriu-zis, cercetătorul trebuie să fie prezent la reuniuni dintre
cele mai diverse. Noroc că în criza de timp mai apare şi turismul de congrese.
Evită funcţiile administrative importante. Acestea
sunt mari consumatoare de timp şi energie, deşi unora nu le displac. Ar fi bine
ca amatorii de şefie să îşi amâne impulsurile după consacrarea ştiinţifică.
Ai grijă de tine şi trăieşte timp
îndelungat. O viaţă în care să fie evitate multele pericole din această
lume, care scurtează sau distrug viaţa.
Amuză-te, poartă-te ca un câştigător. Un
înţelept anonim scria: „Un optimist este cineva care gândeşte că viitorul este
incert“.
Închei
cu speranţa că, într-o zi, cartea lui Peter Doherty va fi tradusă şi în limba
română.
