Centrul
European de Prevenire şi Control al Bolilor (ECDC) a publicat săptămâna trecută
rezultatele primului studiu de prevalenţă de moment a infecţiilor nosocomiale şi
a utilizării substanţelor antimicrobiene în spitalele europene. Desfăşurat în
peste 1.000 de spitale cu profil acut din 30 de ţări europene, studiul a avut
ca obiective: estimarea dimensiunii acestor importante probleme de sănătate
publică; descrierea infecţiilor nosocomiale (IN), situri şi microorganisme, şi
a antimicrobienelor prescrise (compuşi, indicaţii) pe tipuri de pacienţi,
specialităţi şi tipuri de spitale; diseminarea rezultatelor către factorii de
decizie şi personalul medico-sanitar la nivel local, regional, naţional şi
european; furnizarea către spitale a unor instrumente standardizate de
identificare a punctelor unde trebuie îmbunătăţită activitatea.
Rezultatele
arată că 5,7% din pacienţii spitalelor europene aveau cel puţin o IN, ceea ce
înseamnă că într-o zi, 80.000 de persoane spitalizate în Europa se află într-o
astfel de situaţie. În total, pe baza acestor date, se estimează că 3,2 milioane de pacienţi au cel puţin o
infecţie nosocomială. În spitalele cuprinse în studiu, cea mai mare
prevalenţă a infecţiilor a fost înregistrată în secţiile ATI, unde 19,5% din
pacienţi aveau cel puţin o IN. Cele mai frecvente tipuri de infecţii au fost
cele respiratorii (pneumonii, 19,4% şi infecţii ale tractului respirator
inferior, 4,1%), cele de plagă chirurgicală (19,6%), infecţiile urinare (19%),
septicemia (10,7%) şi infecţiile gastrointestinale (7,7%). Microorganismele cel
mai frecvent responsabile au fost E. coli
(15,9%), Staphylococcus aureus
(12,3%) – dintre care peste 40% au fost meticilino-rezistenţi –, Enterococcus spp. (9,6%) – rezistenţi în
proporţie de 10% la vancomicină –, Pseudomonas
aeruginosa (8,9%), Klebsiella spp.
(8,7%), stafilococi coagulazo-negativi (7,5%), Candida spp. (6,1%), Clostridium
difficile (5,4%) etc. Dintre toate izolatele de Enterobacteriaceae, peste 33% n-au fost susceptibile la
cefalosporinele de generaţia a treia şi peste 7% la carbapeneme. Se estimează că,
într-o zi, aproape 33% din pacienţii din spitalele europene (aprox. 400.000 de
oameni), primesc cel puţin un agent antimicrobian. 70,6% din agenţi au fost
administraţi parenteral, motivul pentru folosirea antimicrobienelor a fost
documentat în fişe în 79,4% din cazuri, iar profilaxia chirurgicală a fost
prelungită mai mult de o zi în aproape 60% din situaţii.
Pornind
de la aceste rezultate, ECDC consideră că este necesară limitarea folosirii
antimicrobienelor cu spectru larg, reducerea prelungirii nenecesare a
profilaxiei chirurgicale, trecerea mai rapidă de la administrarea parenterală
la cea orală a antimicrobienelor şi îmbunătăţirea documentării în fişele pacienţilor
a motivelor pentru folosirea antimicrobienelor.
România –
reprezentativitatea datelor slabă
În
România, studiul a fost defăşurat în 10 spitale, cuprinzând 2.400 de pacienţi,
ceea ce nu asigură reprezentativitatea rezultatelor (de altfel,
reprezentativitatea datelor este slabă în alte şapte ţări). Potrivit acestora, prevalenţa IN a fost de 2,8%, a doua
după Letonia (2,3%). Cele mai frecvente infecţii au fost cele ale plăgii
chirurgicale (23%), pneumonii şi infecţii de tract respirator inferior (21%),
infecţiile urinare (18%) şi septicemiile (12%). Prevalenţa IN a fost cea mai
mare în secţia de ATI, unde 13,4% din pacienţi se aflau în această situaţie. În
„topul“ microorganismelor izolate în IN s-au aflat Staphylococcus aureus (18,9%) – 10 din cele 11 microorganisme
izolate fiind meticilin-rezistente –, Klebsiella
spp. (aprox. 13,5%), Acinetobacter
spp. (aprox. 12%), Pseudomonas
aeruginosa (8,1%) şi E. coli (6,8%).
Prevalenţa utilizării agenţilor antimicrobieni a fost de aproape 50% (una din
cele mai mari din Europa), motivul administrării fiind documentat în fişă în
doar 49,5% din cazuri. România (93,4%) şi Grecia sunt singurele ţări în care
peste 90% din antimicrobiene au fost administrate parenteral. România nu stă
bine nici la cei trei indicatori ai structurilor de control al infecţiilor:
dezinfectant pe bază de alcool (indicator surogat al igienei mâinilor), camere
cu un singur pat (indicator al capacităţii de izolare a pacienţilor infectaţi) şi
asistente dedicate activităţilor de prevenţie şi control al infecţiilor.
România
aşadar „înroşeşte“ multe din hărţile raportului, oferind prilejul de a ne
plânge că, şi în acest domeniu, ne aflăm la coada clasamentului (dar şi de a fi
suspicioşi faţă de prevalenţa IN, la jumătatea celei europene). Însă ECDC
atrage atenţia în raport că o comparaţie
directă a prevalenţei IN între ţări nu a fost un obiectiv al studiului şi că
o asemenea comparaţie trebuie să ţină cont de indicele de complexitate a
cazurilor incluse, reprezentativitatea datelor, intervalele de încredere pentru
procentele de prevalenţă a IN şi validitatea datelor raportate de fiecare ţară.
Cu alte cuvinte, pe baza acestor date, nu se poate afirma că o ţară o duce mai
bine (sau mai rău) decât altele.
Pentru
a se putea face astfel de comparaţii, ar trebui îndeplinite mai multe condiţii:
instruirea suplimentară a celor implicaţi în desfăşurarea studiilor de prevalenţă
de moment (SPM), pentru armonizarea între spitale şi ţări a interpretării
definiţiilor de caz; validarea în toate ţările a datelor SPM; includerea unui
număr suficient de pacienţi şi spitale (în cazul României, cel puţin 25) pentru
asigurarea reprezentativităţii datelor; şi îmbunătăţirea în mai multe ţări a
capacităţilor de diagnostic microbiologic, astfel încât probabilitatea de a
detecta o IN să fie comparabilă între state. Acest prim SPM la nivel european
este un mare pas făcut în creşterea aptitudinilor de supraveghere şi conştientizare
a IN în rândul personalului medico-sanitar. Dacă la al doilea SPM, din
2016–2017, statele vor asigura reprezentativitatea eşantionului şi un studiu de
validare simultan, seriozitatea şi comparabilitatea datelor vor fi spectaculos
îmbunătăţite.
