Acasă » ACTUALITATE » Știri
Infecția cu rotavirus ar putea avea un rol în dezvoltarea diabetului de tip 1

Potrivit unui articol publicat în jurnalul PLOS Pathogens, scris de Leonard C. Harrison și colegii săi, de la Universitatea Melbourne din Australia, o infecție cu rotavirus ar putea să aibă un rol în ceea ce privește diabetul zaharat de tip 1.
Ca urmare a introducerii recente a vaccinării împotriva rotavirusului, s-a înregistrat o scădere cu 15% a incidenței de diabet de tip 1 la copiii australieni cu vârste sub 4 ani, iar acest lucru sugerează că vaccinarea pentru rotavirus ar putea să contribuie la prevenția primară a acestei boli, scrie Medical Xpress.
Această constatare vine în completarea studiilor efectuate pe oameni și pe animale care implică rotavirusul în dezvoltarea diabetului de tip 1, la copiii cu o susceptibilitate genetică.
În articolul scris de Leonard C. Harrison și de colegii săi se discută și despre rezultatele care indică faptul că infecția cu rotavirus induce patologia pancreatică, cât și despre factorii de mediu care contribuie la creșterea incidenței diabetului de tip 1.
Potrivit autorilor, în viitor va fi extrem de important să se identifice care sunt acei copii care au cele mai mari șanse să fie protejați de vaccinul împotriva rotavirusului. Studiile viitoare ar trebui să încerce să scoată la iveală mecanismele bolii și să demonstreze în mod direct dacă rotavirusul infectează pancreasul la oameni înainte de instalarea diabetului de tip 1.