Newsflash
Știri

Indemnizația lunară de hrană pentru pacienții cu tuberculoză a fost deblocată

de Dorina Novac - oct. 13 2020
Indemnizația lunară de hrană pentru pacienții cu tuberculoză a fost deblocată

Indemnizația lunară de hrană pentru pacienții cu tuberculoză a fost deblocată de Ministerul Sănătății și Ministerul Muncii după 600 de zile de la promulgarea Legii Tuberculozei.

Inițiatoarea legii, Paula Rusu, subliniază că în acest moment mai este nevoie de aprobarea ordinului comun de stabilire a metodologiei de plată.

pacienti tuberculoza

„Sunt peste 600 de zile de când Legea Tuberculozei a fost promulgată, dar nu a produs niciun efect pentru pacienții cu tuberculoză aflați în risc de abandon al tratamentului. Tuberculoza se transmite prin aer, iar România are cei mai mulți bolnavi din Uniunea Europeana”, atrage atenția inițiatoarea legii pe blogul său.

Ce prevede Legea tuberculozei:

  • dreptul la concediu şi indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă, fără condiţii de stagiu de cotizare, pe toată perioada de tratament, până la vindecare pentru toti pacientii;
  • indemnizație lunară de hrană, pe toată perioada de tratament în ambulatoriu. Indemnizația lunară de hrană este acordată pacientului tratat în ambulatoriu, în condițiile respectării tratamentului prescris, fără întrerupere, pentru luna respectivă;
  • informarea și educarea în mod continuu a populației generale şi educarea și consilierea pacienților cu tuberculoză cu privire la măsurile de igienă, în scopul de a preveni răspândirea infectării.

Aplicarea legii nu cade însă doar în sarcina Ministerului Sănătății, este în responsabilitatea mai multor actori instituționali, explică Paula Rusu.

„Dacă asigurarea asistenței psihologice a pacienților poate fi făcută de spitale în baza Legii nr. 302/2018 – Legea Tuberculozei, extinderea dreptului la concediu și indemnizație pentru în incapacitate de muncă pe toată durata de tratament a fost aprobată de Guvern printr-o ordonanță de urgență la finalul lunii august 2020”, se arată în postarea acesteia.

Inițial ordonanța a fost emisă în februarie 2020 dar a fost declarată neconstituțională în luna iulie de către Curtea Constituțională a României. Această Decizie CCR a dus la blocarea acordării indemnizației între 9 iulie și 25 august, explică inițiatoarea legii, care a fost ea însăși pacientă cu tuberculoză.

„Înaintea apariției ordonanței din februarie, pacienții cu tuberculoză aveau dreptul la un maximum de concediu pentru incapacitate de muncă de 12 luni, cu posibilitatea extinderii cu încă 6 luni, chiar dacă sufereau de formele complexe ale bolii pentru care tratamentul poate dura până la 2 ani”, a scris Paula Rusu.

În plină pandemie, Ministerul Sănătății a revenit asupra documentelor respinse de CCR, iar în momentul de față toți pacienții primesc concediul pentru incapacitate de muncă pe toată perioada tratamentului.

De asemenea, aceasta atrage atenția asupra situației celor care nu au niciun venit sau lucrează pe contracte determinate și au neșansa de a se infecta cu tuberculoză.

În sprijinul acestor pacienți legea din 2018 vine cu un ajutor financiar de până la 16 lei pe zi pentru adulți și 15 lei pe zi pentru copii, bani destinați hranei, pe toată durata tratamentului în ambulatoriu, care în majoritatea cazurilor nu depășește 6 luni, dar în cazurile extrem de grave poate ajunge Ia 18 sau 24 de luni.

În România sunt despistați anual aproximativ 12 mii de pacienți cu tuberculoză. Însă, în contextul în care tratamentul este de lungă durată, se poate ajunge și la 25 de mii de pacienți tratați anual de infecția cu bacilul Koch și complicațiile lui.

„Proiectele legislative privitoare la acordarea acestui drept acordat prin Legea Tuberculozei au fost finalizate la sfârșitul anului trecut de către o echipă mixtă formată din specialiști din Ministerul Sănătății, Ministerul Muncii și Protecției Sociale, Institutul National de Sanatate Publica, Fundatia Romanian Angel Appeal, Institutul Marius Nasta și reprezentanții pacienților, însă pandemia, birocrația, blocajele instituționale au încetinit ritmul de adoptare a acestora cu aproape un an de zile”, potrivit sursei citate.

Luni, 5 octombrie, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru și ministrul Muncii, Violeta Alexandu, au semnat Hotărârea de Guvern care prevede cuantumul acestei indemnizații lunare de hrană pentru pacienții cu tuberculoză. Deblocarea vine după o lungă perioadă de discuții intre ministerele Sănătății, Muncii și Finanțelor, însă nu este pasul final.

„România are cele mai multe cazuri de tuberculoză din Uniunea Europeană și așa cum românii noștri au revenit acasă infectați cu coronavirus în această pandemie, la fel merg la muncă în UE infectați cu tuberculoză. (...) Acesta este motivul pentru care deblocarea actelor privind acordarea indemnizației lunare de hrană pentru pacienții cu tuberculoză este esențială. Cu puțin noroc, în ședința de Guvern de săptămâna viitoare s-ar putea să vedem adoptată această Hotărâre de Guvern”,a mai scris pe blog Paula Rusu.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe