Acasă » ACTUALITATE » Știri
Îmbobociri cu amprentă vintage

Dr. Maria DRAGOTĂ
miercuri, 1 mai 2013

Cristina Cernei, designer român independent,
este adepta croielilor îndrăzneţe dar feminine, care exprimă personalitatea
celei care o poartă. Un factor-cheie al creaţiilor sale este multifuncţionalitatea.
Sunt utilizate materiale precum tafta, tul, voal, mătase naturală, mohair,
înnobilate cu pietre, detalii pictate manual, broderii delicate şi decoraţiuni
originale.
În concepţia
Cristinei Masnitz, bijuteria contemporană trebuie să fie accesibilă şi să
reflecte
starea de spirit a purtătoarei. La realizarea accesoriilor a folosit
cu preponderenţă bronzul în combinaţie cu perle, coral, cupru şi pietre semipreţioase,
angelit, serafinit, agat, ametist, lapislazuli etc., dându-le o amprentă vintage.
