A fi editor înseamnă mai mult decât a te erija în persoana care dă la tipar opera/manuscrisele/lucrările mai puţin cunoscute ale unui autor de o anumită notorietate; chiar dacă urmaşii – atunci când există – sunt de acord cu aceasta, nu au competenţa sau posibilitatea financiară să o facă ei înşişi. Or, dacă timpul dreptului patrimonial prevăzut de lege s-a scurs, atunci, oricine şi oricând crede că îşi poate permite orice în legătură cu o creaţie intelectuală. Vremurile noi şi libertatea rău înţeleasă de unii, ca fiind aceea care cauţionează bunul plac, au încurajat (şi) impostura în acest domeniu, astfel explicându-se multitudinea de aşa-zise reeditări, culegeri de texte, „repuneri“ în valoare ale unor personalităţi (chipurile sau într-adevăr) uitate. Iar dacă impostorul prefaţează cu rânduri greţos-encomiastice pe semnatarul paginilor cuprinse între cele două scoarţe ale cărţii, atunci se consideră îndreptăţit a-şi înscrie numele şi patronimul cu verzale pe coperta întâi, mărimea literei depăşind uneori pe cea folosită pentru autor. („Tropăim împreună“, alături şi egali, pare să gândească şnapanul, ca în gluma cu şoricelul şi elefantul, pe drumul care duce spre glorie!) Aceste „reconstituiri“ ori „repuneri în circulaţie“ a operelor aflate sub obroc în jumătatea de secol comunist nu privesc numai literatura artistică, ci şi pe aceea de sorginte ştiinţifică, în speţă – medicală. Şi nu exemplele ilustrative lipsesc. Sfiala/reţinerea/jena resimţită de cititor îl împiedică de a le respinge şi a le da în vileag, cum s-ar cuveni. Căci, în rândul breslei medicale cel puţin, funcţionează încă o eronată înţelegere a normelor deontologice, cu privire la raporturile dintre colegi, în sensul unei „toleranţe“ (vinovate) faţă de impostură.

   La polul opus al situaţiei mai sus expuse, se situează, totuşi, câteva lucrări în care talentul şi competenţa îngrijitorului de ediţie sunt evidente, uneori exemplare. Este cazul celor două volume apărute sub egida şi la editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi, intitulate „Conştiinţă şi cunoaştere“, închinate lucrărilor ştiinţifice (vol. I) şi publicisticii (vol. II) anatomistului, profesorului, filosofului şi eseistului Gr. T. Popa (1892–1948). Ambele opuri sunt alcătuite de dna prof. dr. Dana Baran, de la UMF „Gr. T. Popa“, profesor la disciplina de istoria medicinii la această universitate ieşeană. Ne-am ocupat de primul volum într-un număr de anul trecut al săptămânalului nostru (17 iunie), prezentarea fiind apărută sub titlul „Gr. T. Popa: Restitutio in integrum“. Cu riscul de a ne repeta, subliniem demersul meritoriu al iatroistoricului amintit, de a cuprinde întreaga operă scrisă a savantului român. Dsa nu s-a mulţumit doar în a culege, în prima carte, lucrările ştiinţifice care l-au consacrat universal pe marele anatomist, cele referitoare la: alcătuirea şi funcţionarea sistemului port hipofizar (îndeosebi); neurocrinia şi producerea de cerebrostimulină hipofizară; structura pericardului; dubla inervaţie somatică şi simpatică a fibrei musculare striate etc., unele redactate în franceză şi engleză şi publicate în reviste de largă circulaţie, ci a publicat în deschidere un studiu dezvoltat asupra vieţii, devenirii şi operei lui Gr. T. Popa. Se menţionau, totodată, interesante repere biobibliografice şi sursele principale folosite: memoriile de titluri şi lucrări, scrierile acestuia descoperite la bibliotecile Centrală Universitară „Mihai Eminescu“ şi cea a Universităţii de Medicină şi Farmacie din Iaşi, precum şi volumele referenţiale: Grigore T. Popa – Reforma spiritului, îngrijit de Petre Popescu Gogan şi Claudia Voiculescu, Ed. Viaţa Medicală Românească, Bucureşti, 2002, şi Ion T. Roşculescu – Profesorul Grigore T. Popa, în amintirea contemporanilor săi (din presa vremii), Ed. Sitech, Craiova, 2010.

   Actualul volum consacrat publicisticii se deschide cu o Expunere de titluri şi lucrări din 1928, când anatomistul îşi relua cariera didactică ca profesor titular la Iaşi, şi continuă cu Memoriu de titluri şi lucrări de la reîntoarcerea sa în Capitală (1942) „pentru a se reliefa şastfelţ extraordinarul salt făcut de omul de ştiinţă în cei 12 ani petrecuţi la Iaşi, în care a ajuns la apogeul împlinirilor profesionale“ (D.B). Într-adevăr, Memoriul repertorizează, între foarte multe alte articole ştiinţifice publicate, şi studiile realizate împreună cu Una Fielding, asupra hipofizei, circulaţiei portale hipofizare, cele asupra structurii dura mater, pericardului, spermatozoizilor, sistemului nervos vegetativ, globulelor roşii etc. Urmează conferinţele şi eseurile sale, între care: • Dezvoltarea spiritului ştiinţific în Moldova şi contribuţia Academiei Mihăilene la această dezvoltare (amplu şi pertinent excurs istoric de-a lungul secolelor, asupra acestei evoluţii, cu evidenţierea gândirii progresiste, patriotice, a contribuţiei ştiinţifice şi practice (sociale) a câtorva personalităţi, precum: Gh. Asachi, dr. Iacob Cihac, apoi Gr. Cobălcescu şi P. Poni, a generaţiei reprezentate de dr. C. Istrati, D. Brânză şDimitrie Brândzăţ, A. Viţu, I. Cosmovici, D. Voinov, Emil Racoviţă, Gr. Antipa şi alţii nu mai puţin merituoşi, chiar dacă nu toţi ieşeni). Textul a fost extras din volumul jubiliar al Liceului Naţional din Iaşi, apărut în 1936 • Starea trecută şi actuală a Iaşului (conferinţă ţinută în aula Universităţii ieşene, în 1931), în care sunt analizate critic decadenţa şi ruina provinciei istorice, evidenţiindu-se cauzele, vina universitarilor locali, dar şi valoarea elitei intelectuale a moldovenilor: „Suntem la o răscruce a vremii când puterile unite ale tuturor moldovenilor şi ieşenilor, conduse înţelepţeşte, pot opri cursul decăderii actuale şi pot determina începutul unei regenerări sau, din contră, dacă persistăm în defectele noastre biologice fără efort de îndreptare, dau prilej forţelor nemiloase ale societăţii să distrugă definitiv un glorios oraş de cultură“. Textul conferinţei încheiate cu aceste cuvinte de Gr. T. Popa a fost publicat în „Biblioteca Revistei Critice” (1932) • Problema învăţământului superior (consideraţii critice privind resursele umane, în particular modul de selectare/alegere a profesorilor, inconsistenţa programelor universitare, precaritatea bazei materiale – îndeosebi a bibliotecilor –, cheltuielile neraţionale, toate analizate comparativ cu ceea ce se întâmpla în ţările civilizate). Articolul a fost publicat la Ed. Viaţa Românească, Iaşi, în 1929 • o suită de articole scrise în colaborare cu A. M. Frimu şi Gr. Gr. Iamandi – „Facultatea de Medicină din Iaşi“ • „Raportul dintre Spiridonie şi Facultatea de Medicină“ • conferinţe în limba franceză despre marele Pasteur ori despre „Claude Bernard şi metoda sa experimentală“ • mici monografii (portrete) închinate lui I. Cantacuzino şi Fr. Rainer • materiale care au stat la baza unor polemici, între care cea cu V. Papilian • „Evoluţia unui om şi evoluţia unei ştiinţe – «Un fel de curriculum vitae»“ • celebra conferinţă „Morala creştină şi timpurile actuale. Mai este posibilă astăzi credinţa în Isus Hristos?“, susţinută la Ateneul Român (15 aprilie 1947) „în a treia zi de Paşti – aminteşte împrejurările editoarea volumului – într-o ţară ce trăia zbuciumul instalării brutale a «democraţiei populare» şi a «ateismului ştiinţific», prelegerea a marcat tragic destinul lui Gr. T. Popa, omul integru ce rezista consecvent abuzurilor, apărându-şi crezul. Criticând neechivoc atât rasismul, cât şi marxismul, evidenţiind deopotrivă tarele creştinismului instituţionalizat, autorul argumenta superioritatea idealurilor creştine genuine, morala lui Isus, asociată moralei ştiinţei“. Această conferinţă şi cea intitulată „Reforma spiritului“ aveau să conducă la emiterea mandatului de arestare a profesorului. A fost imediat demis din funcţia de decan al Facultăţii de Medicină din Bucureşti şi – susţine îngrijitoarea ediţiei – şi din aceea de vicepreşedinte ARLUS. (După informaţiile noastre, Gr. T. Popa şi-ar fi dat el însuşi demisia din acest ultim post.) Pentru a-l feri de arestare, studenţii îl apără şi îl adăpostesc în subsolul Institutului de Anatomie, un domiciliu forţat ad-hoc. A încetat din viaţă un an mai târziu. Într-o sursă probabil necunoscută editoarei1, perioada de după eliminarea din viaţa publică a lui Gr. T. Popa, boala – comă uremică, apoi ultimul său drum sunt relatate emoţionant de martori autentici.

   Ca publicist şi conferenţiar pe varii subiecte de interes istoric, ştiinţific, de etică medicală, în polemici – prin care critică impostura şi „mahalagismul“ în schimbul de idei (Despre «paternitate», «prioritate» şi «mahalagism»), Gr. T. Popa se arată a fi un combatant redutabil. Multe din tezele abordate îşi menţin o stranie actualitate (cum ar fi aceea a marilor puteri vrăjmaşe care „s-au echilibrat mereu pe spinarea noastră şi din antagonismul lor au ieşit atât nenorocirile românilor, cât şi conservarea lor“ ori criticarea pasivităţii poporului, acel „lasă-mă să te las“, o caracteristică cvasinaţională). Editoarea îşi dovedeşte o dată în plus competenţa prin respectarea amprentei lingvistice a autorului, dar şi prin îndreptarea unor inadvertenţe de conţinut ori greşeli de tipar, prin adoptarea unor forme mai apropiate de normele de astăzi ale limbii române, corectarea unor acorduri gramaticale (cu mici scăpări totuşi) şi prin intervenţia minoră, dar benefică în textele tipărite în franceză.