Frica e un cuvant dominant, mai ales in aceste vremuri. Tot făcand notaţii sau discutand cu diverse persoane, am constatat că aş putea incepe să alcătuiesc un jurnal al fricii, al fricilor noastre. Provocat sau nu, omul ajunge să-şi mărturisească frica. si, ca să exemplific, am să transcriu doar două, din cele cateva zile ale acestui jurnal. (...)
"> Fragmente din Jurnalul fricii - Viața Medicală
Newsflash
Știri

Fragmente din Jurnalul fricii

de Dr. Richard CONSTANTINESCU - nov. 26 2010
Fragmente din Jurnalul fricii

    Frica e un cuvant dominant, mai ales in aceste vremuri. Tot făcand notaţii sau discutand cu diverse persoane, am constatat că aş putea incepe să alcătuiesc un jurnal al fricii, al fricilor noastre. Provocat sau nu, omul ajunge să-şi mărturisească frica. si, ca să exemplific, am să transcriu doar două, din cele cateva zile ale acestui jurnal. (...)

    • Miercuri, 23 iunie, Clinica de Chirurgie vasculară
    …Adesea, trecerea pragului unui spital reprezintă trecerea spre o altă lume. Fie o lume a speranţei, fie o lume a fricii sau a ingrijorării. Am observat, cutremurat, cum, in momentul in care puneau pasul in Clinica de Reanimare a Spitalului de Copii „Sfanta Maria“, mamele aduse/ transferate cu copiii lor in acea clinică, izbucneau brusc in plans. Conştientizau faptul că păşeau intr-o lume in care limitele erau fragile, o lume in care moartea este un „fapt cotidian“. Alt loc in care pătrunzi şi eşti conştient că ai trecut intr-un alt univers, cel al suferinţei cumplite, este Clinica de Oncopediatrie. Uşa acelei clinici desparte un teritoriu al suferinţei profunde de un cotidian preocupat tot mai mult de „micuţisme“.
     In cursul unui dialog purtat cu un bolnav sau cu o persoană care a fost candva operată, sesizezi că momentul intervenţiei este unul de la care omul işi imparte viaţa: cea dinainte de intervenţie şi cea de după intervenţie. Acea operaţie i-a fracturat existenţa.
    Pacienţii Clinicii de Chirurgie Vasculară trec singuri pragul sau sunt ajutaţi de către familie să-l treacă, intr-un cărucior sau pe o targă. Se intreabă mereu cum il vor trece (şi dacă il vor trece) in sens invers. Dacă vor păşi in continuare pe picioarele lor sau dacă unul din ele va fi inlocuit cu o proteză. Pană nu este pus in faţa unei decizii precum aceea de a-şi da consimţămantul cu privire la amputarea unei părţi din membrul inferior, omul nu conştientizează importanţa acestuia. „Chiar dacă in general acordăm puţină atenţie acestui fapt, pe picioare se bazează intreaga noastră viaţă. Responsabile de mişcarea in spaţiu, ele arată cum o ducem pe drumul nostru. Raportul extremităţii de jos cu realitatea concretă este simbolizat prin contactul cu pămantul. (…) Ele trădează cum ne deplasăm prin viaţă şi ce poziţie preluăm in ea.“ (v. Ruediger Dahlke, Boala ca şansă. Cum să descifrăm mesajul ascuns al bolii). Dacă pentru chirurgul vascular salvarea unui membru de la amputaţie, prin intermediul unei intervenţii la un anume nivel arterial, este un succes operator, pentru pacient este frontiera intre o viaţă autonomă şi transformarea intr-o persoană dependentă.
    Am luat cateva interviuri unor paciente ce erau internate in această clinică. Una din doamne, ce urma să fie supusă unei intervenţii mai dificile – un bypass femuro-popliteu – era aşa de inspăimantată incat, din cauza fricii de operaţie, de cateva zile avea acelaşi vis. Visa că intră cineva in rezerva sa şi-i fură piciorul bolnav. Se trezea, şi-şi pipăia piciorul, să-l simtă dacă il mai are sau nu… Se ridica la marginea patului şi, indreptandu-şi privirea spre icoana de pe perete, se ruga aşa: „Doamne! dacă imi iei piciorul, mi-ai luat viaţa!“.
    Alt „prag“ pe care-l simte acut un pacient aflat intr-o clinică de chirurgie este cel al sălii de operaţie. Fricii de intervenţie i se adaugă frica deanestezie. Majoritata celor ce suntsupuşi unei operaţii ce necesită anestezie generală intreabă medicul: „Mă voi mai trezi din anestezie, domnuledoctor!?“. si anestezistul este pusadesea in faţa unor situaţii dificile cand acţiunile şi deciziile sale se desfăşoară la o graniţă atat de sensibilă cum e ceadintre viaţă şi moarte.
    • Duminică, 27 iunie, pe banca din faţa Bisericii „Sfinţii Atanasie şi Chiril“din Iaşi
    … Stau adesea şi discut, după ce se termină slujba, cu amicul C.s. Fusese mişcat de predica părintelui şi, din una in alta, incepu să-mi istorisească intamplări din viaţa lui care l-au marcat. Pe una dintre acestea şi-o aminteşte extrem de des. „Bunică-mea nu era o femeie credincioasă. Mama se ruga mereu de ea, mai ales de cand căzuse bolnavă la pat: ≪Mămico, să vorbim cu părintele să facem un Sfant Maslu să te spovedeşti şi mata!≫. Insă, de fiecare dată ii răspundea acestei rugăminţi, chiar dacă nu scotea pană atunci multe vorbe, ci numai un geamăt continuu: ≪Nu cred in popi! Mor, şi s-a terminat! Altceva nimic!≫ Mai amărată şi mai ingrijorată nu o văzusem pe mama pană atunci. Dar ea se ruga, şi spera că poate se va lumina bunica… Măcar pe patul de suferinţă… Zilele au trecut şi… mi-e greu să povestesc, chiar şi după ataţia ani, momentele in care bunica ar fi dat orice să o fi ascultat pe mama in ce-i zisese de atatea ori. Relatarea mamei mi-a provocat insomnie o bună bucată de timp. ≪C., in ziua aceea, mămica era parcă mai bine şi mă bucuram. Speram că poate e o şansă să işi revină. A vrut să o schimb şi să o aşez intr-o poziţie mai ridicată pe pernă. Am făcut cum mi-a spus şi părea că este mulţumită. Durerile continuau să o roadă, dar parcă o mai lăsaseră… Pe la ora 9 seara, am ieşit din cameră, cu gand să mă intorc să-i povestesc ceva despre tata. Cand m-am intors, am găsit-o schimbată şi parcă nu-i mai recunoşteam chipul. M-am apropiat de ea şi… cand dau s-o invelesc… a strigat ceva, de mi-a ingheţat sufletul. Acele clipe, nu le pot uita niciodată. îipa, cu un glas care parcă nu era al ei… avea faţa schimonosită şi… ce a urmat a fost ca un coşmar. Am văzut cum se i se ridică baticul şi cum urca părul in sus… O imagine care m-a infricoşat… Ridicandu-se la marginea patului, cum nu o făcuse de atatea luni, şi strangandu-mă puternic de mană, a strigat, cu o forţă nebănuită: ≪Nu măluaţi!≫. S-a prăbuşit deodată… iar geamul unei ferestre s-a crăpat, scoţand un sunet care in momentele acelea l-am auzit ca pe un tunet… Frica bunicii in faţa realităţii morţii şi frica mamei ce a stat alături de ea in acea seară m-au marcat enorm“.
 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe