Aşa
cum şi-a obişnuit cititorii, subiecte variate şi interesante cuprinde şi
recenta apariţie (nr. 2/2012) a revistei Philobiblon – Transylvanian Journal of
Multidisciplinary Research in Humanities (având subtitlul „Trecut
pentru viitor – provocarea culturii“), editată de Departamentul de
cercetare al Bibliotecii Centrale Universitare „Lucian Blaga“ din Cluj-Napoca.
În editorial, conf. univ. Kiraly István, redactorul şef, ne introduce în
atmosfera acestui număr, ce aduce în discuţie sau mai degrabă „operaţionalizează“
şi de această dată concepţia editorială fundamentală a publicaţiei, de a fi un
forum special pentru exploatarea simţurilor lumilor şi vieţilor noastre,
abordate de cercetarea multidisciplinară în istorie, filosofie, etică,
antropologie, comunicare umană, lingvistică, teorie şi critică literară, teoria
şi critica artei, precum şi prin investigaţii venind din aspecte ale ştiinţelor
ce implică perspective filosofice, istorice, antropologice şi culturale,
inclusiv pe cele ale ştiinţelor umaniste medicale. La acestea se adaugă
investigaţii privind documente sau înregistrări păstrate în bibliotecă sau
colecţii de arhivă. Iată doar câteva din articole din bogatul cuprins al
revistei.
Discutând
despre eutanasie sau moartea asistată şi demnitatea ei, Kiraly István încearcă
să conceptualizeze aspectele morţii şi mortalităţii umane, în legătură cu
subiectul util şi vital al eutanasiei. Acesta forţează meditaţia să ia în
considerare cadrele ideologice, etice, juridice, deontologice şi metafizice,
care ghidează de la bun început orice fel de abordare a acestei chestiuni.
Această concepţie, în dialog cu ontologia fundamentală heideggeriană şi
analiza existenţială, relevă faptul că, pe de o parte, conceptele şi etica
decesului sunt iniţial determinate de ontologia morţii şi, pe de altă parte,
faptul că problema eutanasiei poate fi discutată autentic în orizontul acestei
ontologii. Ni se dezvăluie, de asemenea, relaţia noastră cu eutanasia ca o
potenţialitate umană determinată sau posibilitate finală. Astfel, eutanasia
este prezentată ca posibilitatea de a deveni muritor, în relaţie cu
particularităţile structurii existenţiale ale acesteia, în esenţă diferită de
structura existenţială şi ontologică a oricărei alte posibilităţi de a muri.
Marius
Rotar abordează incinerarea în prezent în România, subiect ce se confruntă cu
mai multe probleme comparativ cu statele occidentale (de exemplu, existenţa
unui crematoriu unic care funcţionează pentru toată ţara). Criza de locuri în
cimitirele din mediul urban ar putea fi rezolvată prin acceptarea şi
dezvoltarea incinerării ca o soluţie alternativă. Autorul analizează diferite
atitudini faţă de moarte în spaţiul românesc, având ca punct de referinţă
problema incinerării, abordată din punct de vedere istoric şi social. Concluzia
principală este că poziţia Bisericii Ortodoxe şi influenţa sa în societatea
românească reprezintă justificarea cea mai naturală a situaţiei. Lucrarea relevă
un grad mai redus de secularizare în societatea noastră în comparaţie cu alte ţări
europene, un fapt simplu care ar putea explica specificitatea practicii româneşti
în ceea ce priveşte problematica morţii şi incineraţiei.
Studiul
Adrianei Teodorescu, intitulat „Nemurirea simbolică prin natură. Deconstrucţia
unui mit; o perspectivă tanatologică“, urmăreşte să reflecteze cu privire la
statutul nemuririi ca produs cultural şi să analizeze mecanismele prin care poate
fi văzută nemurirea, având în vedere relaţia sa strânsă cu moartea, ca un
construct simbolic. Apoi, analizează constructul simbolic non-religios al
continuării existenţei în/prin natură. Autoarea îşi propune deconstrucţia
acestui mit dintr-o perspectivă ce îmbină tanatologia modernă cu sociologia
cunoaşterii, căutând să descopere şi să analizeze problemele sociale şi
culturale determinate de nemurire prin natură. Mai precis, se ocupă de modelul
clasic al continuării prin natură, precum şi de o construcţie diferită a
nemuririi prin natură, o nouă formă datorată descoperirii ştiinţifice din
ultimele decenii: pozitivarea morţii.
Mihaela
Ursa dezvoltă teoria bolii amoroase, într-un articol ce face parte dintr-o
cercetare mai amplă, cu privire la particularităţile narative ale ficţiunii
amoroase. Aici analizează o metaforă specială angajată în explicaţia naturii
iubirii în artele configurative şi literatură: boala. Văzută ca o condiţie
psihosomatică sau doar psihologică, dragostea este înţeleasă ca o boală, care
face comprehensibil haosul de a fi în iubire şi ajută la managementul a ceea ce
pare imposibil de gestionat în pasiune. De la Marsilio Ficino la Thomas Mann şi
Gabriel García Márquez, ficţiunea lumii iubirii oferă ilustraţii ale teoriei
bolii amoroase.
Criza comunicării, de la blocaj la exces;
interpretările cuvântului-semn – este articolul semnat de Ioana Horea, care
realizează un studiu de caz: ficţiunea semiotică „Pendulul lui Foucault“ de
Umberto Eco. În cadrul analizei semiotice, rolul cititorului este foarte
important, deoarece existenţa simbolurilor, ideea de semnificaţie este
intrinsecă procesului de percepţie, şi aceasta duce la conceptul de participare
a cititorului în actul de creaţie. Cu toată ameninţarea de a se pierde în
semnificaţii în timp ce încearcă să rezolve sau chiar să găsească şi să
aprofundeze tainele, încântat de sentimentul de a descoperi secrete foarte
importante, literatura de specialitate nu va mai fi plauzibilă, dacă nu recurge
la această ştiinţă a cuvintelor şi semnificaţiilor. Ideea poate fi cel mai bine
ilustrată prin exemplele furnizate de „Pendulul lui Foucault“, aparţinând tatălui
semioticii, Umberto Eco.
Ionuţ
Costea a studiat, bazându-se pe surse primare (corespondenţă, memorii,
interviuri) şi pe o bogată literatură pe această temă, contribuţiile criticului
literar şi expertului în istorie intelectuală Adrian Marino la cercetarea
privind cenzura în România. Autorul observă, pe de o parte, o remodelare a
biografiei intelectuale a lui Adrian Marino în a doua jumătate a ultimului
deceniu al secolului douăzeci, prin încheierea unui proiect de cercetare
dedicat ideii de literatură şi începerea unuia nou privind evoluţia ideilor de
libertate şi cenzură în cultura românească. Pe de altă parte, el subliniază
perspectiva teoretică şi metodologică în baza căreia este articulat noul
proiect de cercetare, o istorie a ideilor implicate în cadrul unui program
cultural mai larg în ceea ce priveşte reconstrucţia culturii europene moderne şi
româneşti creatoare, un pas necesar pentru formarea şi consolidarea societăţii
civile şi a democraţiei, după căderea comunismului în 1989. Apoi, este studiată
incidenţa biografică a lui A. Marino cu cenzura. Întemniţat şi în arest la
domiciliu în anii comunismului (în anii ’50), a fost supus practicilor de
cenzură: folosirea unui pseudonim, scrierea de capitole de cărţi anulate,
pasaje excluse din articole şi cărţi, volume cu editare amânată sine die etc.
Nu a fost exonerat de aceste practici nici după căderea comunismului. Contribuţia
sa la enciclopedia internaţională a cenzurii, publicată în 2001, constând în
articolul despre România, a suferit o serie de intervenţii editoriale
(scurtarea textului, reorganizarea capitolelor sau introducerea unor pasaje
diferite), fără acceptul autorului.
Alina
Coman (Andreica) realizează recenzia volumului „Arhiva etnologică – paradigme şi
dialoguri“, coordonat de Eleonora Sava şi publicat în limba engleză de
Morlacchi University Press, Perugia (Italia), în 2011. Este rezultatul cercetării
sprijinite de Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice din România, care a
asigurat finanţarea proiectului „Noi perspective privind documentele
etno-folclorice“, efectuat între 2009 şi 2011. Cercetarea întreprinsă în acest
volum cuprinde o abordare reflexivă, de recuperare şi restituţie, care
valorifică fondul de documente etnologice conservate în Arhiva Societăţii de
Folclor din Cluj şi interpretează aceste materiale din perspectiva antropologiei
contemporane. Volumul cuprinde şase studii, scrise de cercetători care au
participat la acest proiect: Arhiva Cluj a Societăţii de Folclor. Practici
etnologice din România comunistă şi o analiză a unui corpus de documente
arhivate (Eleonora Sava); Despre relaţia dintre dansul popular şi cupletele
vesele (Silvestru Petac); Documentele etnografice şi domeniul textualizării
(Eleonora Sava şi Maria Candale); Chestionarele etnologice şi construcţia
identităţii naţionale (Maria Candale); Versiunea digitală a arhivei Societăţii
de Folclor (Liviu Pop). Studiile au beneficiat de o traducere excelentă în
limba engleză, asigurată de Carmen-Veronica Borbely şi Monica Negoescu. Textele
urmăresc angajarea într-un dialog cu fondul de arhivă din Cluj al Societăţii de
Folclor, cu scopul de a găsi noi perspective şi înţelesuri documentelor pe care
le conţine. O astfel de abordare complexă presupune o perspectivă interogativă:
ce pot face etnologii contemporani cu documentele arhivate? Cum pot aceste
documente să vorbească (din nou)? Care sunt perspectivele din care acestea pot
fi abordate? Cum pot fi făcute accesibile? Aceste întrebări au constituit
nucleul proiectul de cercetare. Studiile din volum oferă răspunsuri la întrebările
pe care le ridică prin lansarea mai multor niveluri de analiză şi reflecţie:
nivelul conţinutului, metodologia de cercetare, nivelul ideologic şi
epistemologic, în relaţie cu contextul istoric, politic, academic şi cultural
al fiecărei perioade, şi (nu în ultimul rând) nivelul noilor tehnologii de
informare şi comunicare.
Cristina
Vidruţiu semnează recenzia volumului „Eroticon: tratat despre ficţiunea amoroasă“
(Editura Cartea Românească, Bucureşti, 2012). Autoarea, Mihaela Ursa, este
teoretician şi critic literar, lector la Catedra de literatură comparată a
Facultăţii de Litere din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai“ Cluj-Napoca, unde
predă cursuri despre postmodernism şi literatura erotică.
Ionuţ
Isaia Jeican, colaborator al săptămânalului nostru, a recenzat cartea „Darwin şi
darwinismul“ (autor: dr. Petru Derevenco, fiziolog, membru de onoare al
Academiei de Ştiinţe Medicale din România). Volumul este parte a literaturii
române dedicate evoluţionismului, un document de orientare pentru publicul
larg, care doreşte să sublinieze importanţa studiilor lui Charles Darwin, în
contextul cercetării ştiinţifice actuale din antropologie, genetică, biologie
moleculară şi ştiinţe sociale umane.
Invitata specială a redactorului şef este, şi
de această dată, Zorica Sentic´: „desenează-mi o pasăre/eu îi voi da
aripi/desenează-mi un copil/eu voi avea grijă de el (…)/desenează-mă pe mine/eu
voi reînvia/desenează-mi iubirea/şi … în timp ce tu desenezi/eu te voi iubi“
(Desenează-mă). Iată cum se prezintă autoarea: „Între a trăi şi a muri/ am ales
să scriu/m-am născut în 10/09/în fosta Iugoslavie/anul, l-am uitat/trăiesc şi
scriu în Franţa/scriu şi gândesc în limba franceză/de puţin timp, învăţ
sârba/azi, scriu şi gândesc în două limbi/Stinge
tăcerea/ prima carte/cu care aş dori să spun/că iubirea este muzică/că
totul este posibil/(…) un secol mic este suficient/pentru ca omul să fie om/aş
visa să am două sau trei/să scriu iar şi iar/tăceri peste tăcere“.
Ilustraţiile
acestui număr îi aparţin lui Şerban Savu, prezentat de Teodora Cosman. Pictorul
a devenit cunoscut pe scena artistică internaţională prin picturile realiste
înfăţişând scene din viaţa obişnuită în România contemporană. Într-o manieră
detaşată, tradusă în tonuri scăzute ale paletei, compuse în principal din
griuri, albastru şi verde, Savu realizează o frescă societăţii noastre
postcomuniste, postindustriale, ai cărei (anti)eroi sunt membri ai clasei
muncitoare, surprinşi în activităţile de zi cu zi: la locul de muncă sau în
timpul liber. Ciudăţenia picturilor reproduse în revistă vine din incongruenţa
între om sau acţiunile sale şi mediul său („În umbra barajului“, „Cubul de
beton“). 
.JPG)
