De curând, maestrul Florin Piersic a susţinut
un recital cu titlul „Florin Piersic, pur
şi simplu…“, un eveniment din seria de manifestări „Zilele Culturale ale Băncii
Naţionale a României – 2012“. Participant la acest spectacol, îmi permit să
scriu câteva cuvinte despre Florin Piersic, un om cu geniu.
„Medic de suflete“, artistul reprezintă, la
momentul de faţă, cea mai mare stea pe care teatrul românesc ne-a putut-o
oferi. Numele lui este legat de o serie de apariţii teatrale de mare succes, ce
ne-au influenţat emoţional. Fiind student la Cluj, mă uitam cu admiraţie, încă
din anii tinereţii, la junele prim care emana sănătate, altruism şi frumuseţe în
tribuna „şepcilor roşii“. Anii au trecut, dar privirea caldă şi cuvintele sale
nu ne-au părăsit nici de pe platourile de filmare, unde s-a consacrat în producţii
celebre precum „Haiducii lui Şaptecai“ (1970, regia Dinu Cocea), „Zestrea Domniţei
Ralu“ (1971, regia Dinu Cocea), „Drumul oaselor“ (1980, regia Doru Năstase)
etc. Nu trebuie să uităm că el a continuat generaţia de aur a actorilor români:
Radu Beligan, George Vraca, Fory Etterle, Clody Bertola, George Calboreanu, Mişu
Fotino sr., Ion Lucian, Grigore Vasiliu Birlic, George Constantin… A avut
norocul unei „echipe“ de regizori, atât în teatru, cât şi în film, care i-au
pus în valoare calităţile. Personal, am rămas uimit de capacitatea sa de creaţie,
nu doar ca june prim, în „Heidelbergul de altădată“ de Wilhelm Meyer-Förster,
ci şi ca personaj cutremurător în „Zbor deasupra unui cuib de cuci“ de Ken
Kesey sau în „Oameni şi şoareci“ de Steinbeck.
Ţin minte şi cuceririle prietenului meu –
dansul de la Festivalul de la Cannes cu Tatiana Samoilova, dar şi alte celebre
artiste alături de care a jucat roluri memorabile. De asemenea, apropierea de
Jean Marais a fost izbitoare, la un moment dat fiind ca „siamezii“ pe străzile
Clujului, la care lumea ieşea ca la manifestaţia de 23 august…
Elementele supreme pe care maestrul Florin
Piersic nu le-a uitat niciodată sunt: pământul, mâncarea, apa şi sufletul
romanesc, moştenite de la părinţii săi, din Bucovina, regiune de care nu s-a
despărţit niciodată.
Am avut un şoc emoţional, stând de vorbă cu
artistul într-o noapte, pe litoralul bulgar, unde mi-a destăinuit deziluziile şi
vicisitudinile din teatrul românesc! Cum putem să-l îndepărtăm de la Teatrul Naţional
pe Florin Piersic?! Totuşi, a avut marea capacitate sufletească şi mentală să
se readune şi, datorită extraordinarei personalităţi a maestrului Radu Beligan,
a repornit într-o nouă tinereţe şi… carieră, cu piesa „Străini în noapte“. După
mai mult de şase ani de la lansare, răstimp în care piesa a fost interpretată
cu succes în toata ţara, s-a dovedit încă o dată că locurile din sală sunt
insuficiente!
Nimic nu este întâmplător, Florin, în viaţa
ta! Şi acordarea premiului „10 pentru România“, în 2006, a relevat faptul că
nimeni nu te-a uitat – colegi, spectatori, spectatoare (!), artişti, regizori…
Iar băile tale de mulţime sunt la nivelul unui preşedinte de ţară. Pot să-mi
permit să spun acest lucru, pentru că ştiu că niciodată nu vei avea vreo ambiţie
politică. Să ne întrebăm retoric cum reuşeşti să te menţii în formă şi în
activitate, îmbinând teatrul cu poezia, cu monologul, cu glumele şi cu nenumăratele
deplasări în ţară şi în străinătate? Probabil că bunătatea sufletului tău
deschide porţi nebănuite. Decoraţia pe care ai primit-o de la premierul
Israelului, Benjamin Netanyahu, anul acesta, arată apropierea faţă de sufletele
celor mulţi din Bucovina, care, în momente de bejanie, au părăsit România. De
altfel, fotografiile efectuate în Iordan au făcut înconjurul lumii. Florin, toţi
cei care te iubim considerăm că dacă nu ai fi existat ar fi trebuit să te
inventăm!
La final, mărturisesc, cu sufletul deschis,
că mă bucur să fiu contemporan cu Florin Piersic, omul şi artistul care ne dăruieşte
mai mult decât primeşte, care face acest lucru cu dragoste faţă de meserie şi
faţă de spectatori, un geniu al cinematografiei şi al teatrului românesc…
Florin Piersic, pur şi simplu!
