Autentificare

Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!

Căutare:

Căutare:

Acasă  »  ACTUALITATE  »  Știri

Farmaciștii: rol în prevenirea bolilor cardiovasculare

Viața Medicală
Florentina Ionescu joi, 28 noiembrie 2019, ora 20:35

Experții de peste hotare spun că intervențiile făcute de farmaciști ar putea să ajute la prevenirea afecțiunilor cardiovasculare.

Datorită expertizei lor în ceea ce privește utilizarea eficientă și în siguranță a medicamentelor, farmaciștii ar putea să ajute la managementul afecțiunilor cronice. O analiză publicată „British Journal of Clinical Pharmacology” indică faptul că inițiativele (ca de exemplu, educarea pacientului, revizuirea medicației și evaluările fizice) farmaciștilor pot avea contribuții importante în prevenirea bolilor cardiovasculare, scrie Medical Xpress.

farmacist interventii rol preventie

Abdullah Alshehri, de la Universitatea Birmingham din Marea Britanie, și colegii săi au căutat în literatura medicală studii clinice controlate și randomizate, care să fie relevante din acest punct de vedere. Rolul căutărilor în literatura medicală a fost de a evalua potențialul pe care îl au farmaciștii în prevenirea afecțiunilor cardiovasculare.

Echipa de cercetători a identificat 21 de trialuri, cu un total de 8.933 de pacienți. Intervențiile făcute de farmaciști au inclus educarea pacienților, revizuirea medicației și consilierea în privința medicamentelor, evaluările fizice, evaluarea aderenței pacientului la tratament, modificarea stilului de viață și managementul medicației (cum ar fi ajustarea, monitorizarea și administrarea terapiei, cât și identificarea problemelor asociate medicației). Cele mai frecvente intervenții ale farmaciștilor erau, potrivit trialurilor, revizuirea medicației și managementul medicamentelor.

Cum au fost ajutați pacienții

Experții au constatat că pacienții care au primit ajutor din partea farmaciștilor au înregistrat reduceri semnificative în ceea ce privește tensiunea arterială sistolică (cu o medie de -9,33 mm Hg), scăderi ale hemoglobinei glicozilate (Hb A1c) cu o medie de -0,76% și o scădere a LDL-colesterolului (cu o medie de -15,19 mg/dl). Intervențiile farmaciștilor au ajutat pacienții să respecte corect tratamentul medicamentos prescris de medic.

Sursa foto: Pixabay

Etichete: farmacisti, Farmacie, Farmacie clinică, Asistent de farmacie, prevenire si combatere boli cardiovasculare

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
Avem două tipuri de abonamente anuale:
• Tipărit + digital – 180 de lei
• Digital – 115 lei

Prețul include TVA și taxele poștale de expediere a ziarului.
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
• Colegiul Medicilor Dentiști din România – 5 ore de EMC
• Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
• OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
• OAMGMAMR – 5 ore de EMC