În doar trei săptămâni, Fondul Naţional Unic de Asigurări de Sănătate a fost suplimentat cu peste 900.000 de lei din amenzile aplicate şi sumele încasate ca urmare a respingerii de la plată a concediilor medicale care au fost eliberate ilegal. La cererea ministrului sănătăţii, dl Cseke Attila, în perioada 19 mai – 4 iunie 2010, reprezentanţii caselor de asigurări de sănătate au efectuat acţiuni de control ce au vizat modul de acordare a concediilor medicale, dar şi eliberarea certificatelor de concediu medical. Dacă în primă fază, până în jurul datei de 28 mai, a fost mai mult o verificare care a avut scopul de a aduce la cunoştinţa medicilor şi pacienţilor legislaţia şi de a atenţiona asupra noilor prevederi, în cea de-a doua fază a fost un control temeinic, pe lege, în care s-au aplicat sancţiuni destul de drastice pentru cei găsiţi în ilegalitate. (...)
 "> Evrika! Surse de venituri la FNUAS: amenzile! - Viața Medicală
Newsflash
Știri

Evrika! Surse de venituri la FNUAS: amenzile!

de Serviciul de presă al MS - iun. 18 2010
Evrika! Surse de venituri la FNUAS: amenzile!

    În doar trei săptămâni, Fondul Naţional Unic de Asigurări de Sănătate a fost suplimentat cu peste 900.000 de lei din amenzile aplicate şi sumele încasate ca urmare a respingerii de la plată a concediilor medicale care au fost eliberate ilegal. La cererea ministrului sănătăţii, dl Cseke Attila, în perioada 19 mai – 4 iunie 2010, reprezentanţii caselor de asigurări de sănătate au efectuat acţiuni de control ce au vizat modul de acordare a concediilor medicale, dar şi eliberarea certificatelor de concediu medical. Dacă în primă fază, până în jurul datei de 28 mai, a fost mai mult o verificare care a avut scopul de a aduce la cunoştinţa medicilor şi pacienţilor legislaţia şi de a atenţiona asupra noilor prevederi, în cea de-a doua fază a fost un control temeinic, pe lege, în care s-au aplicat sancţiuni destul de drastice pentru cei găsiţi în ilegalitate. (...)

 

„În urma controalelor, Fondul Naţional Unic de Asigurări de Sănătate a fost suplimentat cu suma de peste 900.000 de lei. Ca să aveţi o imagine asupra acestui subiect, cu aceşti bani pe care i-am strâns în trei săptămâni am putea asigura tratamentul standard pentru aproape 90 de bolnavi de cancer timp de un an, sau am putea finanţa tot ceea ce înseamnă medicamente, materiale sanitare, salarii pe o lună în trei unităţi de primiri urgenţe din spitale de nivel mediu“, a declarat ministrul Cseke Attila.
    Timp de trei săptămâni, au fost verificaţi, la nivel naţional, 1.540 de medici care au eliberat certificate de concediu medical, identificându-se abateri de la legislaţia în vigoare în cazul a 336 dintre aceştia. Abaterile au constat în inexistenţa sau neconformitatea unor documente prevăzute de lege. Mai precis, la fişa pacientului nu au fost anexate declaraţiile acestora privind locul ales pentru verificare, lipsea declaraţia prin care se dovedeşte plata asigurărilor de sănătate sau nu exista ataşată adeverinţa de la angajator din care să reiasă numărul zilelor de concediu de care pacientul a beneficiat în ultimele 12 luni, au existat certificate completate cu coduri greşite şi certificate medicale care nu erau semnate de beneficiar. Ca urmare, au fost aplicate 222 de amenzi contravenţionale în valoare de 859.250 de lei, iar 73 de medici au primit avertismente. Pentru 31 de medici, valoarea garantată a punctului a fost diminuată cu 10%. De asemenea, reprezentanţii caselor de asigurări de sănătate au reziliat un număr de 28 de convenţii pentru acordarea şi eliberarea certificatelor de concediu medical şi au fost sesizate comisiile de disciplină ale colegiului medicilor pentru 10 dintre cadrele medicale găsite în culpă. Au fost respinse/suspendate de la plată un număr de 51 de certificate medicale, 30 dintre acestea fiind eliberate fără respectarea legislaţiei în vigoare. Restul de 21 au fost cazuri în care bolnavul nu a fost găsit la domiciliu. În Botoşani au fost descoperite cele mai multe nereguli în ceea ce priveşte absenţa de la domiciliu: din 19 persoane controlate, 9 au lipsit de acasă.
    Cele mai multe nereguli la acordarea concediilor medicale au fost găsite în judeţul Bistriţa-Năsăud. Aici, la primele verificări, toţi cei trei medici controlaţi nu au respectat prevederile legale privind completarea documentelor. Cu toate că au primit dispoziţii clare de corectare a abaterilor identificate, la a doua fază a controlului, toţi cei 22 de medici controlaţi au primit avertismente din cauza nerespectării legislaţiei. Cele mai „usturătoare“ amenzi le-au încasat medicii din Timiş. În prima fază de verificări, şase medici au fost amendaţi cu 11.000 de lei pentru nerespectarea legislaţiei. În cea de-a doua fază, din 29 de medici verificaţi, 16 au primit amenzi în cuantum de 72.500 de lei. Şi cei din Alba, la primul control au primit avertisment, la cel de-al doilea control, din 24 de medici verificaţi, 10 au primit amenzi de 50.000 de lei. La Botoşani, 10 medici au încălcat legislaţia. Aceştia au fost amendaţi cu 45.000 de lei şi li s-a reziliat convenţia de acordare a concediilor medicale. Tot în acest judeţ, pentru nouă pacienţi care nu au fost găsiţi la domiciliu, a fost suspendată plata concediului medical. În Braşov, dacă la primul control a fost amendat doar un medic, cu 1.000 de lei, preferându-se mai întâi atenţionarea asupra legislaţiei, la cel de-al doilea control, un număr de 23 de certificate medicale au fost suspendate de la plată, iar şase medici au fost amendaţi cu 26.000 de lei, li s-a reziliat convenţia şi în cazul lor a fost sesizată şi Comisia de disciplină a Colegiului Medicilor. În Vâlcea, din cei 29 de medici controlaţi, 11 au primit amenzi de 23.000 de lei.
    În Bucureşti, au fost înţelese destul de bine noile prevederi legislative. Aici, din cei 53 de medici verificaţi, doar şapte au încălcat legea şi au primt amenzi totalizând 35.000 de lei, iar pentru doi dintre aceştia a fost diminuată valoarea punctului cu 10%. Corecţi au fost şi cei din Arad, Bacău, Bihor, Cluj, Constanţa, Ilfov, Teleorman, unde nu a fost acordată nicio amendă în urma verificărilor. Controalele vor continua.

Notă autor:

* Titlul aparţine redacţiei.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe