Acasă » ACTUALITATE » Știri
Evoluția cazurilor de COVID-19 la personalul medical din România

Raportul săptămânal dat publicității marți de Institutul Național de Sănătate Publică arată și câteva date esențiale referitoare la personalul medical din România, în lupta cu COVID-19.
INSP oferă în cel mai recent raport și informații legate de personalul medical care s-a îmbolnăvit de COVID-19. Astfel, în total, precizează specialiștii, 4.973 reprezintă numărul total de cazuri de îmbolnăviri înregistrate la personalul medical. Dintre acestea, 4.019 sunt cazuri la persoanele de sex feminin, iar 954 sunt cazuri de COVID-19 la persoanele de sex masculin.
Totodată, în raport se precizează că 776 sunt cazurile de COVID-19 înregistrate la medici, 2.223 sunt cazurile totale de COVID-19 la asistenți medicali, 77 de cazuri de COVID-19 la ambulanțieri și 1.897 de cazuri de COVID-19 la alte tipuri de personal medical.
În ceea ce privește decesele cauzate de COVID-19 în rândul personalului medical, INSP prezintă un tabel cu date despre grupa de vârstă și fatalitatea.
Cele mai multe decese cauzate de COVID-19 la personalul medical au fost înregistrate la grupa de vârstă 60-69 de ani.