Newsflash
Știri

Efectul vitaminei D în exacerbările astmatice

de Dr. Mădălina Badea - sept. 4 2020
Efectul vitaminei D  în exacerbările astmatice

Câteva studii observaţionale anterioare au ridicat ideea unei asocieri între nivelul scăzut de vitamina D și exacerbările astmatice severe, funcţia pulmonară și răspunsul scăzut la corticoterapie.

Această legătură ar putea fi explicată prin rolurile imunomodulatoare și antiinflamatoare ale vitaminei D.

La nivel mondial există milioane de copii cu astm bronșic, supuși periodic exacerbărilor caracteristice acestei boli, generând spitalizări și costuri importante pentru sistemul medical.

poza 1Copiii cu istoric recent de exacerbare au riscul cel mai mare de recurenţă, independent de severitatea bolii sau de tratamentul urmat.

Pentru a testa efectul pe care suplimentarea cu vitamina D îl are în întârzierea recurenţei unei crize de astm la copiii la risc, care prezintă această carenţă nutriţională, s-a efectuat un studiu randomizat, placebo-controlat, dublu orb.

Au fost incluși 192 de copii cu vârsta între 6 și 16 ani, aflaţi în tratament de fond cu doze mici de corticosteroid inhalator și cu nivel seric al vitaminei D <30 ng/mL.

Studiul* VDKA (The Vitamin D to Prevent Severe Asthma Exacerbations), publicat în JAMA, a urmărit comparativ efectul suplimentării cu 4.000 U/zi timp de 48 de săptămâni faţă de placebo.

Obiectivul primar al studiului a fost durata până la apariţia primei exacerbări severe. Un număr de 36 de subiecţi din grupul cu vitamina D (37,5%) și 33 din grupul placebo (34,4%) au avut cel puţin o exacerbare severă pe parcursul studiului.

Comparativ cu placebo, administrarea suplimentară de vitamina D nu a scăzut semnificativ timpul până la apariţia acesteia, durata medie fiind de 240 de zile în grupul tratat și de 253 pentru placebo (p=0,63).

Influenţa asupra tratamentului de fond

Obiectivele secundare au urmărit durata până la apariţia primei exacerbări severe virale, numărul participanţilor la care s-a înjumătăţit doza de corticoterapie pe parcursul studiului și doza cumulativă de corticoterapie administrată în această perioadă.

Comparativ cu placebo, administrarea suplimentară de vitamina D nu a scăzut semnificativ durata până la apariţia unei exacerbări virale, nu a dus la înjumătăţirea dozei de fluticazonă la un număr important de subiecţi, doza cumulativă fiind similară între cele două grupuri.

Rata de reacţii adverse severe a fost similară între cele două grupuri. Considerând rezultatele acestui studiu, nu există argumente care să susţină suplimentarea cu vitamina D pentru prevenţia exacerbărilor severe la copiii astmatici aflaţi la risc înalt.


Notă autor:

*https://jamanetwork.com/journals/jama/fullarticle/2769724

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe