Newsflash
Știri

Drumul care duce spre… nicăieri

de Prof. dr. Florin MIHĂLŢAN - iul. 31 2009
Drumul care duce spre… nicăieri

În acest an, am făcut două drumuri prin ţară care mi-au dat de gândit. Primul începe undeva în judeţul Alba. Pleacă din şoseaua care leagă Sibiul de Sebeş, de la o comună care se cheamă Cunţa şi merge în străfundurile judeţului. (...)

     În acest an, am făcut două drumuri prin ţară care mi-au dat de gândit. Primul începe undeva în judeţul Alba. Pleacă din şoseaua care leagă Sibiul de Sebeş, de la o comună care se cheamă Cunţa şi merge în străfundurile judeţului. Se numeşte pompos „Drumul vinului“, după o idee a unui fost ministru al turismului care a însoţit sloganul unui program de viitor cu o asfaltare de zile mari a acestui itinerar. Din păcate, deşi drumul este perfect, nu prea circulă nimeni pe el, iar dinspre partea turismului tematic, ce să mai vorbim: viile sunt în paragină şi nimeni nu are o idee ce şi cum ar trebui să se desfăşoare această acţiune, bună la origine, dar nematerializată prin restul „logisticii“. Şi acest lucru se întâmplă în România anului 2009, în condiţiile în care în regiune sunt multe sate uitate de Dumnezeu, dar cu mare potenţial agroturistic pentru străini plictisiţi de marile aglomeraţii, în căutarea ecologismului la el acasă.
    Un alt drum, la fel de interesant, a fost cel parcurs înainte de Paşti, în Bucovina. Se numea „Drumul ouălor de Paşti“. O altă idee, dar a unui actual ministru al turismului. Mânăstirile cu tot farmecul lor aveau amenajate în faţă căruţe cu ouă tradiţional vopsite. O idee foarte bună, dacă nu ar fi fost de făcut slalom pe un drum plin de gropi, unde, într-o manieră ceauşistă, sau specific românească, se asfalta totul peste noapte, punându-se petic lângă petic, pe ploaie, dintr-o brumă de asfalt care, oricum, nu ţinea mai mult decât o sărbătoare.
    În aceeaşi manieră, lucrurile încearcă să fie rezolvate pentru tot ce se cheamă drumul Pneumologiei româneşti. Cu toate că acest cuvânt nu există decât în nomenclatorul Uniunii Europene, deşi toate ţările vecine l-au adoptat, la noi se tergiversează în continuare recunoaşterea specialităţii. Se maschează dreptul la această specialitate sub titulatura ambiguă de Pneumoftiziologie, care creează însă o groază de probleme în teren. Astfel, unii manageri au împărţit deja colectivele în pneumologi şi „ftiziologi“, cu toate consecinţele: diminuarea sporului, discriminarea colegilor ftiziologi, repoziţionarea consulturilor din partea acestora din urmă în afara programului de lucru. Pacientul ideal din România, după aceştia, are un „drum perfect“. El vine la dispensar şi deja de la uşă anunţă medicul consultant: eu sunt cu ftizie, aşa că numai dvs. mă puteţi consulta! Lăsând gluma la o parte, se întreţin de fapt, în diferite unităţi medicale, conflicte artificiale. Nu mă mai miră de ce se găsesc şi altfel de pretexte precum: dacă vreţi Pneumologie, vă tăiem sporul sau dacă vreţi să fiţi pneumologi, înseamnă că nu mai vreţi să trataţi tuberculoza! De ce ne mai surprinde atunci reacţia unor colegi de alte specialităţi care, atunci când se confruntă cu un bolnav de tuberculoză, având şi o altă suferinţă asociată ce trece pe primul plan, fug de bolnav „ca de dracu’“ sau, dacă au un caz social cu sechele, automat îl debarcă într-un serviciu de Pneumoftiziologie. Care este reversul acestui drum… spre nicăieri: Pneumologia românească pierde ani serioşi prin lipsa unei actualizări de management, de strategie, neavând timp de modernizare. Obstacolele create de obtuzitatea celor care nu acordă credit confraţilor pneumologi români este un bumerang cu… răsunet la distanţă, tensionând relaţiile între colegi sau permiţând unor manageri „merituoşi“ să facă economii. Se uită faptul că tuberculoza este contaminantă şi pentru personalul medical, indiferent în ce serviciu este şi cât de izolat este pacientul. Pentru cei care nu sunt convinşi, adăugăm şi cifre din studii bine-cunoscute sau nume de colegi care s-au „sacrificat“ convinşi că acest lucru merită să fie recunoscut într-o zi. Astfel, dacă incidenţa tuberculozei este în jur de 100%ooo la populaţia din ţara noastră, pentru personalul medical din spitalele de „Pneumoftiziologie“ dar şi cele de Pneumologie este de 942%ooo(1). O cifră dureroasă când mă gândesc că numărul de îmbolnăviri are o frecvenţă distribuită în raport cu orele de muncă lucrate în contact cu pacientul, neiertând medici, asistente, personal RUNOS; sunt numeroşi colegi care s-au contaminat cu o formă de tuberculoză multichimiorezistentă şi care a creat mici drame familiale şi în serviciile în care au lucrat. Drumurile acestea, bătătorite de fapt de vechii ftiziologi, cu speranţa că într-o zi vor fi parcurse de pneumologii de astăzi, rămân în acest moment încă fără ţintă dacă nu se recunoaşte specialitatea.

    



Notă autor:

Bibliografie: 1. G. Sotgiu, A. S. Arbore, V. Cojocariu, A. Piana, G. Ferrara, D. M. Cirillo, A. Matteelli, P. Castiglia, L. Ditiu, A. Spanevello, J.-P. Zellweger, T. Mihăescu, G. B. Migliori – High Risk of Tuberculosis in Health Care Workers in Romania – INT. J. TUBERC. LUNG DIS. – 2008 12(6):606–611.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe