Fumezi? Atunci poţi fi sigur că eşti
dependent. Şi asta pentru că nu există fumător care să nu fie considerat
dependent de nicotină. Bineînţeles, anumite persoane se lasă mai uşor de acest
viciu decât altele, însă acest lucru nu înseamnă că în cazul lor putem exclude
dependenţa. „Mecanismele de dependenţă se declanşează încă de la prima ţigară
consumată. În mod cert, dependenţa clinică apare în timp, odată cu toleranţa,
anxietatea şi pofta de a savura o ţigaretă“, explică dr. Vlad Stroescu,
psihiatru, în cadrul seminarului „Dependenţa de tutun: efecte, mecanisme, soluţii“,
susţinut la Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa“ din Capitală.
Ca orice tip de dependenţă, şi cea produsă
de tutun se manifestă pe două planuri: psihologic sau comportamental şi
fiziologic. În cazul dependenţei fiziologice, „nicotina apare ca o otravă
perfidă, care intră în sistemul nervos al individului, se preface că este
acetilcolină şi astfel păcăleşte receptorii nicotinici. Se leagă de ei mult mai
strâns decât o poate face acetilcolina, iar durata acestei legături este mult
mai mare. Practic, se leagă de ei şi nu le mai dă drumul, iar receptorii,
crezând că sunt stimulaţi de acetilcolină, vor cere, treptat, o cantitate uriaşă
din această substanţă“, explică Vlad Stroescu. Organismul nu se lasă păcălit
pentru mult timp şi face tot ce poate pentru a rămâne mereu într-o stare de
echilibru dinamic. Astfel, trage înapoi în celulă receptorii de acetilcolină,
care nu vor mai acţiona atât de prompt la stimulare. Apare deci fenomenul numit
toleranţă, adică nicotina nu va mai avea acelaşi efect ca la început. Dacă însă
fumătorul se decide să renunţe la acest viciu dăunător, organismul său se va
trezi cu foarte puţini receptori de nicotină, care nu vor putea face faţă funcţiilor
sale normale. Asta pentru că acetilcolina din organism va fi insuficientă, ceea
ce va duce la sindromul de sevraj nicotinic.
Dependenţa psihologică sau comportamentală
se produce prin stimularea structurilor mai vechi ale creierului, acolo unde se
produce şi învăţarea durabilă. Nicotina nu stimulează numai receptorii
acetilcolinici, ci, printre alţii, şi neuronii dopaminergici. La nivelul creierului,
există mai multe căi dopaminergice, printre care şi tractul mezolimbic,
implicat în învăţarea presemantică şi pozitivă sau negativă, care nu necesită
limbaj. Aici se produce învăţarea prin recompensă, prin care creierul descoperă
activităţile care ne plac, încurajându-ne să le practicăm în continuare. Ei
bine, nicotina păcăleşte acest sistem de învăţare prin recompensă, spunând
creierului că fumatul este o activitate plăcută, prin stimularea neuronilor
dopaminergici. Cortexul prefrontal, cu funcţia de cenzor, îşi dă seama când
mesajul transmis de amigdală şi de tractul mezolimbic este fals, însă nu are
atât de multă „forţă“ cum au structurile mai vechi ale creierului uman şi poate
fi „păcălit“ cu uşurinţă de nicotină. „Orice dependenţă este o provocare ce durează
toată viaţa. Poate că este o afirmaţie foarte pesimistă, însă nu este neapărat
o sentinţă. Aceasta face ca fumătorul, chiar şi la 20 de ani după ce s-a lăsat
de fumat, să aibă un risc mai mare să revină la acest viciu decât un nefumător.
Asta pentru că lecţia învăţată de tractul mezolimbic îi va spune că asta
trebuie să facă. Pentru a rezista tentaţiei, individul va trebui să-şi înveţe
constant cortexul prefrontal să spună nu“, adaugă medicul psihiatru.
Odată ingerat, tutunul începe să-şi pună în
aplicare planul de a controla individul. Treptat, îşi face loc spre fiecare
celulă şi organ din corpul omenesc, începând cu creierul, inima şi rinichii –
aceştia din urmă rezistă mai mult în lupta cu tutunul, însă pe termen lung
survine şi afectarea renală. Dacă efectele psihice sunt în primul rând date de
nicotină, cele somatice sunt determinate de restul substanţelor toxice din ţigaretă.
Pe lângă nicotină, fumul conţine monoxid de carbon, gudron, nitrozamine şi
diferiţi compuşi radioactivi. Nu trebuie uitată acroleina: „se leagă de ADN,
blochează anumite mecanisme de reparare şi produce cancer“.
Având în vedere nivelul ridicat de dependenţă,
ca să nu mai vorbim de numeroasele afecţiuni legate de consumul de tutun, Vlad
Stroescu este de părere că fiecare pachet de ţigări ar trebui însoţit de un fel
de prospect, „în care să fie prezentate raţional riscurile tutunului în loc ca
pachetul să fie însoţit de imagini şocante; nu de alta, dar te poţi obişnui
foarte repede cu aceste imagini“. Ideea aceasta nu pare deloc rea: cunoaşterea şi
informarea ar trebui să stea la baza oricărei decizii, cu atât mai mult atunci
când vine vorba de face ceva ce-ţi pune viaţa în pericol. Simplul mesaj
„Tutunul dăunează grav sănătăţii“ sau pictogramele afişate pe pachetul de ţigări
nu mai sunt eficiente de mult timp. Este nevoie de o nouă măsură, una care să
nu ţină cont de câţi bani aduce industria tutunului la bugetul de stat al
României.
N. red.:
Acordăm un spaţiu relativ amplu unui subiect altminteri binecunoscut publicului
medical şi pentru a arăta cum poate deveni atractivă o conferinţă pe o temă
aridă. Credem, de altfel, că apropierea de publicul larg ar trebui să se facă
nu prin abordări ex
cathedra, ci prin dramatizări şi – uneori
inevitabile – simplificări şi (poate) exagerări, având însă perspectiva
beneficiului pentru sănătatea publică.
