Vinerea aceasta, de la ora 16.00, MedicHub va găzdui un briefing nou, la care este invitată dr. Cornelia Banciu-Odell, medic de medicină internă.
Aceasta este medic de medicină internă cu specializare în medicină de spital şi Assistant Clinical Professor la Departamentul de Medicină din cadrul Centrului Naţional Medical City of Hope din Statele Unite ale Americii.
Invitata briefingului de vineri va prezenta două cazuri de pneumonie asociată cu COVID-19, tratate chiar în spitalul din California în care îşi desfăşoară activitatea.
Cele două prezentări de caz sunt foarte complexe şi cuprind detalii despre antecedentele personale ale pacienţilor, până la medicaţia de fond, examenele fizice, testele de laborator. Totodată, dr. Cornelia Banciu-Odell va oferi detalii despre planul de tratament, evoluţia bolii pe zile, radiografii şi analiza gazelor sangvine.
Transmisiunea video este adresată comunităţii medicale, astfel, vă invităm să urmăriţi briefingul susţinut de dr. Cornelia Banciu-Odell după autentificarea în contul de pe platforma MedicHub. Dacă nu aveţi cont pe www.medichub.ro, sunteţi invitaţi să vă faceţi unul gratuit aici.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe