700 de racorduri pentru ventilatoare medicale au fost donat Fundației pentru SMURD de Fundația Groupe Renault România.
O echipă de ingineri din cadrul centrului de Inginerie, Renault Technologie Roumanie, prin Centrul Tehnic Titu (din Dâmbovița), a produs cu ajutorul tehnologiei imprimării 3D, racorduri în formă de Y, se arată într-un comunicat remis redacției. Acestea sunt utile ca o soluție temporară și de urgență pentru situația în care capacitatea de acoperire a nevoilor de ventilatoare ar fi depășită.
700 astfel de piese au fost donate prin Fundația Groupe Renault România, în parteneriat cu Automobile Dacia, Fundației pentru SMURD. Acestea urmează a fi distribuite, mai departe, spitalelor din linia întâi care luptă împotriva COVID-19. Ele pot fi folosite într-o situație de suprasolicitare a unităților medicale de terapie intensivă cu pacienți aflați în stare critică.
„Ne-am mobilizat într-o echipă dedicată acestei urgențe medicale. Am testat mai multe variante, validând prototipul cu medici specialiști în terapie intensivă de la Târgu Mureș, iar acesta a fost lansat în fabricație prin imprimare 3D. Cadența de imprimare a fost de 20 de piese în 26 de ore. Am optimizat timpii de fabricație prin imprimarea pieselor în poziție verticală și reducerea pierderilor de material necesar utilizat, folosind astfel capacitatea de imprimare la maxim”, a declarat Mihai Enculescu, inginer coordonator în cadrul departamentului Prototipuri RTR.
Potrivit sursei citate, Groupe Renault România s-a alăturat luptei împotriva pandemiei de COVID-19 încă de la debutul crizei sanitare în România. Astfel, compania a mobilizat o flotă de 150 de mașini Dacia și Renault în lupta cu virusul SARS-CoV-2. Aceste automobile au fost puse la dispoziția Ministerului Sănătății în vederea distribuirii lor către spitale din România.
Comunitatea din Argeș beneficiază de un aparat de teste la Spitalul Suport COVID – 19 din Mioveni prin intermediul unei sponsorizări, în valoare de peste jumătate de milion de lei, cu sprijinul Fundației Groupe Renault România și Automobile Dacia.
Împreună cu Acarom și Parteneriatul Auto Român, Groupe Renault România a contribuit la repararea a 50 de ventilatoare, în colaborare cu DSU și IGSU, se arată în comunicat.
Totodată, Fundația Groupe Renault România, cu sprjinul Automobile Dacia, va achiziționa laptop-uri și tablete pentru copiii din mediile defavorizate. Angajații Grupului și nu numai, oricine dorește să susțină o cauză majoră, respectiv, accesul la educație școlară, pot să direcționeze cei 3,5% din impozitul pe venit și completa formularul 230 până la sfârșitul lunii iunie.
Sursa foto: www.rawpixel.com
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe