Din link în link, nimeresc peste surprize de
tot soiul. Desigur, şi cu privire la rezultate ale cercetărilor lui Michaell
Tordoff şi colaboratorilor săi de la Monnell Institute – Philadelphia. Le voi
menţiona într-un alt articol. Deocamdată, incitat de nonşalanţa cu care unii
autori mărturisesc că au renunţat definitiv la laborioasa şi meticuloasa
scriere a fişelor, precum odinioară, cuceriţi cu totul de net, mă îndrept către
John Farndon, absolvent al Colegiului Jesus – Cambridge (Marea Britanie), autor
celebru. Zăbovesc doar asupra unei cărţi: „The
World’s Greatest Ideea. The Fifty Greatest Ideas That Have Changed Humanity“
(Icon Books Ltd., Londra, 2010) tradusă şi în română sub titlul „50 de idei
geniale care au schimbat lumea“ (Ed. Litera International, Bucureşti, 2012).
Enumăr câteva dintre aceste idei considerate geniale, prezentate de autor în
capitole distincte: Cafeaua şi ceaiul, Căsătoria, Contracepţia, Democraţia,
Feminismul, Guvernul, Internetul, Iubirea romantică, Metoda ştiinţifică,
Onoarea, Poezia epică, Speranţa, Universităţile. Cu un har rarisim al scrisului,
John Farndon e capabil să prezinte cu
claritate subiecte de mare complexitate. Un autor la care voi reveni. Cum au
evoluat sau involuat aceste idei geniale (şi altele necitate)? Prilej de reflecţie,
cu o singură condiţie: accesul la carte (se găseşte greu, dar satisfacţia e
sigură). De fapt, există (cum observa Sorin Lavric în rubrica sa „Cronica
ideilor“, din România literară nr. 22
din 31 mai 2013) teme atât de bătătorite, că nu le poţi atinge fără riscul de a
aluneca în platitudini. Iată un exemplu aflat printre ideile geniale mai
sus-citate: Onoarea. „Onoarea – scrie Farndon – nu este un subiect prea des
citat de oamenii din zilele noastre, totuşi, în cea mai mare parte a istoriei
umane, aceasta a fost considerată cea mai mare virtute a umanităţii, o virtute
mult deasupra celorlalte, pentru care merită să mori“. Şi mai departe: „Onoarea
pare prea des, mai ales din perspectiva sec. XXI, o simplă postură de macho. De
asemenea, aceasta este folosită prea des pentru a ascunde violenţa şi
prejudiciul ascunse de anumite acţiuni“.
Trebuie să ajung însă la internet, firesc,
unul dintre cele mai extinse articole din carte. Îmi voi permite chiar o
extensie subiectivă despre „internetul după ureche“, ghilimele însemnând şi o
susţinere bordeleză (nu cu zeama cu pricina, utilizată încă de pomicultori,
amatori sau de meserie). „Nicio altă tehnologie nu a avut vreodată un impact
atât de profund şi de rapid asupra unei mase atât de mari de oameni precum a
avut internetul“. Urmează, după alte remarci limpezi, şi un pasaj interesant –
nu pentru un pescuitor în ape învolburate (am acest nărav), ci întru adevăr:
„Desigur, internetul a deschis un adevărat corn al abundenţei de informaţii,
însă natura sa extinsă, neîmblânzită, face ca informaţiile să nu fie tot timpul
uşor de găsit. La fel, nu se pot verifica autoritatea şi exactitatea
materialului, aşa cum se întâmplă în lucrările şi cărţile publicate tradiţional“.
Desigur, citatele trunchiate ajută la susţinerea unor opinii subiective. În ce
mă priveşte, nu pot fi suspectat de o asemenea mică infamie, deoarece am scris
la această rubrică zeci de articole încântat de „era digitală“.
Dar ce-i cu „internetul după ureche“? Sub un
titlu prin care să atragă atenţia – „Internetul e pentru medicină ce e
pornografia pentru erotism“ – dr. Bernard Torricelli, internist la Spitalul
Universitar din Bordeaux, cuprins în Universitatea Bordeaux II „Victor
Segalen“, a început o campanie menită să dezvăluie o adevărată modă: culegerea
informaţiilor medicale de pe sumedenia de site-uri existente pe internet. El o
face prin viu grai, în ocazii variate, precum şi prin articole publicate în Le Monde sau Le Quotidien du Médecin. Ecouri ale iniţiativei sale sunt menţionate
şi în România literară, nr. 20 din 17
mai 2013. Dr. Torricelli observă că pe vremuri pacienţii francezi (majoritatea,
o ştiu din experienţă, nu chiar uşor de satisfăcut) angoasaţi, ipohondri sau
neîncrezători deschideau dicţionarul Larousse
(evident, Larousse médical, tradus
cândva şi în română). Citez: „Acum, ei caută repede pe internet confirmarea
unui diagnostic, lămurirea unui termen pe care nu-l cunosc sau argumente cu
care să-şi contrazică medicul curant“. Dr.
Google are o putere de seducţie teribilă. Normal (să zicem), nici medicii
nu se lasă mai prejos. Când au scăpări de memorie (adică de informare, observă
maliţios dr. Torricelli), ajung tot la Dr.
Google. De ce susţine autorul articolului că în medicină internetul este
pornografie? Pentru că medicul riscă să simplifice şi să banalizeze o informaţie
pe care ar trebui să o transmită în scopul medierii, realizării unei punţi de
legătură cu pacientul. Or, internetul, la o simplă căutare, permite accesarea
unui fluviu de informaţii contradictorii, culmea atingând-o o serie de
forumuri, consecutiv cărora adesea angoasa pacientului creşte, devenind pur şi
simplu frică. Medicii se află deja sub influenţa diferitelor tehnici de
investigaţie (în mod necesar), de unde un alt motiv de subminare a comunicării
medic–pacient.
Deşi îl admir pe doctorul Torricelli, iată că
din link în link ajung la informaţii contradictorii. Un articol recent semnat
de Christiane Balagué (vicepreşedinte al Conseil
National Numérique) are titlul „France:
le Web renforce la relation entre patient et médecin“. Apoi, au apărut mai
multe cărţi, cu autori de rezonanţă, care uneori complică şi mai mult dificultăţile
relaţiei medic–pacient în era digitală. Sondaje recente arată că francezii,
candidaţi la condiţia de pacient, ajung la internet în proporţie de peste 65%.
Nu cunosc conduita pacienţilor autohtoni decât indirect. Mă gândesc doar la
eventualitatea utilităţii unei traduceri: Alfredo Morabia – „Santé: distinguer croyances et connaisance“
(Odile Jacob, Paris, 2011).
Închei cu gândul la Bordeaux, de care mă
leagă o frumoasă amintire recentă, dar şi neuitând că aici a trăit creatorul
eseului modern, Michel de Montaigne (1533–1592). Despre care, mai târziu,
Voltaire scria: „Savant într-un secol de ignoranţă, filosof printre fanatici,
Montaigne, care a evocat sub numele său slăbiciunile şi nebuniile noastre, rămâne
un om care va fi totdeauna iubit“.