Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă  »  ACTUALITATE  »  Știri

Dicţionar de microbiologie generală şi biologie moleculară (9)

Viața Medicală
Prof. dr. Valeriu RUSU vineri, 7 septembrie 2012
   Dacă acest serial se prelungeşte, meritul aparţine autorilor Dicţionarului, inclusiv în cazul unor extensii, divagaţii (sper) interesante.
   Acum încep cu o problemă capitală a limbajului medical, rigoarea termenilor utilizaţi. Citez mai întâi din articolul „Docimazia filologică“, publicat recent de strălucitul eseist Sorin Lavric (n. 1967, absolvent al Facultăţii de Medicină – 1993 şi al celei de filosofie – 1996, doctor în filosofie 2005; v. Dr. Mihail Mihailide – „Literatura artistică a medicilor“, vol. I, Ed. Viaţa Medicală Românească, 2009, pp. 368–70) în rubrica sa „Cronica ideilor“ din România literară: „docimazia (dokimasia în greaca veche) e un termen care a fost exilat în stricteţea fără audienţă a jargonului medical“. Cu consideraţia cuvenită distinsului scriitor (v. Sorin Lavric – „10 eseuri“, Ed. Humanitas, 2010), trebuie să susţin totuşi stricteţea limbajului medical. Pe care nu-l putem denumi în totalitate jargon, iar audienţa sa – mă refer la o parte din populaţie – se află în continuă expansiune.
   Menţinerea acurateţei termenilor medicali este mereu ameninţată de cauze ce pot proveni din interiorul corpului medical (în acest caz putem vorbi şi despre jargon), dar îndeosebi din cauze exterioare. Într-o carte intitulată „Vocabularul limbii române actuale. Dinamică, influenţe, creativitate“ (Ed. ALL, 2001), de Adriana Stoichiţoiu-Ichim, autoarea observa că „Terminologia medicală reprezintă, după 1989, principala sursă de metafore publicistice, utilizate în contexte social-politice şi economice“ (p. 67). Între timp, metaforizarea s-a convertit câteodată într-o producţie de injurii.
   O paranteză necesară: controversata corectitudine politică reprezintă un izvor nesecat de alterare a vocabularului medical. În continuare, ofer cu o nedisimulată încântare şi îngrijorare o adevărată perlă, constând în încercarea de modificare a denumirii unui termen anatomic: „proeminenţă laringiană“ în loc de „mărul lui Adam“. Comitetul federativ de terminologie anatomică, reunit în congres la Sao Paolo, în septembrie 1997, a decis că ar fi mai bine să se desemneze în viitor mărul lui Adam sub numele de „proeminenţă laringiană“, deoarece Adam nu face parte obligatoriu din toate culturile. De asemenea, s-a propus, la acel congres memorabil, să se abandoneze denumirea „tendonul lui Ahile“, înlocuind-o cu alta mai neutră, dar şi insipidă:„tendon calcanean“. Pentru confirmarea autenticităţii, citez sursa: „Politiquement correct. Dico du Parler pour ne pas dire“ (Les Éditions de Paris Max Chaleil, 2011, 188 pp.). Autorul dicţionarului este cunoscutul scriitor şi jurnalist francez Pierre Merle (n. 1946, Paris), care a scris peste 40 de cărţi (nu broşuri), majoritatea apărute la edituri precum Seuil, PUF şi Hachette. Citatul e comic, dar invenţia americană denumită corectitudine politică a întors pe dos mulţi termeni medicali.
   Unul dintre termenii medicali utilizat constant în afara rostului său este „metastază“, încât cine are răbdare să mai asculte sau să citească îşi dă seama că e ceva în neregulă cu înţelegerea sensului acestui cuvânt. E posibil ca DEX-ul să fie în cauză, deoarece conţine numai definiţia metastazei de origine infecţioasă. Trebuie să revenim la Dicţionarul de microbiologie generală şi biologie moleculară, în care definiţia este corectă: „metastază (gr. methastanai = a pleca în alt loc) – proces de diseminare a unui agent patogen localizat în organism sau a unor celule maligne (tumorale) la un situs secundar îndepărtat cu care nu au nicio înrudire. Transmiterea se face pe cale limfatică sau sanguină. În cazul celulelor maligne, metastazele sunt favorizate de faptul că sunt legate de forţe de adeziune inferioare celor care unesc celulele normale, de mobilitatea lor amoeboidă mărită (de peste 100 de ori comparativ cu celulele normale), de creş­terea invazivă necontrolată, de pierderea specificităţii de asociere numai cu celulele identice, precum şi de modificările complexe structurale, fizice şi biochimice, care cresc capacitatea de invazie“ (p. 729). De fapt, în prezent, este pe cale să se împlinească ceea ce întemeietorul Institutului Oncologic din Cluj-Napoca, prof. dr. I. Chiricuţă, scria cu o intuiţie excepţională în 1984: „Clinica umană şi veterinară, biologia generală, biochimia, biofizica, biologia moleculară, imunobiologia, genetica, endocrinologia, virusologia şi multe alte discipline colaborează strâns la lămurirea enigmei cance­rului. Clinicianul nu mai poate face faţă acestei boli fără să-i cunoască bine aspectele biologice fundamentale“ (citat din prefaţă la „Oncologie generală“, vol. I, sub redacţia I. Chiricuţă, Ed. Medicală, Bucureşti, 1984). Între timp, deşi enigma cancerogenezei nu este descifrată, sunt evidente progresele în unele tipuri de cancer, în diagnostic sau în terapie. Mai apar şi „inventatori“ de diagnostice rapide, nu rareori intens mediatizaţi.
   Ce soartă are însă termenul metastază? Utilizat atât de mult şi în afara medicinii, ar trebui să planeze asupra sa riscul decăderii, cum s-a întâmplat în alte cazuri. Totuşi, el rezistă, iar pentru că bolnavii îl cunosc, în buletinele de rezultate, îndeosebi în imagistică, se utilizează diverse eufemisme. Cât de justificate? Inevitabile, aş zice, când nu există certitudinea diseminării metastatice, de exemplu în cazul investigării scheletului la pacienţii vârstnici. Apoi, uneori apar metastaze unice; o literatură întreagă, cu controverse.
   Îmi permit o predicţie terminologică: am observat că în engleză se utilizează frecvent în cancer sintagma „metastatic disease“ (boală metastatică). Ea corespunde realităţii clinice şi presupun că se va consacra.
    Nu ne despărţim încă de Dicţionar, pentru că îmi pare util să mă opresc asupra unor termeni potriviţi pentru includerea în vocabularul medical de bază. Deocamdată, voi menţiona câţiva receptori. Cu destul curaj, pentru că altfel numărul de receptori identificaţi, cu numeroase subtipuri, a crescut exponenţial. Clasificările publicate anual, îndeosebi sub egida revistei Trends in Pharmac Sci, au devenit mai stufoase decât jungla Amazonului. Ordinea e o iluzie, din cauza criteriilor numeroase. Câţi receptori există? Cred că singurul adevăr rezistent ni l-a oferit Paul Ehrlich (1854–1915, Nobel pentru Medicină în 1908). Cea mai valoroasă idee a sa a fost cea privitoare la existenţa receptorilor: „Corpora non agunt nisi fixata“ (Corpurile/substanţele nu acţionează dacă nu se fixează).
   Dar să ne întoarcem la Dicţionar, citând mai întâi două tipuri de receptori: r. Toll şi r. tip Toll, descrişi de J. A. Hofmann şi, respectiv, B. A. Beutler, laureaţi Nobel pentru Medicină în 2011, datorită descoperirilor privind activarea imunităţii naturale(innate immunity).
 

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 160 de lei
  • Digital – 103 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.