Newsflash
Știri

Dicţionar de microbiologie generală şi biologie moleculară (5)

de Prof. dr. Valeriu RUSU - aug. 8 2012
Dicţionar de microbiologie generală şi biologie moleculară (5)
   Am ajuns la vocabularul din domeniul biologiei moleculare, alcătuit din termeni la a căror definire acad. O. V. Popescu a trudit îndelung. Natural, ne interesează îndeosebi cei în relaţie cu medicina. Deoarece Dicţionarul a fost tipărit într-un tiraj mic, cred că imprimarea unui CD (ieftin) ar permite accesul la un tezaur, adevărat regal de definiţii.
   Să ne oprim – e firesc – mai întâi asupra definiţiei biologiei moleculare: „ramură a ştiinţelor biologiei, care, utilizând concepte şi tehnici din fizică şi chimie, vizează explicarea proprietăţilor fundamentale ale organismelor vii, în funcţie de proprietăţile fizico-chimice, structura, funcţia macromoleculelor componente (ADN, ARN, proteine) şi a interacţiunilor dintre ele (Weaver, 1938; Astbury, 1939)“. Nu am găsit o definiţie mai cuprinzătoare. Una perfectă nu există, iar altele (zeci) sunt limitate, reducţioniste. Completând datele asupra celor două nume citate în paranteza de la finalul definiţiei de acad. O. V. Popescu, se cuvine să adaug următoarele: Warren Weaver (1894–1978) a inventat în 1938 termenul de biologie moleculară. A fost o chestiune de pură imaginaţie, deoarece Weaver, matematician de formaţie, rămâne cunoscut ca unul dintre pionierii traducerii automate şi o importantă figură de promovare a ştiinţelor în SUA prin intermediul fundaţiei Rockefeller. Mai mult, el a dezvoltat, în colaborare cu Claude Elwood Shannon (1916–2001), teoria informaţiei. Al doilea nume citat, William Astbury (1898–1961), fizician şi pionier în studiul moleculelor biologice prin difracţie cu raze X, a oferit, prin lucrările sale asupra keratinei, lui Linus Carl Pauling (1901–1994, laureat Nobel pentru Chimie în 1959 şi pentru Pace în 1962) datele necesare pentru desco­perirea elicei alfa (alfa helix), conformaţie de bază a structurii spaţiale a proteinelor. De fapt, Astbury încerca să descifreze misterele calităţii stofei englezeşti şi aşa a ajuns la studiul keratinei din firele de lână. Cu meticulozitate, urmărea „petele“ de difracţie a razelor X produse conform ecuaţiei lui Bragg (W. Bragg, L. Bragg, Nobel pentru Fizică în 1915, tatăl şi fiul, la 25 de ani cel mai tânăr laureat din toate timpurile). Când keratina era etirată (alungită prin procedee termice şi meca­nice), petele de difracţie se distanţau, de unde ipoteza sa că proteina prezintă două forme de structură secundară: a helix şi b de tip pliat. Confirmarea definitivă a obţinut-o studiind fibroina – proteina din firele de mătase naturală, având ca structură secundară doar forma b. A analizat sute de proteine, studiind, de asemenea, structura ADN, în 1937 depăşind primele etape în înţelegerea acesteia. Lucrările sale erau cunoscute şi în Suedia, dar nu ştiu dacă a fost reco­man­dat vreodată pentru consa­crarea su­premă. Oricum, O. T. Avery (1877–1955) este cel mai nedreptăţit cercetător din domeniul geneticii moleculare, deoarece a descoperit în 1944 rolul ADN de purtător al eredităţii. O serie de „voci dizidente“ (expresia unui responsabil al Fundaţiei Nobel) au amânat premierea sa până la uitare.
   Meritul lui Astbury este consacrarea ideii că difracţia cu raze X reprezintă cea mai importantă metodă pe care fizica a oferit-o cercetătorilor structurilor vii. Iar momentul crucial al rezultatelor obţinute cu această metodă este data de 25 aprilie 1953, când Watson şi Crick au descris în revista Nature, în 900 de cuvinte, pe o pagină, dubla elice a ADN. Istoria întreagă e mult mai complexă, redată cu o admirabilă sinceritate de J. D. Watson în „Elicea vieţii“ („Double Helix“, în original) Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1970. Rafinarea metodei (prin creşterea rezoluţiei şi computerizare) o menţine şi în prezent pe prima linie.
   „Biologia moleculară nu este prin ea însăşi o disciplină, ci o expresie comodă pentru a desemna molecula­rizarea bio­logiei, altfel spus, rolul central al abordării moleculare în studiul vieţii.“ Iată un citat din Encyclo­pédie Universalis, ultima ediţie, un adevăr, poate surprinzător pentru unii.
   Urmează argumente pe care ni le oferă o capodoperă apărută în primă ediţie în 1986, intitulată Molecular Biology of the Cell (tradusă imediat în franceză, cu titlul „Biologie molécu­laire de la cellule“, Flammarion, Paris). Autorii: B. Alberts, D. Bray, J. Lewis, M. Raff, K. Roberts şi J. D. Watson. În îndelungata mea „carieră“ de cititor, nu am mai întâlnit altă carte în care rigoarea ştiinţifică să coabiteze cu un stil de o frumuseţe chiar fără seamăn. Fără nici cea mai mică urmă de glisare spre popularizarea ştiinţifică. Odinioară, cu ocazia primei ediţii, un profesor de medicină internă o asemăna cu un poem în proză. Am mai scris: există cărţi ştiinţifice trăi­te, izvorâte din experienţa şi gândirea proprie a autorilor şi compilaţii, unele supor­ta­bile, altele fără niciun căpătâi. Cartea lui B. Alberts şi colab. face parte din prima categorie.
   Meritul principal, recunoscut, în elaborarea capodoperei (apărute în 2011 în ediţia a cincea, eu fiind posesorul variantei în franceză) îi revine lui Bruce Michael Alberts (n. 1938, v. foto). Format la Harvard University, unde şi-a susţinut şi doctoratul, cu stagiul postdoctoral la Geneva, în laboratorul lui Richard Epstein, din 1974 a devenit profesor titular la Princeton University. În 1976, a acceptat poziţia de profesor şi şef adjunct al Departamentului de biochimie şi biofizică al Universităţii California – San Francisco. A efectuat cercetări originale îndeosebi asupra complexelor proteice care permit replicarea cromozomilor în timpul diviziunii celulare. Performanţele ştiinţifice l-au propulsat pe cunoscuta listă de nobelizabili Thomson-Reuters.
   A primit numeroase titluri, distincţii şi premii. Cu totul selectiv, menţionez: Comandor al Ordinului Imperiului Britanic (2005), membru al Academiei Americane de Arte şi Ştiinţe (1978), premiul Societăţii Americane de Cancer (1980), iar în 2006 i s-a acordat titlul de membru de onoare al Academiei Române. Unele informaţii mi le-a oferit acad. O. V. Popescu.
   Bruce Alberts s-a preocupat constant de ameliorarea ştiinţei educaţiei, dedicând mult timp proiectelor sale educaţionale, precum City Science, program prin care se urmăreşte îmbunătăţirea învăţămân­tului ştiinţific în şcolile elementare din San Francisco. Totodată, el a făcut parte din boardul Academiei Naţionale de Ştiinţe (SUA), în cadrul proiectului de iniţiere în bazele ştiinţei a tinerilor cercetători.
 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe