Cu şansă,
am devenit posesorul Dicţionarului cu
titlul de mai sus, având ca autori pe regretatul acad. Gheorghe Zarnea şi acad.
Octavian V. Popescu, director (din 2012) al Institutului de Biologie al
Academiei Române. Dicţionarul a apărut
în 2011, la Editura Academiei Române, dar nu a fost semnalat prin nicio
recenzie, deşi lucrarea – o spun din capul locului (cu credibilitatea pe care
mi-o poate oferi „dicţionarita cronică“, singura mea suferinţă agreabilă) –
este excepţională (nu de excepţie, cum se mai scrie). Surpriza e totală când
constat că Dicţionarul lipseşte cu
totul de pe net, deşi era obligaţia editurii să posteze măcar coperta, cu
datele esenţiale asupra cărţii.
Datorită
importanţei lucrării nu numai pentru domeniile în care autorii s-au consacrat,
ci şi pentru medicină, mi-am propus să scriu mai mult decât o recenzie. Pentru început,
voi prezenta câteva date asupra structurii Dicţionarului.
Capitolele sunt următoarele: Cuvânt introductiv,
Ghid de utilizare a dicţionarului, Corpul dicţionarului, Bibliografie selectivă
(dar vastă) şi o Addenda. Deocamdată,
înainte de a mă referi pe scurt la fiecare secţiune, remarc ideea autorilor de
a adăuga mottouri la marea majoritate a capitolelor. Citez doar o mică parte
(deşi toate îşi au rostul lor, gândit de autori). Încep cu mottoul ataşat Cuvântului introductiv: „Pre care ar
vrea zeii să-i pedepsească pe această lume nu-i pot da mai mare certare decât să
facă lexicoane.“ – Ioan Budai-Deleanu (1760–1820); „O ştiinţă este, înainte de
toate, o exprimare bine făcută.“ – Claude Bernard (1813–1878) – (litera F); „A
defini înseamnă a înconjura cu un zid de cuvinte un loc viran de idei.“ –
Samuel Butler (1835–1902) – (litera I); „Cuvântul este sunet şi culoare. E
mesagerul gândului uman.“ – Tudor Vianu (1898–1964) – (litera M); „Cuvintele
sunt pentru gândire ceea ce e aurul pentru diamant. E necesar acestuia pentru a
fi montat, dar pentru aceasta e nevoie numai de puţin aur.“ – Voltaire
(1694–1778) – (litera O); „Toţi oamenii de ştiinţă sunt, într-o oarecare măsură,
lingvişti. Ei sunt responsabili pentru elaborarea unei terminologii
consistente, a unui schelet lingvistic necesar pentru a discuta problemele lor ştiinţifice.“
– Stephen Ullmann (1914–1976) – (litera S); „O bună definiţie înseamnă un pas în
cunoaşterea lucrurilor.“ – G. Călinescu (1899–1965) – (litera T); „Dacă aş fi împărat,
primul lucru pe care l-aş face ar fi un dicţionar pentru a da fiecărui cuvânt
semnificaţia sa.“ – Confucius (550–470) – (Addenda).
Citatele
de mai sus nu au deloc funcţie decorativă, ci se răsfrâng direct în Dicţionar. Primul motto (din Ioan
Budai-Deleanu) este singurul cu referire la povara imensă determinată de
efortul necesar pentru scrierea unui dicţionar. O afirm în deplină cunoştinţă
de cauză. Iar ultimul motto (din Confucius) este, de asemenea, singurul în care
înţeleptul chinez arată importanţa unui dicţionar, ceea ce însemnă o grea
responsabilitate pentru autori. Toate, absolut toate celelalte mottouri se referă
la definiţiile cuvintelor, iar autorii Dicţionarului
au reuşit să definească impecabil numeroşi termeni, din cei aproximativ 10.000
pe care îi conţinea cartea. Cât de original poate fi definit un termen ştiinţific,
în care rigoarea impune o exprimare seacă sau neatractivă? Căutând în Dicţionar termeni pe care îi ştiam
condamnaţi la austeritatea impusă de rigoare, am fost chiar cucerit de
claritatea exprimării. Unii autori deplâng chiar soarta cuvintelor „condamnate“
să servească limbajul ştiinţific, iar o eventuală „evadare“ a acestora, îndeosebi
în literatură şi filosofie, le oferă satisfacţie. Deşi, un termen care „călătoreşte“
în nobilul, de altfel, domeniu umanistic, decade din rostul său iniţial. Nu m-a
cuprins un elan encomiastic, dar mă încântă mai multe definiţii din Dicţionar.
Surprins de claritatea unora dintre acestea, l-am întrebat pe acad. O. V.
Popescu cum s-a reuşit această performanţă. Răspunsul: prin numeroase reformulări,
în unele cazuri chiar de zece ori. Într-un articol următor voi oferi mai multe
exemple de termeni de bază utilizaţi în medicină definiţi exemplar.
Deocamdată,
câteva remarci cu privire la unele secţiuni ale Dicţionarului. În Cuvântulintroductiv, printre altele, se menţionează:
„În general s-au respectat normele recomandate de Academia Română (…), dar în
cazul unor termeni a fost preferată forma cea mai potrivită din punct de vedere
etimologic, de exemplu: cromosom,
lizosom, ribosom etc., tocmai pentru a sublinia legătura cu latinescul soma“ (p. V). Chestiune discutabilă,
pentru că, e drept, cromosom (cromozom) în engleză se scrie chromosome, iar un comunicator român la
o reuniune internaţională (şi chiar autohtonă) va vorbi în engleză. Pe de altă
parte, limba română este din fericire fonetică, iar dacă un autor va publica o
lucrare în română scriind cromozom,
nu cred că are şansa de a fi citit de anglo-saxoni sau alte naţii cu cercetare
mai avansată. Academia Franceză a început o campanie de „fonetizare“ a limbii,
deocamdată fără prea mare succes. În fine, după cum se ştie, normele noi ale
Academiei Române au fost adoptate după o serioasă dispută, împotriva recomandărilor
filologilor, care sunt minoritari. Astfel încât, în prezent, coabitează – vorba
vine – două ortografii.
Dimpotrivă,
susţin următoarea frază din Cuvânt
introductiv: „Termenii care nu au încă un echivalent în limba română au
fost preluaţi ca atare din limba engleză, fiind introduşi cu caractere
cursive“. Rămâne întrebarea: cine poate transpune în română aceşti termeni?
În Cuvânt introductiv, autorii mulţumesc în
mod deosebit dlui biolog Marian Constantin pentru realizarea figurilor (Dicţionarul conţine numeroase ilustraţii),
paginare şi prezentarea grafică de ansamblu. Autorii mulţumesc, de asemenea,
colegilor şi colaboratorilor din ţară şi străinătate care au sprijinit apariţia
şi elaborarea Dicţionarului.
SecţiuneaGhid de utilizare a dicţionarului
este redactată impecabil şi reprezintă un model pentru cei ce se mai încumetă
acum să scrie un dicţionar ştiinţific.
Câteva
cuvinte despre Bibliografia selectivă,
care conţine, totuşi, 133 de referinţe, toate de prim rang. Nu ştiu de ce, dar
majoritatea dicţionarelor biomedicale de la noi, dar şi din ţările avansate,
apar fără bibliografie. Autorii au o prezenţă moderată (acad. G. Zarnea – cinci
menţiuni, cele cinci volume ale Tratatului de Microbiologie Generală) sau chiar
modestă (acad. O. V. Popescu – o singură referinţă, deşi cota sa, conform
indicilor scientometrici actuali, e înaltă). Aş mai remarca prezenţa a 12
referinţe aparţinând unor autori români.
Rod
al colaborării dintre doi cercetători pe care îi desparte mai mult decât o
generaţie, acest Dicţionar excepţional
trebuie comentat şi prin prisma răsfrângerii sale în medicină.
