În general, atunci când suntem în suferinţă, când avem anumite simptome, ne adresăm medicului, deşi cei mai mulţi cu mult mai târziu decât ar trebui. Există totuşi şi alte mesaje medicale pe care corpul uman le transmite, cu scopul de a ne avertiza că a apărut o „problemă“. Acestea sunt semne ale trupului, pe care le-am observat, le ştim, le-am simţit, dar nu le am dat importanţă ori ne am dus în cu totul altă parte (coafor, cosmeticiană, estetician…), numai la medic nu!
    Joan Liebmann-Smith, sociolog specializat pe problematica medicală, şi Jacqueline Nardi Egan, jurnalistă, profilată pe acelaşi domeniu, având aproape de ele  o cohortă de medici specialişti americani, au considerat de cuviinţă să scrie cartea SEMNELE TRUPULUI – Cum să afli de ce suferi fără să mergi la medic (în original: Body Signs – How To Be Your Own Diagnostic Detective  – titlu ce mi se pare mult mai aproape de esenţa cărţii), apărută la Editura 3 (Trei), 2009, în colecţia Psihologie practică. Scopul declarat al cărţii este de „a vă ajuta să evitaţi tragedii similare (se referă la exemplele date în cuprinsul lucrării despre cum au fost ignorate anumite semne, din neştiinţă), atrăgându-vă atenţia asupra semnelor unor afecţiuni şi boli potenţial periculoase“. „Dacă simptomele pot fi descrise numai de către pacienţi, multe dintre semnele trupului pot fi detectate atât de pacienţi, cât şi de medici, parteneri şi chiar de alte persoane, întâmplător“. Cine sunt transmiţătorii acestor mesaje? Foarte simplu: cele cinci simţuri. Aşadar, se pot vedea, auzi, gusta, pipăi sau mirosi. Practica de a cerceta pielea, limba, globul ocular, unghiile a fost folosită secole de-a rândul de  către medici, până să apară metodele moderne de diagnostic. Autoarele volumului şi-au propus să ne înveţe cum să interpretăm semnele trupului, astfel încât să ne „implicăm activ în propria îngrijire medicală“, însă numai cu ajutorul medicului curant. Începând de la cap – păr, ochi, urechi, nas etc., trecând pe la membre şi părţile lor componente – unghii, degete – şi terminând cu pielea, cel mai mare organ al corpului, cartea este structurată în tot atâtea capitole, în care sunt inserate numeroase Indicatoare, menite să atenţioneze cititorul. De asemenea, la fiecare capitol se găseşte câte o secţiune intitulată Încheiere, unde sunt enumeraţi specialiştii care pot trata problemele legate de acea parte a corpului investigată. Nu lipsite de importanţă sunt şi cele trei anexe ale lucrării, care cuprind: rezumatul semnelor trupului; secţiunea referinţelor – site-uri şi cărţi recomandate – şi o listă de verificare a semnelor (un exemplu de  cum ar trebui să ţinem fiecare o evidenţă a semnelor trupului nostru).
    Cu toate că cele două autoare sunt de părere că „nu trebuie citită din scoarţă în scoarţă, de la prima până la ultima filă... “, cartea este bine-venită în biblioteca oricui.
    „Educându-vă, sperăm să vă şi distrăm în acelaşi timp. Semnele trupului abundă în lucruri  interesante, citate şi anecdote venite din istorie, despre corpul uman“.