Deseori, la diagnosticarea cancerului ovarian se observă că boala este răspândită deja în țesuturile adiacente. Cercetătorii au descoperit un nou mod de a sista furnizarea de energie care alimentează stadiul invaziv al neoplasmului. Un studiu recent realizat de experți de la Universitatea din Chicago a subliniat rolul glicogenului în răspândirea cancerului ovarian. Este prima oară când este relevat mecanismul de interacțiune al celulelor tumorale cu celulele de suport numite „fibroblaste asociate celulelor neoplazice”. Cercetarea publicată în revista Cell Metabolism estimează că 22.240 de femei din SUA vor descoperi că au cancer ovarian și 14.070 vor deceda din această cauză în cursul acestui an. În patru din cinci cazuri de cancer ovarian, la momentul diagnosticării, tumora a invadat deja omentul. După această etapă, celulele canceroase trec în fluxul sangvin și sistemul limfatic, conducând la multiple determinări secundare. În cazul cancerului ovarian, în timpul invaziei omentului, tumora produce deprivarea țesutului de celule adipoase și recrutează celule noi de tip fibroblastic. Acestea accelerează procesul de metastazare prin furnizarea resurselor necesare celulelor canceroase pentru proliferare și dezvoltare, prin suplimentarea fluxului sangvin tumoral local și mobilizarea rezervelor energetice. Prof. dr. Drorit Lengyel a investigat semnalele transmise între celulele neoplazice ovariene și fibroblaștii asociați. Cercetătorii au descoperit că semnalele chimice transmise de la fibroblaști stimulează celulele neoplazice să își metabolizeze propriile rezerve de glicogen, transformându-le în glucoză. Această resursă energetică alimentează răspândirea rapidă a tumorii în țesuturile adiacente. Autorii sugerează și că există posibilitatea inhibării procesului de invazie prin blocarea căii de semnalizare nou descoperite.

    În țările dezvoltate, anxietatea pare să se amplifice pe principiul „bulgărelui de zăpadă”. Luna trecută, faimosul lanț american de librării Barnes & Noble a anunțat o creștere remarcabilă a numărului de cărți despre anxietate. Anxietatea este fiziologică până în momentul în care devine irațională și de necontrolat. Din sfera patologică, anxietatea poate fi un simptom al unei game largi de boli psihiatrice, precum: tulburarea de panică, tulburarea posttraumatică sau tulburarea obsesiv-compulsivă. Ca simptom primordial, anxietatea poartă numele de tulburare anxioasă generalizată (GAD – Generalized Anxiety Disorder). În SUA, această patologie este cel mai des întâlnită boală psihiatrică, afectând aproximativ una din cinci persoane. Un studiu publicat anul trecut în revista JAMA a arătat că, în țările vestice, prevalența anxietății este crescută în regiunile cu nivel socio-economic redus, însă cei mai predispuși sunt locuitorii din statele dezvoltate.

    Un studiu realizat de specialiști de la Universitatea din Japonia și publicat în American Journal of Physchology arată că privarea de somn ar putea crește riscul de diabet zaharat, chiar după o singură noapte nedormită. În SUA, insomnia este considerată o problemă la scală largă, aproximativ una din trei persoane nereușind să doarmă timp de șapte ore pe noapte. Între cauzele identificate în acest sens se numără: utilizarea excesivă a calculatoarelor/telefoanelor, lumina artificială și slujbele solicitante. Autorii studiului afirmă că nu era clar dacă intoleranța la glucoză prezentă în diabetul zaharat era cauzată de schimbările dietetice, cheltuielile energetice sau de privarea de somn în sine. Pentru a elucida mecanismul, cercetătorii au utilizat un model experimental realizat pe șoareci de laborator. Astfel, timp de o noapte, jumătate dintre șoareci nu au fost lăsați să adoarmă timp de șase ore în timpul programului obișnuit de somn. Prin măsurarea glicemiei și a gradului de steatoză hepatică după intervenția asupra somnului, s-a observat că majoritatea șoarecilor prezentau o hiperglicemie însemnată și hipertrigliceridemie. Astfel, oamenii de știință au concluzionat că privarea de somn este un alt factor de risc pentru diabetul zaharat, indiferent de modificările dietetice și exercițiile fizice efectuate.
   
    Cauza sclerozei multiple este încă neelucidată, însă noi cercetări se apropie de mecanismele imune defectuoase care s-ar putea afla la baza patogeniei. Scleroza multiplă, o boală autoimună ce produce demielinizarea axonală, influențând funcționarea corectă a sistemului nervos central, afectează aproximativ 250.000–300.000 de oameni în SUA. În cadrul unui studiu publicat în revista Cell, realizat de cercetătorii de la Universitatea din Zürich, se explică intervenția celulelor imune B în reacțiile autoimune caracteristice patologiei. Studiile anterioare au evidențiat rolul celulelor T în patogenia bolii, acestea stimulând răspunsul imun aberant asupra celulelor sănătoase din organism, cauzând leziuni inflamatorii caracteristice. Prof. dr. Roland Martin a descoperit că celulele T ar putea fi activate, de fapt, de celulele imune B. Pentru a înțelege mai bine rolul acestor celule în generarea răspunsului inflamator, cercetătorii au analizat probe de sânge de la bolnavii cu scleroză multiplă, printr-o metodă experimentală in vitro. Au observat că celulele B interacționau cu celulele specializate T, stimulându-le activitatea și multiplicarea. Profesorul Martin și echipa sa sugerează că celulele T sunt capabile să identifice proteinele eliberate de celulele B și să recunoască celulele nervoase din creier. După activare la nivelul sângelui periferic, celulele B migrează în creier, unde atacă stratul de mielină și produc demielinizarea.

    Creșterea intervalului de timp dintre mese a îmbunătățit sănătatea subiecților și le-a crescut speranța de viață, aflăm dintr-un studiu realizat pe un lot de șoareci de laborator și publicat în numărul din septembrie al revistei Cell Metabolism. Cercetătorii de la NIA – National Institute on Aging, Louisiana – au raportat că starea de sănătate și longevitatea sunt îmbunătățite direct proporțional cu perioada de pauză alimentară, indiferent de numărul de calorii consumate. Studiul a arătat că șoarecii care au consumat o singură masă pe zi, având, prin urmare, cea mai lungă pauză alimentară, au avut o durată de viață prelungită și au prezentat mai puține comorbidități legate de îmbătrânire. Concluziile studiului încurajează cercetări suplimentare în domeniu pentru identificarea restricțiilor alimentare adecvate pentru combaterea obezității la nivel mondial.