Bacteria Neisseria meningitidis reprezintă principala cauză a meningitei bacteriene. Aceasta poate fi identificată în flora nazofaringelui, însă în cele mai multe cazuri aceste persoane sunt purtători asimptomatici.

        Conform statisticilor CDC (Centers for Disease Control and Prevention), una din zece persoane care dezvoltă boală meningococică nu va supravieţui acesteia, astfel că diagnosticarea și iniţierea tratamentului cât mai precoce sunt foarte importante. Aproximativ 40% dintre pacienţi evoluează către sepsis sever și insuficienţă multiplă de organ, iar în rândul copiilor cu vârsta mai mică de 2 ani rata mortalităţii este de 10-20%, chiar și cu tratament antibiotic instituit.

        Anumite categorii de pacienţi se află la risc crescut de a dezvolta boală meningococică, printre care cei cu deficienţe genetice ale complementului (C3, C5-C9, factorul D sau factorul H), cu lipsă congenitală sau dobândită a splinei, cu infecţie HIV sau cei care se află în zone hiperendemice.

        Transmiterea se face pe cale aeriană, prin intermediul secreţiilor tractului respirator. S-a observat că pacienţii asimptomatici sunt responsabili de o rată mai mare de transmitere a microorganismului.

        În aprilie 2020 a fost aprobat un nou vaccin, care poate fi administrat persoanelor cu vârsta mai mare de 2 ani, conform schemelor de vaccinare.

        În cazul existenţei unui focar infecţios, CDC recomandă efectuarea anchetei epidemiologice. De asemenea, sunt necesare analize de laborator amănunţite. Dacă se decide administrarea vaccinului, acesta trebuie selectat pe baza serogrupului existent în cadrul focarului. Se recomandă antibioterapie profilactică pentru contacţii direcţi ai pacienţilor cu boală meningococică invazivă. Profilaxia antimicrobiană extinsă poate fi administrată în cazuri selecţionate alături de vaccinare sau atunci când vaccinarea nu este posibilă. În cazul focarelor comunitare, CDC recomandă reevaluarea la un an după diagnosticarea ultimului caz, pentru a determina incidenţa.