Newsflash
Știri

De la Ministerul Sănătăţii

de - sept. 21 2012
De la Ministerul Sănătăţii

Controale de bun-venit

   În perioada 18–27 septembrie a.c., inspectorii sanitari din direcţiile de sănătate publică vor efectua verificări în şcoli, internate şi cabinete medicale şcolare, pentru asigurarea desfăşurării activităţilor şcolare şi a asistenţei medicale în condiţii igienico-sanitare corespunzătoare, inclusiv a imunizărilor obligatorii prevăzute în calendarul naţional de vaccinare.
   Vor fi verificate condiţiile igienico-sanitare din sălile de clasă, laboratoare, sălile de sport şi atelierele şcolare, precum şi din incintele unităţilor şcolare. Grupurile sanitare, sistemul de canalizare a apelor uzate menajere, dar şi blocurile alimentare din cămine şi internate vor fi controlate în conformitate cu normele aflate în vigoare. Vor fi inspectate şi internatele şi cabinetele medicale din punctul de vedere al condiţiilor igienico-sanitare, al aprovizionării cu apă potabilă, al dotării cu materiale sanitare şi medicamente, cu materiale de dezinfecţie şi curăţenie.
   Inspectorii vor verifica şi dacă angajaţii au efectuat controalele medicale periodice.

Dolari pentru telemedicină

   Ministerul Sănătăţii a primit din partea Agenţiei Americane pentru Comerţ şi Dezvoltare suma de 422.786 de dolari pentru implementarea sistemului de telemedicină şi telecomunicaţii în domeniul asistenţei medicale primare în zone rurale, izolate. Finanţarea va permite efectuarea unui studiu de fezabilitate care să evidenţieze îmbunătăţirile ce se pot aduce asistenţei medicale din aceste zone, greu accesibile.
   „Nu suntem la prima colaborare în acest sens cu partea americană, mai avem un proiect-pilot implementat în zona Deltei Dunării, care funcţionează de câteva luni şi prin care am făcut legătura dintre zece cabinete medicale din sate izolate cu Spitalul Judeţean din Tulcea“, a declarat dr. Raed Arafat, subsecretar de stat în MS.
   România are o experienţă de nouă ani în dezvoltarea telemedicinii. Sistemul actual priveşte, în special, relaţia dintre ambulanţe şi spitale. După Bucureşti şi Târgu Mureş, se testează un al treilea nod de telemedicină, la Iaşi, prin care sunt conectate 30 de spitale din zona Moldovei.

Inventarierea şi evaluarea dispozitivelor medicale

   Ministerul Sănătăţii a inventariat şi evaluat, din punct de vedere tehnic şi al modului de păstrare, dispozitivele medicale aflate în cele 67 de unităţi sanitare care, începând de anul trecut, nu mai sunt în contract cu casele de asigurări de sănătate. Este vorba de aproximativ 400 de dispozitive medicale de înaltă performanţă – aparate de radiologie, ATI, ecografe, echipamente pentru sălile de operaţie, pentru laborator şi fizioterapie etc. O parte au fost transferate la spitalele judeţene.
   Procesul de transfer al dispozitivelor medicale va continua în următoarea perioadă, dar numai în funcţie de finalizarea şi soluţionarea analizelor pe care echipe ale Ministerului Sănătăţii le realizează în această perioadă la unităţile sanitare pentru care autorităţile publice locale au solicitat reorganizarea în centre multifuncţionale de sănătate sau în unităţi sanitare.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe