Newsflash
Știri

De la Ministerul Sănătăţii

de - ian. 11 2012
De la Ministerul Sănătăţii

Termen prelungit

   Ministerul Sănătăţii a aprobat şi va publica în Monitorul Oficial Ordinul pentru completarea şi modificarea Ordinului ministrului sănătăţii nr. 323/2011 privind aprobarea metodologiei şi a criteriilor minime obligatorii pentru clasificarea spitalelor în funcţie de competenţă. Astfel, cele 117 unităţi sanitare clasificate în categorii cu plan de conformare vor avea timpul necesar pentru a-şi rezolva problemele legate de asigurarea liniilor de gardă, dotarea cu aparatură medicală sau reorganizarea activităţii, cu asigurarea de servicii medicale şi în alte domenii de specialitate. Suplimentar prelungirii, până la 31 decembrie 2012, a termenului de încadrare în planurile de conformare, actul normativ mai prevede modificarea criteriilor de clasificare în categoriile I şi II a spitalelor clinice aflate în centrele universitare. În noua formă, spitalele din aceste categorii vor avea obligaţia de a îndeplini criteriile de clasificare cu excepţia asigurării structurii şi liniei de gardă aferente pentru trei specialităţi – faţă de două specialităţi prevăzute iniţial –, în situaţia în care în aceeaşi localitate, pe o rază de 5 km există o altă unitate care poate asigura asistenţa medicală continuă. Actul normativ stipulează şi introducerea responsabilităţii spitalului de realizare a activităţii de îndrumare şi coordonare metodologică, în conformitate cu metodologia aprobată prin ordin al ministrului sănătăţii.

Asistenţă medicală pentru răniţii libieni

În perioada 26–29 decembrie 2011, o echipă mixtă a Ministerului Sănătăţii şi Ministerului Afacerilor Externe, condusă de dl dr. Raed Arafat, subsecretar de stat în MS, s-a deplasat la Tripoli pentru a stabili termenii în care România va acorda ajutor umanitar Libiei. Cu această ocazie, echipa medicală a examinat aproape 100 de pacienţi libieni răniţi în recentul conflict din Libia. În urma evaluărilor şi a triajului medical, s-a stabilit ca 42 dintre aceştia să fie preluaţi şi trataţi în spitale din România, unde vor ajunge în prima jumătate a acestei luni. Guvernul României a aprobat la 21 decembrie 2011 Hotărârea privind aprobarea unor măsuri speciale pentru transportul în ţară, cu titlu umanitar, a până la 100 de răniţi libieni, în vederea acordării de asistenţă medicală contra cost în spitale româneşti.

 

 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe