Newsflash
Știri

De ce nu mai este atractivă Medicina familiei

de Dan Dumitru MIHALACHE - feb. 3 2023
De ce nu mai este atractivă Medicina familiei

Fără o Medicină de familie puternică, niciun sistem de sănătate nu poate funcţiona corect, atrăgea atenţia prof. dr. Cătălina Poiană, președinta Colegiului Medicilor din Municipiul București (CMMB), în cadrul unei conferinţe de presă pe care a organizat-o luni, 30 ianuarie.

medic de familie

Pentru aceasta, „rolul medicului de familie în sistemul de sănătate trebuie să fie în totalitate elucidat. La fel și finanţarea, care este foarte importantă în întreg sistemul de sănătate, dar pentru Medicina de familie în mod special”, a explicat președinta CMMB.

Mai sunt locuri la rezidenţiat

Deși este vorba de o specialitate deficitară a sistemului medical românesc, din cele 321 de locuri scoase la concursul de rezidenţiat în Medicina de familie în toamna anului trecut, 15% au rămas neocupate. În luna mai a acestui an va fi organizată o nouă sesiune a concursului de rezidenţiat.

Problema e că nici măcar cei care intră în rezidenţiat nu prea rămân ca medici de familie. Dr. Sandra Alexiu, președinta Asociaţiei Medicilor de Familie București-Ilfov (AMFB), dă un exemplu în acest sens: „Din 107 colegi care au început promoţia 2019, doar 47 au terminat Medicina de familie. Dintre aceștia, probabil jumătate se vor îndrepta către un alt rezidenţiat”.

Profesorul Viorel Jinga, rectorul UMF „Carol Davila”, consideră că ar fi necesară adaptarea curriculei pentru rezidenţiat la actualul sistem de sănătate. Și, pentru că multe localităţi din mediul rural nu au medic de familie, „poate ar trebui stabilită, pentru studenţi, o obligaţie de a face practica de vară și în mediul rural”.

Cât contează implicarea autorităţilor locale

Probleme au și cei care, la început, doreau să achiziţioneze un cabinet sau să își deschidă unul. Foarte mulţi au renunţat din cauza insuficientei finanţări, dar și a faptului că autorităţile locale nu se prea implică în sprijinirea lor.

„Motivul pentru care mulţi dintre colegii noștri au plecat din România în alte ţări, aproximativ 4.000 până acum, a fost tocmai implicarea autorităţilor locale. Acolo le-au pus la dispoziţie sediu în care să își desfășoare activitatea și modalităţi de finanţare atractive pentru medic și pentru toată familia lui”, explică președinta AMFB.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe