Newsflash
Știri

Cum afectează valul de caniculă pacienții oncologici

de Florentina Ionescu - aug. 4 2022
Cum afectează valul de caniculă pacienții oncologici

În această perioadă a anului, cea mai mare provocare este ca pacienții oncologici să rămână hidratați.

Valul de caniculă care traversează țara noastră afectează activitățile populației și pune în pericol sănătatea celor cu afecțiuni grave. Pentru pacienții oncologici, care sunt deja deshidratați în urma efectelor adverse ale tratamentului, riscul este cu atât mai mare, explică specialiștii într-un comunicat de presă transmis redacției. 

Îngrijirea paliativă – aspecte utile în practica medicului oncolog 

Chimioterapia ar putea fi mai eficientă în tratarea cancerului pancreatic

„Când vine vorba de lupta cu canicula, cea mai mare provocare pentru pacienți este să rămână hidratați. În primul rând, atât cancerul, cât și efectele adverse ale tratamentului pot diminua lipsa apetitului și a senzației de sete. Mai mult, vărsăturile, scaunele dese sau greața cauzate de chimioterapie sau radioterapie fac ca aceștia să fie oricum deshidratați. Cu atât mai mult, într-o perioadă caniculară, problemele se accentuează”, explică dr. Dan Pop, medic specialist radioterapie în cadrul spitalului Medisprof.

Din păcate, oricât de mare ar fi temperatura de afară, o baie în mare sau în piscină nu este recomandată pentru pacienții care urmează un tratament oncologic. 

40% din pacienții cu cancer gastric sunt bărbați de 60 - 70 de ani 

„Pe parcursul iradierii, trebuie evitat contactul tegumentului iradiat cu substanțe iritante, iar apa sărată sau clorul din apă pot avea acest efect. Totodată, pacienții oncologici au imunitatea scăzută și sunt predispuși infecțiilor, iar o piscină reprezintă un pericol din acest punct de vedere, dacă apa nu este curățată corespunzător”, a adăugat doctorul Dan Pop.

În aceste condiții, pacienții oncologici sunt sfătuiți să respecte recomandărilor primite din partea medicului și, mai ales, pe parcursul iradierii, să evite expunerea la soare a zonei iradiate.

„În general recomandăm abstinența de la expunerea la soare a tegumentului din zona iradiată în următoarele luni post-procedură, pentru faptul că tegumentul iradiat este mult mai sensibil la acțiunea nocivă a radiației solare. În plus, loțiunile de protecție solară trebuie folosite de orice persoană care intenționează să se expună la soare și trebuie aleasă o cremă cu un factor de protecție cât mai mare”, a completat medicul specialist.

Dr. Dan Pop, Medisprof Cluj

Astfel, pacienții trebuie să fie atenți la semne precum amețeala, frisoane, slăbiciune sau crampe musculare, piele uscată sau fierbinte, iar dacă le observă trebuie să ia măsuri pentru a se hidrata. 

Cancerul nu înseamnă condamnare la moarte 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe