Candidații
americani nu se grăbesc să pună în topul listei de subiecte de
campanie chestiuni precum reforma sănătății mintale, vaccinurile
sau microbii multirezistenți. Adesea, și ei, și jurnaliștii sau
moderatorii dezbaterilor sar cu totul peste astfel de teme. Dar,
pentru al treilea ciclu electoral consecutiv, principalele
organizații de știință și instituții academice din SUA, grupate
în platforma ScienceDebate.org,
cer candidaților o dezbatere dedicată exclusiv celor mai importante
subiecte din știință, inginerie, sănătate și mediu. Cel mai
probabil nu se va întâmpla nici de această dată, așa că
petenții au reușit să filtreze o listă de 20 de întrebări (din
patru sute propuse de membrii celor 56 de organizații implicate) și
le cer prezidențiabililor să răspundă în scris. Răspunsurile
lor pot ajuta electoratul să aprecieze în ce măsură un candidat
plănuiește să folosească informația științifică pentru a lua
deciziile importante la Casa Albă, a explicat Marcia McNutt,
președinta Academiei naționale de științe, pentru Washington
Post.
Rush Holt, CEO al American Association for the Advancement of Science
(cea mai mare societate științifică multidisciplinară din lume și
editor al revistei Science),
speră că demersul lor va încuraja jurnaliștii și votanții să
pună presiune pe candidați în următoarele luni, pentru ca aceștia
să își detalieze pozițiile față de cele mai importante subiecte
din sfera științei.
În 2008,
democratul Barack Obama și republicanul John McCain, respectiv Obama
și Mitt Romney în 2012 au furnizat răspunsuri în scris la
întrebările adresate de ScienceDebate.org.
Sunt interesant de studiat influențele ideologice asupra unor teme
precum cercetarea folosind celule stem, sursele de energie,
explorarea spațiului cosmic sau încălzirea globală.
Să obțină
răspunsuri din partea candidaților este o sarcină relativ facilă,
dacă privim situația prin comparație cu ce s-ar întâmpla într-o
țară ca România, unde problemele legate de știință lipsesc cu
desăvârșire de pe agenda publică. Societatea americană însă
este una care, prin tradiție, se mândrește să asigure leadership
global în domeniul științei și nu numai. Iar atunci când se
vorbește despre cercetare, nu se vorbește despre fabrica de
doctorate plagiate, ci despre subiecte „tari“ precum folosirea
liniilor de celule stem embrionare, problema resurselor de apă,
modificarea genomului uman, sănătatea mintală sau chiar
integritatea cercetătorilor (amestecul politicului în cercetare).
Un sondaj publicat în octombrie 2015 de ScienceDebate.org
arăta că nu mai puțin de 87% din americani considerau că este
important ca un candidat să înțeleagă felul în care știința
poate ajuta în politicile publice. Sondajul publicat în săptămâna
anunțării premiilor Nobel mai arăta și că 77% din americani cred
că politicile publice ar trebui să fie bazate pe „cea mai bună
știință disponibilă“.
În ciuda
acestui aparent copleșitor sprijin din partea publicului, rămâne
dificil să aduci știința pe agenda electorală. Un motiv este că
oamenii nu votează stimulați de ceea ce cred despre știință ca
întreg, ca subiect de sine stătător. Influența pe care o exercită
felul în care își regăsesc opiniile despre știință în cele
enunțate de candidați nu este așa de mare ca în cazul legislației
privind avortul sau controlul armelor. După cum explică Lawrence
Krauss (un celebru fizician american și cofondator alScienceDebate.org),
votanții pot să nu fie deloc de acord cu candidații în anumite
controverse științifice (reale sau nu), fără ca asta să fie ceea
ce determină cui vor acorda votul, așa că nu de puține ori în
campanie candidații sunt liberi să distorsioneze știința, fără
să fie sancționați de public. Să luăm exemplul neurochirurgului
Ben Carson, care a intrat anul acesta în competiția republicanilor
pentru poziția de candidat la președinție. A fost criticat mult
mai sever de media și electorat pentru ignoranța sa pe tema
politicii externe, decât pentru faptul că el e convins că Pământul
ar avea doar șase mii de ani vechime, că Big Bangul și evoluția
sunt lucrătura diavolului și că Dumnezeu nu îi va permite climei
să se schimbe.
Abia după ce republicanii și
democrații și-au anunțat în iulie candidații nominalizați, în
cadrul convențiilor naționale, știința a început să își
croiască drum spre lumina reflectoarelor în campania pentru
alegerile prezidențiale. Deși nici Donald Trump, nici Hillary
Clinton n-au scos în față o problemă centrală vizând
cercetarea, cei doi și echipele de campanie au început să își
definească mai clar pozițiile față de educație, cercetare
biomedicală și alte teme de interes pentru comunitatea științifică.
Cum era de așteptat, încălzirea globală este unul dintre puținele
subiecte științifice aflate în prim-planul campaniei – în parte
datorită nemulțumirilor furioase ale republicanilor cu privire la
legislația impusă de Obama, menită să limiteze emisiile de gaz cu
efect de seră de la centralele electrice, automobile și industria
de petrol și gaze. Propunerile lui Clinton cu privire la climă și
energie merg pe linia inaugurată de actualul președinte, vizând
continuitate. În schimb, într-un memorabil discurs ținut la 26
mai, Trump a promis că va înlătura reglementările „totalitariste“
ale lui Obama și că va retrage SUA din acordul de la Paris. Trump,
care a declarat în repetate rânduri că nu crede în dovezile
științifice privind încălzirea globală, a spus și că mandatul
său se va concentra „pe problemele de mediu reale, nu pe cele
inventate“.
Întrebările
care au fost adresate de ScienceDebate.org
depășesc cu mult această temă, atingând subiecte precum
investițiile în cercetare și dezvoltare, planurile pe termen lung
privind asigurarea resurselor energetice, felul în care sunt predate
în școli matematica și științele, dar și campaniile de sănătate
publică menite să reducă fumatul sau condusul sub influența
alcoolului. Tot la capitolul sănătate publică, prezidențiabilii
sunt întrebați ce au de gând să facă pentru a reduce suferința
umană și costurile economice asociate bolilor psihice (care dau
Americii o factură anuală de peste trei sute de miliarde de
dolari), cum vor susține știința pe care se bazează vaccinurile
și importanța acestora pentru sănătatea publică, dată fiind
tendința de scădere a acoperirii vaccinării, precum și cum vor
lucra cu cercetătorii, medicii și companiile farmaceutice pentru a
combate îngrijorătoarea creștere a dependenței de opioide.
Să descifrezi
viziunea lui Trump pe importante probleme științifice e aproape
imposibil, dat fiind stilul improvizat și neglijent al campaniei
sale populiste, explică jurnalistul Jeff Tollefson în revistaNature.
Adesea a părut mai preocupat să provoace și să ironizeze restul
clasei politice decât să își enunțe propriile opțiuni asupra
unor politici sau altora. Prin contrast, echipa de campanie a lui
Clinton s-a consultat cu zeci de oamenii de știință pe numeroase
teme, incluzând sănătatea, educația și mediul.
În discursul
de acceptare a nominalizării din partea partidului său, Hillary
Clinton a rostit fraza: „I
believe in science“,
după care a râs stânjenită, pe fond de aplauze la fel de
stânjenite. În 2016, să îți mărturisești credința în știință
nu ar trebui să fie o declarație politică. Nu ar trebui să ajute
la diferențierea candidaților. Dar aici se ajunge când personajul
aflat de cealaltă parte a bătăliei electorale este și rezultatul
unor ani buni în care republicanii au atacat orice dovezi
științifice care contraveneau ideologiei lor. Trump s-a putut
apropia atât de mult de perspectiva de a-și petrece următorii
patru ani în Casa Albă numai fiindcă tradiția
antiintelectualismului la republicani îi face pe votanții lor ținte
mai ușoare. Până la urmă, când ți se spune constant că
încălzirea globală sau evoluționismul ar fi minciuni, e mult mai
probabil ca în timp să accepți orice fel de alte nonsensuri din
gura unui candidat la președinție.
În România,
disprețul unor politicieni față de știință are o cu totul altă
culoare. Politicienii noștri proeminenți (încă) nu atacă un
consens științific fiindcă îl găsesc periculos pentru interesele
lor economice. Ai noștri – unii dintre ei – dinamitează însăși
ideea de cercetare științifică atunci când își flutură în CV
doctorate obținute fraudulos, de care țin cu dinții mult după ce
furtul a fost dovedit. În iunie 2012, revista Nature
scria despre plagiatul premierului de-atunci. Abia luna trecută, la
patru ani distanță, Victor Ponta a rămas, în sfârșit, fără
titlul de doctor. Până să discutăm teme grele în campaniile
pentru alegerile parlamentare, precum integritatea științifică,
prioritățile de finanțare a cercetării, fundamentarea științifică
a politicilor de sănătate publică, avem nevoie și de o comunitate
academică suficient de puternică pentru a se face auzită. Iar o
comunitate academică suficient de puternică s-ar fi făcut auzită
cu adevărat și în privința politicienilor plagiatori, în vreme
ce „consemnul“ de până acum pare să fi fost discreția.