Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă  »  ACTUALITATE  »  Știri

Coşul cu mere roşii

Viața Medicală
Iftimie NESFÂNTU vineri, 25 decembrie 2009

„Te uită cum ninge decembre…“ (George Bacovia) (...)

     Era iarnă, ningea. Fulgi mari şi leneşi cădeau încet, defilând prin dreptul ferestrelor. Nu mai era mult până la Sărbătorile de Crăciun. Poate o săptămână, două… Profesorul Oprea, directorul Liceului „George Bacovia“ din Bacău, liceu de băieţi, abia apucase să deschidă catalogul. Şi, dintr-odată, inima a început să-mi bată mai tare. Ceva, ca un val de căldură, urca din coşul pieptului, inundându-mi obrajii. Văd cum se ridică încet şi faţa dlui Oprea, dintre foile catalogului, privindu-mă atent. Era un om înalt, capul aproape că îi ajungea spre tavan. Şi acea ridicare a lui mi s-a părut că ţine o veşnicie. Nu era gestul obişnuit, afişat când dorea să asculte pe cineva. Nu ştiam ce se întâmplă. „Ce e cu tine?!“ mă întreabă, în şoaptă, şi colegul meu.
     N-am apucat să-i răspund. Cum eram în prima bancă, chiar în rândul din mijloc, am văzut cum se crapă uşor uşa de la intrarea în clasă, aflată aproape. Şi un coş mare, de papură, s-a strecurat înăuntru, trăgând-l parcă după el pe bunicul.
     Îl văd: mustaţă albă, stufoasă, privire caldă şi umedă, îmbrăcat cu suman şi cu pantaloni din acelaşi material, bătut la piuă, la Rădăuţi. Purta o căciulă brumărie, ce se potrivea cu mustaţa. Mă făcusem mic, aş fi intrat sub bancă. Nu mai venise niciodată nimeni de-acasă. Veneau părinţii, dar nu în timpul orelor. Şi-n liniştea aceea, ca de mormânt, aud: „Dragu’ bunicului, iaca, ţi-am adus nişte mere ionatane. Să le împarţi cu băieţii. Or fi şi la piaţă, dar nu-s din aieste. Le ţineam pentru când vii în vacanţă, dar nu ştiu dacă mai trăiesc până atunci. S-au adunat anii…“.
      Alte valuri de căldură se rostogoleau prin mine.
      Toţi ceilalţi se ridicaseră din bănci. Erau din oraş: fiul primul secretar, fii de directori, de ingineri, de profesori, fiii unor medici evrei cunoscuţi. Eu eram singurul care copilărise într-un sat. Directorul şcolii hotărâse să facă o clasă de elită, cu cei mai buni. „Ridică-te, nu sta“, insistă colegul de bancă. Dar picioarele nu mă ascultau, inima îmi bătea în piept cât pe ce să iasă afară. Nu mai trecusem prin aşa ceva. Am căutat către chipul bunicului. Aşezase coşul din papură, mare, să fi încăput în el vreo 20 de kilograme, pe un colţ al catedrei, după ce dăduse cu grijă catalogul, deschis, în partea cealaltă. Curios, nu-i reţin decât privirea aceea luminoasă, ireală, ce părea să cuprindă toată clasa. Dau să mă acăţ de chipul profesorului de geografie. Rămăsese ca pironit între catedră şi tabla pe care desenase cu cretă colorată harta judeţului. Nu-mi amintesc nici chipul lui. Ştiu doar că pe obraji îi curgeau lacrimi şi nu le putea opri.
     În acel moment, m-am gândit că dacă Dumnezeu există, El s-a ascuns sub chipul bunicului sau poate în merele acelea, roşii, din coş. Şi mi s-a făcut ruşine de gândul ce-mi trecuse prin cap. Mereu mi se repetase să nu vorbesc despre biserică, despre Dumnezeu. Îmi era şi frică să mă gândesc la aşa ceva. Toată sala aceea de clasă, uriaşă cum mi se părea mie, se umpluse cu miros de ionatane. De parcă ne-am fi mutat în zi de toamnă, în grădina bunicului, sub măr.
     Profesorul a dat să se îndrepte către tablă, poate, mă gândesc abia acum, să le arate colegilor mei din ce zonă mă trag. S-a oprit la jumătatea acelui gest, s-a întors către bunicul, şi în timp ce lacrimile continuau să-i curgă pe obraji, s-a aplecat şi i-a sărutat mâna. A luat un măr din coş, a muşcat din el cu poftă, îndemnându-i astfel şi pe ceilalţi să se apropie. Ieşiseră toţi din bănci, înşiruindu-se pe lângă peretele dinspre uşă şi coridor şi, rând pe rând, ajungeau lângă catedră, luau un măr, îi spuneau ceva bunicului, nu eram în stare să desluşesc ce anume, şi se întorceau prin cealaltă parte a clasei către locurile lor. Abia când pelerinajul era pe sfârşite, m-am ridicat şi eu din prima bancă, aşezându-mă la coada acelui şir. Am ajuns lângă bunicul, m-a îmbrăţişat şi, cu mâna lui, a luat din coş ultimul măr şi mi l-a dat.
 

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 200 de lei
  • Digital – 129 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.