Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă  »  ACTUALITATE  »  Știri

Coronavirus în România: 8.062 cazuri noi de persoane infectate

Viața Medicală
Dorina Novac vineri, 4 decembrie 2020, ora 12:55

Grupul de Comunicare Strategică (GCS) a anunțat că până astăzi, 4 decembrie, pe teritoriul României au fost confirmate 500.273 de persoane infectate cu noul coronavirus.

Astfel, 390.212 pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 8.062 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2, acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

coronavirus 4 decembrie

Distribuția pe județe a cazurilor per total și a celor noi o regăsiți în tabelul de mai jos:

numar persoane infectate 4 decembrie 1

Referitor la „cazurile noi nealocate pe județe”, GCS precizează că numărul acestora este determinat de modificările aduse platformei electronice prin care sunt raportate și centralizate rezultatele testelor pentru noul coronavirus.

Astfel, conform noii metodologii, centrele de testare introduc în mod direct rezultatele testelor realizate, urmând ca de la nivelul Direcțiilor de Sănătate Publică să fie realizată ancheta epidemiologică și atribuite cazurile pozitive județului/localității de care aparțin persoanele infectate.

Mai jos aveți graficul realizat în baza raportărilor primite de CNCCI de la Direcțiile de Sănătate Publică:

incidenta 4 decembrie

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 1.453 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Distribuția pe județe a acestor cazuri o regăsiți în tabelul de mai jos:

numar persoane infectate 4 decembrie 2

Până astăzi, 12.052 de persoane diagnosticate cu SARS-CoV-2 au decedat.

În intervalul 03.12.2020 (10:00) – 04.12.2020 (10:00) au fost raportate 176 de decese (109 bărbați și 67 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele Alba, Argeș, Arad, Bacău, Bihor, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași,  Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mureș, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Vaslui, Vrancea, Ilfov și Municipiul București.

Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 de ani, 6 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 19 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 42 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 64 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 43 decese la categoria de peste 80 de ani.

170 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 4 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 2 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 12.940. Dintre acestea, 1.275 sunt internate la ATI

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 4.205.480 de  teste. Dintre acestea, 35.467 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 23.340 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 12.127 la cerere.

Pe teritoriul României, 45.133 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 12.138 de  persoane se află în izolare instituționalizată.

De asemenea, 78.655 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 64 de persoane.

CÂȚI CETĂȚENI ROMÂNI DIN STRĂINĂTATE AU FOST CONFIRMAȚI CU COVID-19 ȘI CÂȚI AU DECEDAT

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 6.914  cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu SARS-CoV-2: 1.936 în Italia, 1.253 în Spania, 124 în Franța, 3.056 în Germania, 167 în Marea Britanie, 36 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA,  123 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 8 în Elveția, 3 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 93 în Grecia, 10 în Cipru, 2 în India, 2 în Ucraina, 8 în Emiratele Arabe Unite, 11 în Republica Moldova și câte unul  în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Malta, Brazilia, Bulgaria, Kazakhstan, Suedia, Republica Congo, Qatar, Vatican, Portugalia și Egipt.

De la începutul epidemiei de COVID-19 și până la acest moment, 127 de cetățeni români aflați în străinătate, 32 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 11 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo și unul în Grecia, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu infecție cu noul coronavirus, 797 au fost declarați vindecați: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.

Etichete: coronavirus romania decese coronavirus carantina infectate cu SARS-CoV-2

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 160 de lei
  • Digital – 103 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.