Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă  »  ACTUALITATE  »  Știri

Constanța: consiliere psihologică telefonică gratuită, pentru persoanele afectate de pandemie

Viața Medicală
Florentina Ionescu vineri, 20 noiembrie 2020, ora 11:15

Colegiul Psihologilor - filiala Constanța a anunțat că oferă gratuit 24/7 consiliere psihologică telefonică pentru persoanele cu simptomatologie cauzată de pandemia de COVID-19.

Conform ultimelor raportări, în România, s-au înregistrat peste 383.743 de cazuri de coronavirus, iar numărul deceselor a depășit pragul de 9.500. În același timp, aproximativ 1.174 de cazuri sunt considerate ca fiind grave sau critice (fiind internate la Terapie Intensivă), iar numărul pacienților vindecați este de 261.387 persoane, potrivit site-ului Worldometers.info.

consiliere psihologica constanta

În acest context, Colegiul Psihologilor din România - filiala Constanţa, în parteneriat cu Serviciul de Ambulanță Județean Constanța, va oferi consiliere psihologică telefonică pentru persoanele din județul Constanța, care dezvoltă simptomatologie specifică cauzată de criza generată de pandemia de COVID-19, se arată într-un comunicat de presă remis redacției.

În cadrul acestei celule de criză organizată de Colegiul Psihologilor - filiala Constanța vor participa psihologi-voluntari specializați în psihoterapie, consiliere psihologică, psihologie clinică, membri ai filialei Constanța. Ca procedură de lucru, apelurile sunt preluate de către un psiholog delegat ca persoană de contact, Bălan Cristi, iar acesta îi contactează pe colegii înrolați în acest proiect în funcție de disponibilitatea comunicată.

Se lucrează pe un protocol standardizat, astfel încât fiecare intervenție să aibă o structură comună, dar și puncte specifice în funcție de cazuistica întâlnită. Lista psihologilor implicați în proiect se regăsește pe site-ul CPR, www.alegericpr.ro, putând fi consultată și direct de cei ce au nevoie să apeleze la acest tip de serviciu.

„Este un moment greu pentru noi toți, dar cea mai bună soluție este să rămânem calmi, să ne informăm din surse credibile, autorizate și să respectăm instrucțiunile venite de la autoritățile statului. Pentru persoanele care au nevoie de suport psihologic, Colegiul Psihologilor din România - filiala Constanța va asigura 24 de ore din 24 consiliere psihologică prin telefon, astfel încât să încercăm să reducem gradul de panică instalat în rândul populației. Mulțumim colegilor care au înțeles rolul acestui demers și s-au alăturat echipei”, a declarat prof. univ. dr. Mihaela Rus, preşedintele Colegiului Psihologilor din România - filiala Constanţa.

Sursa foto: www.rawpixel.com

Etichete: suport psiho-emotional Colegiul Psihologilor – filiala Constanța colegiul psihologilor


Abonament VM 600x600-01 v3b

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
Până la 31 decembrie 2020, ai reducere la prețul abonamentului pe 12 luni și ceva în plus:
  • Tipărit + digital – 160 de lei
  • Digital – 103 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.