Gavril
Cornuţiu, medic primar psihiatru, profesor la Universitatea din Oradea, cu
un remarcabil palmares publicistic, scoate la editura universităţii unde slujeşte
de ani buni prima sa carte de Jurnalism medical (2015). Scriem prima deoarece, cunoscându-i
fecunditatea scriitoricească, prorocesc apariţia şi altor lucrări de acelaşi
fel, la intervale mai mari ori mai mici de timp.
Actualul volum adună articole şi eseuri
medicale apărute în majoritate în săptămânalul „Viaţa medicală“, texte apărute
în revista „Psihiatru.ro“, dar şi scrisori, rapoarte, intervenţii şi discursuri
publice. Citarea acestei subîmpărţiri, cu suport tematic, demonstrează dorinţa
autorului de a fi permanent în mijlocul cetăţii, fie că abordează problematica
fierbinte care necontenit şi justificat agită breasla medicală, fie
actualitatea psihiatrică ori cea de organizare administrativă şi sanitară.
Pentru toate acestea, jurnalistul medical sui-generis demonstrează competenţă,
cunoaştere nemediată şi verb nu rareori acid. Pentru eseurile reluate din săptămânalul
medicilor – unde au apărut uneori într-o formă restrânsă – ne vom mărgini,
presupunând că o parte a cititorilor le-au parcurs deja, la citarea câtorva
titluri: „Despre statutul social al doctorilor“; „Despre învăţământul medical
postuniversitar“; „Despre finanţarea sistemului sanitar românesc“; „Bazele
conceptuale ale unui proiect realist de lege a sănătăţii în România“. Semnalăm
racursiuri iatroistorice, referiri la cărţile unor colegi, elegante şarje
polemice.
Primul dintre articolele din „Psihiatru.ro“
se intitulează „Opera de stigmatizare a bolnavului psihic şi a psihiatriei de către
psihiatri“. După recursul la etimologie şi la detalierea istoricului noţiunilor
depreciative de stigmă şi handicap, percepute de-a lungul
secolelor, în diferite societăţi, drept caracteristici „ruşinoase“, din
patologia psihică sunt notorii apelativele „psihopatule!“, „nebunule!“,
„schizofrenicule!“. „Ca dovadă ele sunt utilizate nu doar la adresa cuiva
bolnav de respectivele suferinţe, dar şi a altor persoane în scopul de a le
jigni, de a le calomnia, de a le stigmatiza.“ Experţii înşişi alunecă, gafând
iresponsabil, prin folosirea acestor „etichete“. Aude la radio dezbaterea temei
despre schizofrenie. Se afirmă de o colegă cu mare grad universitar că această
boală cronică necesită supraveghere şi îngrijire toată viaţa. Nu trebuie să
confundăm – scrie profesorul Cornuţiu – „vulnerabilităţile care prin cumulare
pot genera starea clinică de schizofrenie cu schizofrenia în sine“, iar
bolnavii şi aparţinătorii vor fi traumatizaţi de o astfel de brutală aserţiune şi,
mai ales, de prognosticul anunţat ca dezastruos. Exprimându-se astfel de la
microfon, „colega“ făcuse „o extrem de consistentă operă de stigmatizare în masă
a pacienţilor“. Alt specialist declară sentenţios la ziar: „Noi tratăm,
Dumnezeu vindecă!“. „Fără antipsihotice, nici Dumnezeu, nici preoţii, nici
vracii n-au fost în stare să influenţeze cu nimic evoluţia bieţilor psihotici“,
afirmă autorul articolului din „Psihiatru.ro“; „Rezultatele combaterii
psihozelor au crescut în eficienţă în paralel cu perfecţionarea
antipsihoticelor“. În „Papagali şi găgăuţi“, Gavril Cornuţiu se revoltă
împotriva barbarizării limbii româneşti: pentru „schimbarea medicaţiei“ se
foloseşte, mai nou, dovedind un prost-gust desăvârşit, dar şi tendinţa la
impostură, switch-ul medicaţiei. „Parcă
aud (la o conferinţă, n.n.): switsch-iueşte
te rog slide-ul că am o relapsă şi îmi vine să mă rog «Iartă-l Doamne, pe papagal,
că este neştiutor şi nu ştie ce vorbeşte!». Ar vrea să fie şi el, mă rog, mai
ceva, «să ia maul».“
În ultima secţiune
a cărţii, cea a intervenţiilor publice, unele scrisori au ca adresanţi, de
exemplu, pe fostul ministru al învăţământului Daniel Funeriu ori pe cel al sănătăţii
(de asemenea, dintr-un guvern anterior) Eugen Nicolăescu. Cornuţiu face
„sugestii şi propuneri“ de bun-simţ (subfinanţarea cronică din sănătate,
decizii luate fără cunoaşterea în prealabil a situaţiei neuniforme din teren,
salarizarea submediocră a medicilor etc.), care, după câte ne dăm seama, dacă
au fost primite şi citite de cineva din aparatul dregătoriei din intr. Cr. Popişteanu,
Bucureşti, au fost apoi frumos îndosariate, pentru viitorime.
