Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă  »  ACTUALITATE  »  Știri

Concediați și fără acces la servicii medicale

Viața Medicală
Dr. Ana MIHAI joi, 24 decembrie 2020

Companiile plătitoare de impozit pe venit sau profit pot direcţiona până la finalul acestui an 20% din taxele colectate de stat, în scopul furnizării de servicii medicale gratuite persoanelor fără venituri.

Conform Eurostat, peste 300.000 de oameni și-au pierdut jobul în primele două trimestre ale anului 2020. Numărul românilor fără loc de muncă este însă mult mai mare, deoarece aceste date nu îi cuprind și pe cei întorşi din străinătate, și nici pe cei care existau în statisticile oficiale înainte de pandemie. Accesul acestora la serviciile publice de sănătate este redus, iar singura lor șansă rămân serviciile medicale gratuite. Un astfel de serviciu este cel oferit de Fundaţia Inovaţii Sociale Regina Maria. Fundaţia lansează iniţiativa „Pandemia a înspăimântat lumea, dar fricile oamenilor sărmani au rămas aceleași”, o campanie de strângere de fonduri pentru ajutarea bolnavilor fără serviciu și fără asigurări medicale.

 REDIRECŢIONAŢI 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT!

Campania lansată luna aceasta se adresează în special companiilor plătitoare de impozit pe venit sau profit, pentru a le îndemna să redirecţioneze cei 20% din taxele care sunt colectate de către stat către un proiect cu un mare impact social. Această cheltuială este deductibilă, costurile pentru companii fiind zero. În cazul companiilor plătitoare de impozit pe profit, suma direcţionată nu poate fi mai mare de 0,75% din cifra de afaceri și nu poate depăși 20% din impozitul pe profitul datorat statului, iar în cazul IMM-urilor, suma direcţionată nu poate fi mai mare de 20% din impozitul pe venit. Plăţile trebuie făcute până la 31 decembrie 2020.  

„În cele două policlinici sociale pe care le avem, ne trec pragul zi de zi astfel de oameni (…). Anul acesta ne-a demonstrat că, din păcate, nimic nu ne este garantat și ne-a învăţat să nu îi mai arătăm cu degetul pe cei neputincioși, pentru că oricând putem fi noi cei în nevoie. Pentru pacienţii fundaţiei noastre, mii de oameni sărmani și bolnavi, noile noastre frici generate de pandemie fac parte din povestea lor de viaţă. De aceea, ei au nevoie de o susţinere constantă pentru a putea supravieţui”, a declarat Cristiana Mateoiu, director executiv al Fundaţiei.

În cei 10 ani de existenţă, Fundaţia Inovaţii Sociale Regina Maria a oferit peste 78.000 de consultaţii către peste 11.000 de pacienţi sociali în cele două policlinici ale sale (Policlinica Socială Baba Novac și Clinica Sala Palatului).

        Donaţiile se pot face şi prin SMS, cu textul SOARTA trimis la 8844, în valoare de 2 euro/lunar, precum și pe website-ul fundaţiei: https://fundatiainovatiisociale.ro/donatii/ sau direct în contul bancar al Fundaţiei CMU Regina Maria: RO70RZBR0000060012785673.

Etichete: Fundația Inovații Sociale Regina Maria 20% profit donații campanie

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 200 de lei
  • Digital – 129 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.