Newsflash
Știri

Compromisul artei

de Arina ŞUŞARĂ - feb. 8 2012
Compromisul artei
   Vorbeam, la un moment dat, despre pictorii de curte, despre faptul că lui Nicolae Ceauşescu i s-au construit mai multe portrete mitice. A fost, pe rând, revoluţionarul de profesie, teoreticianul absolut, „cel mai iubit fiu al poporului“, supereroul, arhitectul unei noi Românii etc. Deşi preferatul iconograf ar fi rămas, totuşi, Sabin Bălaşa, printre aceşti artişti de curte se mai numărau Zamfir Dumitrescu, Doru Şetran, Vasile Pop-Negreşteanu, Petru Achitenie, Eugen Palade, Ion Bitzan, Valentin Tănase, Gheorghe Rădeanu, Dan Hatmanu şi mulţi alţii.
   Este interesant de studiat fenomenul în sine, maniera în care Ceauşescu şi-a construit cultul personalităţii, relaţia pe care o avea cu artiştii. Despre cultul personalităţii lui Nicolae Ceauşescu trebuie spus, în primul rând, că a fost un proces evolutiv, marcat de trei evenimente importante ale regimului comunist. Primul dintre acestea a fost Congresul al IX-lea al Partidului Comunist Român, din 1965, când a fost ales secretar general. Cel de-al doilea eveniment a fost condamnarea invaziei Cehoslovaciei de trupele Tratatului de la Varşovia, în vara anului 1968, moment care devine reper politic şi fundament ideologic. Al treilea moment este legat de alegerea lui Nicolae Ceauşescu în funcţia de preşedinte al Republicii Socialiste Române, la 28 martie 1974, ceremonie care a avut caracteristicile unei încoronări, Ceauşescu primind un sceptru, drept simbol al puterii.
   Pictorii de curte sunt un element în plus în consolidarea acestui cult al personalităţii, producând ,,la cererea regimului“ – unii dintre ei colaborând direct, alţii doar acceptând un comerţ direct şi explicit cu reprezentanţii sistemului –, constituindu-se într-un mijloc propagandistic eficace şi cu o mare vizibilitate. Arta oficială avea o iconografie centrată pe figura „Conducătorului“, iar portretele acestuia erau prezente la toate manifestările culturale, precum şi în toate spaţiile publice, preluându-se modelul chinez şi nord-coreean al acelor ani. În toate expoziţiile de artă, portretele dictatorului şi ale soţiei sale erau aşezate la loc de cinste.
   Relaţia care se poate stabili între un dictator şi artişti este interesant descrisă în cartea lui Miklos Haraszti, „The Velvet Prison: Artists under State Socialisme“. Scriitor şi jurnalist maghiar, cofondator al Mişcării Democratice Maghiare, Miklos Haraszti pune accentul tocmai pe relaţia dintre artă şi putere (artă şi politică). Astfel, până în epoca modernă, arta se producea în primul rând la cererea puterii. Acest tip de relaţie era considerat unul normal, iar obiectele produse nu erau mai puţin artistice decât altele. Începând cu mijlocul secolului al XIX-lea însă, comercializarea artei şi neputinţa artiştilor au produs două reacţii: cea a estetului, care vede importanţa artei în ea însăşi, arta pentru artă, şi cea a activistului, care vede în eliberarea artei – eliberarea socială, a tuturor grupurilor oprimate. În acelaşi timp, Haraszti scrie despre „estetica cenzurii“, despre „relaţia simbiotică dintre artişti şi statul socialist modern“. Ceea ce constată este faptul că cenzura practicată de statul socialist constrânge artiştii să intre în serviciul statului şi îi menţine în acest sistem folosindu-se de noţiuni exaltate, precum datoria patriotică sau responsabilitatea colectivă. Aşadar, în statul socialist se revine, mult mai nuanţat, ce-i drept, la situaţia în care arta se produce la cererea puterii. Unii artişti acceptau însă acest compromis pornind de la ideea că ar putea reforma sistemul chiar din interiorul său… Este posibil ca această idee să se fi regăsit şi la câţiva dintre artiştii români.
   Una dintre sarcinile acestei arte oficiale era aceea de a crea vizual unicitatea liderului, de a-l singulariza, cu scopul de a mobiliza masele, de a distruge libertatea individuală, pentru a-şi întări propria putere. Pe fundalul acesta, s-au conturat însă şi alte categorii de artişti şi fenomene, unele puternice, altele difuze.
 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe